News
CSE a aprobat noi măsuri privind securitatea energetică
Regulamentul cu privire la atribuirea categoriilor de vulnerabilitate energetică și modul de stabilire și plată a compensațiilor pentru achitarea facturilor la energie va fi ajustat. Astfel, consumatorilor casnici, care au coeficientul R mai mare sau egal cu 15%, dar mai mic decât 35%, li se va atribui categoria de vulnerabilitate energetică medie, iar celor cu coeficientul R mai mic sau egal cu 15% - cea scăzută. Măsura a fost aprobată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale din 16 decembrie curent, prin Dispoziția nr. 54.
Totodată, gospodăriilor casnice cu un consum estimat de energie mai mare sau egal cu 5000 lei, care au indicat în cerere un venit global al familiei mai mic de 25% din costul estimat al energiei, li se va aplica cel mult categoria de vulnerabilitate medie. Pentru revizuirea categoriei de vulnerabilitate energetică, consumatorii pot depune o solicitare la Ministerul Muncii și Protecției Sociale de modificare a cererii în Sistemul Informațional de Vulnerabilitate Energetică. Din cerere nu vor putea fi excluși membrii gospodăriei casnice declarați în solicitarea inițială.
Consumatorilor debranșați de la energia termică, furnizorii vor aplica compensații echivalente gradului de vulnerabilitate foarte ridicată, în cazul în care consumul facturat depășește 10% din costul energiei termice calculate pe un metru pătrat. Pentru consumatorii debranșați, pentru care consumul facturat este egal sau mai mic de 10% din costul energiei termice calculate pe un metru pătrat, se vor aplica compensații echivalente gradului de vulnerabilitate medie.
De asemenea, conform deciziei CSE, până la 100 milioane m3 de gaze naturale vor fi achiziționate de SA „Energocom” și vândute SA „Moldovagaz”, la un preț preliminar de 1108,61 dolari per 1000 m3. În acest sens, SA „Moldovagaz” va depune o cerere de cumpărare a gazelor naturale, în baza unui contract individual de tip EFET. Măsura este necesară pentru asigurarea securității energetice a Republicii Moldova, în contextul în care concernul rus „Gazprom” a redus substanțial volumul de gaze livrat țării noastre.
Volumul și prețul final al gazelor naturale vor fi precizate până la data de 10 ianuarie 2023, prin actul de predare-preluare a gazelor naturale, semnat între cele două companii. Gazele naturale achiziționate vor fi livrate exclusiv pe teritoriul Republicii Moldova pe care își desfășoară activitatea operatorii de sistem licențiați, iar SA ”Energocom” nu va include o marjă de profit în prețul de vânzare.
În condițiile unor modificări substanțiale ale prețurilor la resursele energetice, în special la gazele naturale, cu impact major asupra costurilor suportate de operatori, membrii CSE au dispus ca Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să efectueze ajustarea extraordinară, în termen de 3 zile lucrătoare, a prețului pentru energia electrică produsă și tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către întreprinderile din sectorul termoenergetic, cu excepția SA „Termoelectrica”. Ajustările vor fi făcute în baza componentelor incluse în prețul și tariful în vigoare, aplicând prețul actual de achiziție a combustibilului primar.
În același timp, pe perioada stării de urgență, titularii de licență, care desfășoară activități de producere, distribuție și furnizare a energiei termice, vor declara cantitatea de energie importată până la ultima dată a lunii imediat următoare celei de gestiune.
În scopul protejării spațiului informațional național și prevenirii riscului de dezinformare prin răspândirea informațiilor false sau a tentativelor de manipulare a opiniei publice, având la bază lista persoanelor fizice și juridice supuse sancțiunilor internaționale, precum și multiplele constatări ale Consiliului Audiovizualului pentru lipsa unei informări corecte în reflectarea evenimentelor naționale, dar și a războiului din Ucraina, pe perioada stării de urgență se suspendă licența de emisie a șase servicii media audiovizuale de televiziune: Primul în Moldova, RTR Moldova, Accent TV, NTV Moldova, TV6, Orhei TV.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova | Ministerul Muncii și Protecției Sociale
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
993 views
The date of publishing:
19 December /2022 07:54
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
stare de urgenta
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.