Știri

Veniturile la bugetul Moldovei din TVA și accize sînt mai mici decît indicii planificați

Veniturile la bugetul Republicii Moldova din taxa pe valoare adăugată (TVA) și accize sînt mai mici decît indicii planificați, din cauza diminuării volumului importului mai mare decît se prognozase anterior, informează Noi.md. Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, încasările din TVA, în ianuarie-mai 2015, au constituit 5 miliarde 232,7 milioane de lei, cu 180,1 milioane de lei mai puțin (cu 3,3%) decît se planificase pentru perioada de referință. În comparaţie cu perioada similară a anului 2014, încasările respective s-au majorat cu 471,4 mil. lei sau cu 9,9%. Potrivit Ministerului Finanțelor, neîndeplinirea sarcinii stabilite a taxei pe valoare adăugată a fost influențată de reducerea volumului importului față de cel prognozat. Veniturile din accize, în ianuarie-mai 2015, au constituit 1 mld. 311,1 mil. lei, cu 18,8 mil. lei mai puțin (cu 1,4%) faţă de prevederile perioadei de raportare. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, veniturile respective s-au majorat cu 157,3 mil. lei sau cu 13,6%. La neîndeplinirea sarcinilor stabilite pe accize a influențat reducerea importului de autoturisme. Din suma totală a veniturilor fiscale, impozitele pe venit au fost acumulate în sumă de 2 mld. 250,9 mil. lei, fiind cu 109,3 mil. lei mai mult (cu 5,1%) faţă de prevederile perioadei de gestiune și cu 391 mil. lei sau cu 21% mai mult, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Suma veniturilor din impozitele pe proprietate a constituit 68,3 mil. lei, cu 19,2 mil. lei (cu 39,1%) mai mult faţă de prevederile perioadei de raportare. Comparativ cu primele cinci luni ale anului precedent, veniturile respective s-au majorat cu 18,6 mil. lei sau cu 37,4%.

via | www.noi.md

1706 vizualizări

Data publicării:

13 Iulie /2015 11:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

venituri | buget | TVA | accize | import

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon