News

Achiziţiile publice: alte criterii

Proiectul de lege ce stabilește alte criterii de determinare a câştigătorilor în cadrul achiziţiilor publice este propus de Ministerul Finanţelor spre consultare publică. Astfel, criterii de atribuire pot deveni: preţul cel mai scăzut, costul cel mai scăzut, cel mai bun raport calitate-preţ și cel mai bun raport calitate-cost. Respectiv, la determinarea ofertei câștigătoare în cadrul procedurilor de atribuire se stabilesc cele ce au la bază eficiența achiziției pe termen lung, îmbinând aspecte atât de calitate, cât și de cost. Proiectul de modificare a prevederilor Legii nr.131 din 3 iulie 2015 privind achizițiile publice vine cu un şir de propuneri inovative esenţiale. În redacţie nouă este prezentat art.1, care vine cu noţiuni cum ar fi Sistemul Informaţional Automatizat “Registrul de Stat al Achiziţiilor Publice” (SIA “RSAP”), parteneriat pentru inovare, furnizor de servicii de achiziţie sau Vocabularul comun privind achiziţiile publice. Pentru contractele de achiziții publice, care au ca obiect servicii sociale și alte servicii specifice (cele hoteliere şi de restaurant, de transport feroviar şi naval, juridice, de învăţămînt şi de formare profesională, de investigaţie şi de siguranţă, etc.) este propusă stabilirea cuantumului de 13 mil. lei, fără TVA. Stabilirea unui cadru regulator complex, dar totodată mai aplicabil în domeniul achizițiilor publice, cu oferirea clarităţii multor noțiuni, este unul din scopurile proiectului, de rând cu dezvoltarea mecanismelor existente și instituirea celor noi. Facilitarea comunicării electronice în sistemul de achiziții de asemenea se regăseşte în proiect şi urmărește eficientizarea organizării și desfășurării procedurilor de atribuire a contractelor. Proiectul de lege introduce conceptul DUAEDocumentul Unic de Achiziţii European, furnizat în format electronic prin utilizarea formatului standard stabilit de Comisia Europeană și care constă în declaraţia pe propria răspundere a operatorului economic cu privire la îndeplinirea criteriilor de calificare şi selecţie. Această inovație la nivel național urmărește simplificarea și eficientizarea procesului de achiziții publice, care va substitui prezentarea documentelor de calificare a operatorilor economici până la deschiderea ofertelor, cu post-calificarea, care se referă la faptul că autoritatea contractantă va solicita toate actele necesare de la ofertantul câștigător. Proiectul prevede că în situația în care există posibilitatea de a obține documentele în sprijinul informaţiilor declarate în DUAE de către operatorii economici în mod direct și gratuit, prin accesarea unei baze de date, prezentarea ulterioară a acestora nu va fi necesară. Dezvoltarea conceptului de achiziții durabile, prin includerea termenului ciclul de viață, este o altă prevedere a proiectului. De asemenea, pentru susținerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, va fi instituit dreptul autorității contractate de atribuire pe loturi a contractelor de achiziţie publică şi a acordurilor-cadru, precum şi de a stabili dacă ofertele pot fi depuse pentru unul, pentru mai multe sau pentru toate loturile, iar în cazul în care pot fi depuse oferte pentru mai multe sau pentru toate loturile, să limiteze numărul lor atribuite aceluiaşi ofertant. Stabilirea unor noi tipuri de proceduri de achiziție, cum ar fi achizițiile în cazul serviciilor sociale şi altor servicii specifice, parteneriat pentru inovare, catalogul electronic, de asemenea sunt aspecte majore şi au drept scop reglementarea unor proceduri specifice ale achizițiilor publice, facilitănd achizițiile electronice. Autorul proiectului susţine că implementarea proiectului nu necesită alocarea unor mijloace financiare suplimentare din bugetul de stat sau crearea unor instituții noi. Proiectul descrie atribuţiile şi competenţa Agenţiei Achiziţii Publice, care este este o autoritate administrativă în subordinea Ministerului Finanţelor şi va asigura ajutorul metodologic şi consultaţii în domeniul achiziţiilor publice, va gestiona SIA “RSAP”, va întocmi, actualiza şi menţine Lista de interdicţie a operatorilor economici, va edita Buletinul achiziţiilor publice şi întreţine pagina web “Achiziţiile publice ale Republicii Moldova, etc. Suplimentar, proiectul prevede că conținutul dosarului achiziţii publice se stabilește prin regulament, care urmează a fi aprobat de Guvern. Proiectul poate fi consultat până la 30 martie 2018.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

1535 views

The date of publishing:

20 March /2018 08:16

Domeniu:

Noutăți | Legi ale Republicii Moldova | Achiziţie publică

Tags:

achiziţiile publice | achiziţii publice electronice | guvern Moldova | Ministeru finantelor | proiect de lege

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon