News
Colegiul Serviciului Fiscal de Stat: a fost publicat un nou Regulament
Aspectele strategice ce țin de administrarea fiscală și de activitatea Serviciului Fiscal de Stat sunt examinate de Colegiul Serviciului Fiscal de Stat, în componența căruia intră directorul și directorii adjuncți ai SFS, șefi direcție și reprezentanți ai asociațiilor de business (conform anexelor).
În Monitorul Oficial din 5 septembrie curent, a fost pubicat Ordinul SFS nr. 403 din 26 august 2024 cu privire la Colegiul Serviciului Fiscal de Stat, prin care a fost aprobat Regulamentul de activitate al Colegiului. Ordinul a intrat în vigoare la data publicării, fiind abrogat Ordinul SFS nr.707/2018.
Colegiul și componența acestuia se aprobă prin Ordinul SFS și are următoarele atribuții: examinarea subiectelor de planificare a activităților și de dezvoltare strategică a SFS (5.1); examinarea și aprobarea propunerilor strategice cu privire la optimizarea și perfecționarea legislației pertinente activității SFS (5.2), dar și emiterea soluției fiscale anticipate (5.3). Despre emiterea soluției fiscale anticipate aici.
În cazul examinării propunerilor strategice cu privire la optimizarea și perfecționarea legislației pertinente activității SFS, asociațiile de business vor fi selectate în funcție de subiectul concret înaintat spre examinare Colegiului.
Conform Regulamentului, ședințele Colegiului se convoacă la decizia Președintelui Colegiului (directorul SFS), prin intermediul Secretarului, iar ordinea de zi se aprobă de către Președinte, în funcție de problemele inițiate. În lipsa Președintelui Colegiului, funcțiile acestuia sunt exercitate de directorul adjunct, care îl substituie.
Este de menționat faptul că emiterea soluției fiscale individuale anticipate, precum și respingerea cererii de emitere a acesteia se aprobă prin Decizie, cu simpla majoritate a voturilor membrilor și Președintelui Colegiului, prezenți la ședință.
Ședința Colegiului este deliberativă dacă la ea participă cel puțin 4 persoane din componența acesteia.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
471 views
The date of publishing:
05 September /2024 09:41
Catalogul tematic
Ordine SFS | Monitorul oficial | Administrare fiscală
Tags:
sedinta | solutie fiscala | director | regulament | serviciul fiscal de stat
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.