News
BNM a stabilit contribuțiile băncilor la fondul de rezoluție pentru anul 2024
Banca Națională a anunțat băncile licențiate care vor fi cuantumurile, tranșele, termenele-limită şi forma de plată a contribuțiilor acestora la fondul de rezoluție bancară, ce urmează să fie plătite pe parcursul anului 2024. Acestea au fost calculate în conformitate cu Regulamentul privind modul de calcul şi de plată a contribuțiilor la fondul de rezoluție bancară, aprobat prin Hotărârea Comitetului executiv al BNM nr.74 din 20 martie 2020.
Astfel, cuantumul contribuțiilor pe anul 2024 pentru întregul sistem bancar a fost calculat în mărime de 211,5 mil. lei, la baza acestui calcul fiind nivelul-țintă de 3% din suma depozitelor garantate, coeficientul de ajustare a creșterii volumului depozitelor, precum și multiplicatorii de ajustare la riscul specific a fiecărei bănci.
De menționat că băncile achită contribuțiile anuale în fondul de rezoluție începând cu 2020, iar nivelul țintă stabilit de Legea nr.232/2016 privind redresarea și rezoluția băncilor urmează a fi atins cel târziu la data de 31 decembrie 2024. Astfel, plata de către bănci a contribuțiilor stabilite pentru anul viitor va permite atingerea nivelului-țintă, care reieșind din suma depozitelor garantate la situația din 30.06.2023, reprezintă 573,4 mil. lei. Nivelul-țintă este reevaluat de către Banca Națională anual în dependență de suma depozitelor garantate a întregului sistem bancar.
Fondul de rezoluție bancară a fost constituit în vederea asigurării aplicării eficace a instrumentelor şi competențelor de rezoluție de către Banca Națională a Moldovei, ale cărui resurse se utilizează conform obiectivelor rezoluției şi principiilor prevăzute în Legea nr.232/2016 privind redresarea și rezoluția băncilor. La situația din 30.06.2023 resursele fondului constituiau 435,8 mil. lei.
Fondul de rezoluție joacă un rol esențial în fortificarea integrității și stabilității sectorului bancar, asigurând protecția și încrederea deponenților.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
735 views
The date of publishing:
17 October /2023 08:00
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
contributii
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.