News

Normele ce țin de aplicarea prețurilor de transfer vor fi îmbunătățite

Guvernul, în cadrul ședinței din 24 iulie curent, a aprobat avizul asupra amendamentelor deputaților la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2025).

 

Ministrul Finanțelor Petru Rotaru a subliniat, în cadrul prezentării avizului, că din partea deputaților au parvenit 30 de propuneri aferente proiectului politicii bugetar-fiscale. Printre cele mai importante au fost numite inițiativele ce țin de concretizarea răspunderii contravenționale în cazul nerespectării obligației de instalare a terminalelor de plată; majorarea de la 1000 lei la 2000 lei a plafonului datoriilor compromise care sunt acceptate ca fiind deductibile în scopuri fiscale; concretizarea aspectelor ce vizează achitarea plăților din capitalul de stimulare; îmbunătățirea normelor ce țin de prețurile de transfer.

 

Astfel, după cum a declarat ministrul Finanțelor, în cazul tranzacțiilor locale pentru agenții economici cu același regim fiscal nu va fi necesară elaborarea dosarului prețurilor de transfer

 

Guvernul a susținut un șir de modificări și completări la car.112 din CF care reglementează regulile speciale privind determinarea prețurilor de transfer conform principiului lungimii brațului.

 

În acest context a fost acceptată completarea art. 22617 cu noțiunea „acordul de preț în avans” care reprezintă decizia emisă de Serviciul Fiscal de Stat prin care sunt stabilite și justificate condițiile, modalitățile de formare a prețurilor de transfer pe parcursul unei perioade determinate, aferent tranzacției/tranzacțiilor controlate efectuate între persoane afiliate. Totodată, CF va fi suplinit cu noțiunile „acordul de preț în avans unilateral” și „acordul de preț în avans bilateral/multilateral”.

 

Se susține și completarea cap. 112 din CF cu articole noi (art. 22625-22630) care vor reglementa emiterea/extinderea/revizuirea acordului de preț în avans. Conform avizului, acordul de preț în avans se va emite în baza cererii contribuabilului care trebuie să fie însoțită de documente relevante și de dovada plății taxei de emitere. Acordul de preț în avans bilateral/multilateral se va emite doar în cazul care există acord de evitare a dublei impuneri încheiat între statul persoanei afiliate nerezidente şi RM.

 

Odată cu intrarea noilor prevederi în vigoare, un acord de preț în avans va putea fi solicitat de către un contribuabil rezident sau de o reprezentanță permanentă/sucursală a persoanei juridice nerezidente înregistrată în RM. Nu se va permite emiterea unui acord de preț în avans pentru tranzacțiile controlate care la data depunerii cererii, au fost obiectul al unui control fiscal în derulare sau finisat efectuat prin prisma determinării respectării lungimii de braț.

 

Un acord de preț în avans, conform completărilor la CF, va putea fi emis pentru tranzacțiile controlate în derulare sau viitoare care nu vor depăși 5 perioade fiscale, inclusiv perioada fiscală în care va fi depusă cererea.

 

Se propune ca emiterea acordului de preț în avans să se supună taxei de emitere/modificare, după cum urmează: a) în cazul acordurilor de preț în avans unilaterale - 30 000 lei per tip de tranzacție; b) în cazul acordurilor de preț în avans bilaterale/multilaterale - 50 000 lei per tip de tranzacție. Modul de percepere a taxei se va stabili de Ministerul Finanțelor.

 

Contribuabilul care va deține un acord de preț în avans, va fi obligat să întocmească şi să prezinte un raport anual privind modul de respectare și executare a acordului de preț în avans aferent fiecărei perioade fiscale acoperită de către acesta. Raportul se va depune până la data limită stabilită pentru depunerea declarației pe venit.

 

Avizul mai prevede expunerea în redacție nouă ale alin. (6) art. 21 din CF, conform căruia veniturile contribuabililor care desfăşoară activitate de întreprinzător obţinute din tranzacţiile economice cu fondatorii persoane fizice sau alte persoane fizice interdependente care nu desfășoară activitate de întreprinzător, efectuate la preţ mai mic decât preţul de piaţă se ajustează în scopuri fiscale la preţul de piaţă. Prevederile prezentului alineat nu vor fi aplicabile tranzacțiilor pentru care a fost aplicat principiul lungimii brațului la stabilirea prețului, precum și pentru care au fost aplicate prevederile art.19 din CF.

 

Menționăm, că modificările expuse supra urmează a fi aprobate de către Parlament în cadrul ședinței plenare din 25 iulie curent.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

576 views

The date of publishing:

24 July /2024 11:33

Catalogul tematic

Prețuri de transfer | Noutăți fiscale | Politica bugetar-fiscală

Tags:

preturi de transfer | norme tehnice | buna guvernare | Aprobarea politicii bugetar fiscale

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon