Potrivit art. 2 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 (în continuare – Legea nr.149), prin insolvabilitate se înțelege situația financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea de a-și onora obligațiile de plată, constatată prin act judecătoresc de dispoziție. Totuși, urmează să facem delimitarea dintre procesul de insolvabilitate și însăși insolvabilitatea ca fapt sau moment consumat. Astfel, prin proces de insolvabilitate se înțelege o multitudine de acțiuni și subproceduri prin care se ajunge la insolvabilitate ca stare de fapt și apoi se depășește această stare. Prin proces de insolvabilitate se înțelege:

Ținând cont de necesitatea aplicării corecte și uniforme a prevederilor aferente segmentului separării bunurilor din masa debitoare, precum și primirea, examinarea și soluționarea cererilor de separare a acestora de către instanța de insolvabilitate, este necesar de a remarca prevederile Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 și Recomandarea Curții Supreme de Justiție nr. 89 din 20 aprilie 2016 ,,Cu privire la practica examinării cererilor de separare a bunurilor din masa debitoare în temeiul art. 48 Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012”.

Curtea Constituțională a examinat excepția de neconstituționalitate invocată asupra unor prevederi din art. 143 alin. (6) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 (Legea nr. 149/2012). Conform prevederilor acestei norme, o creanță acceptată şi inclusă de administratorul insolvabilității/lichidator în tabelul definitiv al creanțelor se consideră validată dacă, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de ședința de validare, nu a fost contestată de debitor sau de un creditor ori dacă contestația ridicată a fost înlăturată. Contestația debitorului nu se opune validării creanței.

Art. 2 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 (Legea nr. 149/2012), definește noțiunile de obligație fiscală și obligații de plată curente. Astfel, prin noțiunea de obligație fiscală se înțelege obligația de a plăti impozite, taxe şi de a efectua alte plăţi la bugetul public national, în modul şi în condiţiile stabilite de legislaţia fiscală, iar prin obligaţiile de plată curente, se înțeleg impozitele, taxele şi alte obligaţii de plată, credite şi dobânzi aferente, majorări de întârziere (penalităţi), calculate din momentul intentării procesului de insolvabilitate.

Administratorul debitorului ,,X” a depus o cerere introductivă la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de persoana juridică administrată. Prin încheierea Judecătoriei Chişinău a fost admisă spre examinare cererea introductivă, fiind instituită perioada de observaţie, cu aplicarea tuturor măsurilor de asigurare. Ulterior, administratorul debitorului ,,X” a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului ,,a cărui lipsă însă nu împiedică admiterea spre examinare a cererii introductive” din art. 17 lit. g) al Legii insolvabilităţii nr.149 (în continuare – Legea nr.149), iar instanţa de judecată a admis ridicarea excepţiei şi a sesizat Curtea Constituţională în vederea soluţionării acesteia.

Amendamente la Codul civil, aprobate prin Legea nr.133, care a intrat în vigoare la 14 ianuarie 2019, au provocat și necesitatea modificărilor și completărilor ce țin de particularitățile insolvabilității masei succesorale în Legea insolvabilității nr. 149 (art. XVI din Legea nr. 133). Astfel, în Legea nr.149 a fost introdus Capitolul IX1 (art.2351 – 23516). Astăzi vom examina noile prevederi ale legii insolvabilității. Conform prevederilor art. 2351, dispoziţiile Legii se aplică în mod corespunzător insolvabilităţii masei succesorale, cu derogările prevăzute de Capitolul IX1 din Legea insolvabilității (în continuare – Lege) şi dispoziţiile Codului civil (CC) în materie de insolvabilitate a masei succesorale.

La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a art. 50 alin. (2) lit. c) din Legea insolvabilității nr.149. Obiectul excepţiei îl constituie textul ,,creanţelor persoanelor fizice, născute din contracte de investire în construcţia de locuinţe” din art. 50 alin. (2) lit. c) din Legea nr.149, ridicată de către autorul sesizării în dosarul pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru. Pe data de 18 octombrie 2012, între agentul economic ,,X” și agentul economic ,,Z” a fost încheiat un contract cu privire la investirea capitalului în construcție. Potrivit contractului, agentul economic ,,Z” a executat în beneficiul agentului economic ,,X” lucrări de finisare a fațadei blocului locativ.