Știri

Proiectul Agricultura Competitivă în Moldova a lansat campania de promovare a fructelor din Moldova

În plin sezon al fructelor și legumelor, proiectul AGRICULTURA COMPETITIVĂ ÎN MOLDOVA (MAC-P) lansează campania de promovare a consumului de fructe și legume moldovenești. Primul spot de promovare cu sloganul Crescute din dragoste a fost postat în dimineața zilei de astăzi pe rețelele de socializare. Spotul a fost realizat de Atelierul lui Sergiu Prodan, PR și Publicitate, proiectul fiind finanțat de Banca Mondială, Guvernul Suediei și Facilitatea Globala de Mediu. În imagini apare actorul Boris Cremene, care joacă rolul unui cumpărător într-un supermarket. Deși, merele moldovenești îi atrag atenția, el totuși le-ar prefera pe cele străine. Bărbatul, însă refuză să le cumpere când vede mulțimea de oameni, care muncesc zi de zi pe câmpurile Moldovei, fețele dezaprobatoare ale cărora îl urmăresc insistent, pentru ca într-un final să opteze pentru 5 kg 200 grame de produse moldovenești. Toată lumea din acest spot este lume muncitoare și adevărată de la țară din câteva sate din Anenii Noi și din satul Răzeni. Că Boris Cremene își va juca impecabil rolul era clar din start. Dar că oamenii, ocupația cărora este munca în câmp, sunt actori atât de talentați, a fost o adevărată surpriză, a scris regizorul filmulețului, Viorel Mardare, pe pagina sa de facebook.

via | www.noi.md

1230 vizualizări

Data publicării:

20 Iulie /2015 18:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

agricultura | Moldova | fructe

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon