Știri

Peste 40 de companii din România, informate despre oportunitățile de a investi în Moldova

Oportunităţile investiţionale din Republica Moldova au fost prezentate oamenilor de afaceri din județul Cluj, România, în cadrul unui eveniment dedicat fortificării relațiilor comercial-economice și facilitării informării privind climatul investițional dintre cele două țări. Evenimentul a fost organizat, la 17 februarie curent, de Ministerul Economiei în colaborare cu Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti și Camera de Comerț și Industrie Cluj. La reuniune au participat peste 40 de companii din România, reprezentanți ai companiilor din domeniul comerțului, industriei, energetic, agriculturii, transportului, IT, construcțiilor, educației, serviciilor ș.a. Delegația de la Chișinău a fost condusă de viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, însoțit de reprezentanți ai zonelor economice libere și parcurilor industriale. În context, viceministrul Economiei a făcut o prezentare amplă privind oportunităţile investiţionale și de afaceri din țara noastră, oferind informații cu referire la avantajele oferite de Parcurile Industriale și zonele economice libere. Vitalie Iurcu a menționat că promovarea politicilor de atragere a investițiilor este o prioritate pentru Guvernul Republicii Moldova. La finalul evenimentului, delegația de la Chișinău a răspuns la întrebările antreprenorilor de peste Prut, asigurându-i, totodată, de suportul necesar în cadrul vizitelor de informare în ţara noastră.

via | bani.md

1432 vizualizări

Data publicării:

18 Februarie /2016 11:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

companii | România | oportunitati | investiţii | Moldova

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon