Availables
services
For the command select the service you want from the category
Search in the catalog
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
«Monitorul Fiscal FISC.MD»
reflectă poziţia oficială a Serviciului Fiscal de Stat, fiind concepută ca urmare a sporirii cererii din partea societăţii pentru informaţii fiscale complete, diversificate şi mai detaliate despre activitatea Serviciului Fiscal de Stat, planurile şi proiectele sale, metodele şi mecanismele utilizate în procesul administrării fiscale.Obiectivul principal al revistei este de a informa contribuabilii despre poziţia oficială a Serviciului Fiscal de Stat referitor la implementarea legislaţiei fiscale, avînd ca scop sistematizarea practicii fiscale şi ajustările ei în concordanţă cu legislaţia existentă.
Prin caracterul ei social de informare, «Monitorul Fiscal FISC.MD» are în calitate de public ţintă contribuabilii, funcţionarii publici, experţii în domeniul fiscal, analiştii economici, profesorii din domeniul contabilităţii, studenţii şi alţi specialişti de profil financiar-economic.
să efectueze şi să înregistreze documentar la preţurile care au avut loc în realitate, orice tranzacţie în mod legal, inclusiv cele de vânzare/cumpărare a imobilelor, mijloacelor de transport, altor bunuri costisitoare;să solicite oficializarea salariului, ce corespunde sumei obţinute de-facto, refuzând la fenomenul achitării „salariilor în plic” şi alte acţiuni frauduloase ale agenţilor economici;
15 August /2017
Questions and answers
13. (9.5) Care sunt serviciile şi acţiunile acordate cetăţenilor în legătură cu punerea în aplicare a metodelor şi surselor indirecte?
acordă consultanţă la telefonul Centrului unic de apel al SFS — 0-8000-1525; acordă consultanţă nemijlocit în cadrul subdiviziunilor structurale ale SFS;
15 August /2017
Questions and answers
12. (9.6) De ce persoanele fizice au obligaţia să depună declaraţia cu privire la disponibilul de mijloace băneşti? În folosul cui se face acest lucru?
Arhiva Declaraţia cu privire la disponibilul de mijloace băneşti se depune doar de cetăţenii care au avut disponibil de mijloace băneşti la 1 ianuarie 2012 în sume mai mari de 500 mii lei. În cazul în care suma disponibilului era mai mare de un milion de lei persoana fizică are obligaţia de a anexa la declaraţie documentele ce confirmă acest disponibil.
15 August /2017
Cetăţenii care au dispus la 1 ianuarie 2012 de mijloace băneşti în sumă de până la 500 mii lei nu au avut obligaţia de a depune Declaraţia persoanei fizice cu privire la disponibilul de mijloace băneşti la situaţia din 01 ianuarie 2012. Pentru subiecţii estimării venitului impozabil prin metode indirecte, care nu au depus declaraţia, venitul impozabil estimat va fi determinat prin diminuarea acestuia cu suma de 500 mii lei.
15 August /2017
НКФР получит дополнительные инструменты для ограничения прав акционеров, совершающих незаконные или концентрированные сделки. Это предусматривают поправки в Закон о страховании, которые одобрило правительство. Согласно изменениям, ст. 29 Закона дополнена рядом положений, которые регламентируют право НКФР управлять ситуациями концентрированных сделок и применять ряд ограничений и процедур в случаях совершения сделок с акциями страховых компаний без ведома регулятора небанковского финансового рынка. Эти положения касаются приостановления сделок, установления требований по продаже акций, приобретенных без уведомления регулятора, аннулирования акций и выпуска новых эмиссий акций и т.д.
14 August /2017
Procedura de insolvabilitate reprezintă un important mecanism juridico-economic de asigurare a stabilității și siguranței circuitului civil. Acesta permite a diminua la maxim efectele negative ale situației când un subiect de drept se află în incapacitate de plată. Reglementarea legislativă a procesului de insolvabilitate și-a găsit reflectare în Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 (în continuare – Lege). Actul legislativ în cauză a fost elaborat în contextul tendinței generale de creștere a numărului proceselor de insolvabilitate ca urmare a crizei economice și necesității excluderii din piață a subiecților economici neviabili.
14 August /2017
Irina Cebaniuc
Analytics and statistics
Aportul ZEL în economia ţării
Ministerul Economiei și Infrastructurii a prezentat analiza activităţii zonelor economice libere din ţară pentru semestrul I al anului curent. Conform datelor prezentate, cea mai mare cotă a investiţiilor realizate aparţine ZEL „Bălți” – 36,4%, pe locul doi s-a plasat ZEL „Ungheni-Business” cu 23% și locul trei, cu 22,1%, aparţine ZAL „Expo-Business-Chişinău”. Volumul total al investițiilor în zonele economice libere (ZEL), pe întreaga perioadă de activitate ale acestora, la 1 iulie 2017 a constituit $305,3 mil., cu 26,5% mai mult decât la situația din 1 iulie 2016. În primul semestru al anului curent, în zonele economice libere au fost investite $22,1 mil.
14 August /2017
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Search in the category
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
Keyword
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *