Știri

SA „Termoelectrica” renunță la practica de a sista apa caldă pe timp de vară

Locuitorii capitalei au motiv de bucurie. La un an de activitate, SA „Termoelectrica” anuntă despre renunțarea la practica de a sista apa caldă pentru o lună pe timp de vară. Astfel, chișinăuienii vor avea apă caldă la robinet tot anul. Anunțul a fost făcut de către directorul întreprinderii, Veaceslav Eni, în cadrul unei conferințe de presă organizate azi, unde acesta a aprezentat raportul de activitate pentru un an. Acest lucru va fi posibil datorită unor echipamente suplimentare de care dispune compania. În pofida faptului că începând cu 10 iulie o să deconectăm de la sistem sursa unu, noi o să asigurăm acest serviciu cu alte echipamente şi consumatorul nu va simţi lipsa apei calde, a afirmat Veaceslav Eni. De curând a fost dată în exploatare o nouă staţie de pompare, dotată cu echipamente tehnice de ultimă generaţie, care deja asigură cu apă caldă menajeră peste 50% din consumatorii noştri. Totodată, peste 100 de clădiri publice vor fi reconectate la SACET şi vor beneficia de instalarea Punctelor Termice Individuale și rețelelor termice aferente. Se preconizează şi alte investiţii în modernizarea principalelor stații de pompare SP-8, SP-12, SP-13, în reabilitarea unor segmente ale rețelelor termice de distribuție, precum şi în înlocuirea Punctelor Termice Centrale (PTC) vechi cu Puncte Termice Individuale, ceea ce presupune că consumatorii noştri vor beneficia de servicii mult mai calitative , a adăugat directorul SA „Termoelectrica”, trecând în revistă reușitele din primul an de activitate. Cât despre rezultatele financiare, Eni spune următoarele: Am finisat anul cu pierderi de 361 de milioane , însă în comparație cu anul precedent, rezultatul financiar a celor trei întreprinderi, am diminuat aceste pierderi cu 468 de milioane. Este o activitate foarte complexă. Pe parcursul anului trecut, personalul întreprinderii a fost redus și au fost modificate structurile întreprinderii. Am optimizat costurile, am micșorat cheltuielile, am micșorat consumurile, am restrucurat și reorganizat însăși structura întreprinderii, ce ține de personal, însăși organigrama a fost modificată. Au avut loc reduceri de personal, însă toți oamenii eliberați au primit indemnizația. Directorul general al întreprinderii, Veaceslav Eni, a declarat că ”Termoelectrica” a început să înregistreze rezultate pozitive şi eficienţă maximă, folosind resurse minime. La întrunire a participat și ministrul adjunct al Economiei, Valeriu Triboi. În urmă cu exact un an, Centrala electrică de termoficare nr 1, Centrala electrică și termoficare nr 2 și Termocom au fuzionat, fiind creată o nouă întreprindere. ”Termoelectrica” SA a fost fondată în ziua de 16 iunie 2015.

via | www.bani.md

1853 vizualizări

Data publicării:

16 Iunie /2016 15:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Termoelectrica | sistare | apa calda | Chisinau | consumatori | Veaceslav Eni

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon