28
01 2016
379

Ucraina ar putea relua în aprilie exporturile de electricitate spre Republica Moldova

Ucraina ar putea relua exporturile de electricitate spre Republica Moldova şi Belarus din aprilie, anunţă Guvernul de la Kiev, citat de Interfax Ukraine.

Suntem în etapa negocierilor. Din trimestrul al II-lea am putea relua exporturile către Belarus şi Republica Moldova, a declarat Oleksandr Svetelik, adjunctul ministrului ucrainean al Energiei, potrivit Mediafax.

Când temperaturile vor creşte şi vor fi anulate măsurile de urgenţă din sectorul energetic, sarcinile suplimentare asupra centralelor nucleare ucrainene vor dispărea, a spus oficialul de la Kiev, explicând că decizia de reluare a exporturilor va depinde de aceşti factori.

În prezent, Ucraina exportă electricitate doar de la centrala Burştin.

via | www.noi.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.