News
Neachitarea în termen a obligațiilor fiscale: recalcularea/anularea majorărilor de întârziere
Pentru neplata impozitului, taxei în termenul şi în bugetul stabilite conform legislaţiei fiscale, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (2) din Codul fiscal, se plăteşte o majorare de întârziere, pentru fiecare zi de întârziere a plăţii lor, pentru perioada care începe după scadenţa impozitului, taxei şi care se încheie în ziua plăţii lor efective inclusiv. La fel ca și impozitul sau taxa neachitată, majorarea de întârziere reprezintă o obligație fiscală care trebuie să fie achitată de contribuabil.
Totodată, legislația fiscală prevede unele excepții de la această regulă, întrucât sunt reglementate situații în care majorarea de întârziere nu se aplică (nu se calculează), iar în cazul în care aceasta a fost aplicată (calculată), ea va fi anulată. Astfel, contribuabilul poate beneficia de această posibilitate pentru a aloca mijloacele bănești disponibile în alte scopuri.
În scopul de a facilita exercitarea de către contribuabili a posibilității menționate, venim în ediția din octombrie a revistei „monitorul fiscal FISC.md” cu articolul „Recalcularea/anularea majorărilor de întârziere (penalităților) calculate pentru neachitarea în termenul stabilit a obligațiilor fiscale”, elaborat de Igor Cebotarenco, în care autorul prezintă informații detaliate cu privire la contribuabilii ai căror majorări de întârziere sunt pasibile a fi recalculate, cerințele pe care aceștia trebuie să le îndeplinească pentru aplicarea mecanismului dat și mărimea majorărilor de întârziere care pot fi anulate prin aplicarea acestuia.
Reiterăm, că articolul va putea fi studiat doar de către deținătorii unui abonament al „monitorului fiscal FISC.md”.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
598 views
The date of publishing:
04 October /2024 08:00
Catalogul tematic
Contribuabil | Obligație fiscală | Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare
Tags:
obligaţie fiscală | achitarea impozitelor | penalitate
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.