Art.61 alin. 1 din Codul de executare1 al RM (în continuare – CE) prevede că, executorul judecătoresc poate refuza intentarea procedurii de executare și stabilește condițiile în care executorul utilizează acest drept. La Curtea Constituțională (CC) a fost depusă o sesizare, prin care a fost solicitată examinarea constituționalității acestei sintagme. Instanța, prin Hotărârea nr.22 din 08.10.2019, a declarat sesizarea admisibilă, având în vedere că termenul „poate" din art. 61 alin. (1) din CE se referă la o pretinsă putere discreționară a executorului judecătoresc de a refuza sau nu intentarea procedurii de executare și că instanța va aplica aceste dispoziții din CE, mai exact în situația în care va determina dacă executorul a intentat în mod corect procedura respectivă.

Conform art. 34 alin.(4) din Codul contravenţional (CC), dacă persoana fizică nu a achitat amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii acesteia, se va proceda conform reglementărilor Codului de executare (CE). În cazul în care achitarea amenzii nu este posibilă din cauza lipsei ori a insuficienței bunurilor, sau din cauza eschivării cu rea-voință a contravenientului persoană fizică de la achitarea acesteia, instanța de judecată poate înlocui suma neachitată a amenzii, după caz, cu:

Conform art.330 alin.(2) din Codul muncii (CM), în caz de reţinere, din vina angajatorului, a salariului (art.142), a indemnizaţiei de concediu (art.117), a plăţilor în caz de eliberare (art.143) sau a altor plăţi (art.123, 124, 127, 139, 186, art. 225 alin. (8) etc.) cuvenite salariatului, acestuia i se plătesc, suplimentar pentru fiecare zi de întârziere, 0,3% din suma neplătită în termen. Modul de examinare a litigiilor privind repararea prejudiciului material şi celui moral cauzate salariatului este stabilită de art. 332 din CM, conform căruia cererea scrisă a salariatului privind repararea prejudiciului material şi celui moral se prezintă angajatorului, care este obligat să înregistreze cererea respectivă, să o examineze şi să emită ordinul (dispoziţia, decizia, hotărârea) în termen de 10 zile calendaristice din ziua înregistrării acesteia, aducându-l la cunoştinţă salariatului sub semnătură.

Curtea Constituțională (Curtea) a emis, la 5 aprilie 2019, Hotărârea nr. 8 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din art. 162 alin. (2) din Codul de executare al RM (CE) (termenul de decădere din dreptul de a contesta actele executorului judecătoresc) prin care a declarat neconstituționale mai multe teze din CE, după cum urmează:

La 25 mai 2018, o persoană fizică a contestat în instanța de judecată, în calitate de debitor al procedurii de executare, mai multe acte ale executorului judecătoresc, prin care au fost aplicate măsuri de asigurare a executării, inclusiv sechestre pe bunurile debitorului. Acesta a susținut, că actele contestate au fost emise în noiembrie 2016, însă i-au fost aduse la cunoștință în luna mai 2018. Respectiv, debitorul a solicitat repunerea în termen pentru contestarea actelor executorului judecătoresc.

Executorul judecătoresc este persoană fizică învestită de stat cu competența de a îndeplini activități de interes public prevăzute de legislație. În exercitarea atribuțiilor de serviciu, executorul judecătoresc este exponentul puterii de stat. Doar executorul judecătoresc licențiat și învestit în condițiile Legii nr. 113 din 17.06.2010 privind executorii judecătorești (Legea nr. 113/2010) poate efectua executarea silită în conformitate cu Codul de executare al RM nr. 443-XV din 24.12.2004 (CE) și alte acte normative.

O procedură de executare intentată de executorul judecătoresc acordă creditorului și debitorului drepturile și obligațiile reglementate de Codul de executare (CE). Creditor este persoana fizică sau juridică în al cărei interes a fost emis documentul executoriu, iar debitor este persoana fizică sau juridică obligată, prin documentul executoriu, să efectueze anumite acţiuni ori să se abţină de la efectuarea lor.