News

Planul controalelor activității rezidenților ZEL pentru anul 2021

Pe parcursul anului curent vor fi verificați 33 de rezidenți ai zonelor economice libere, potrivit Planului controalelor asupra activității rezidenților ZEL pentru anul 2021 care a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor generali din 14 ianuarie curent. Comparativ cu anul 2020, controalelor vor fi supuși mai puțin rezidenți, în Graficul controalelor pentru anul precedent fiind incluși 66 întreprinderi din cadrul ZEL.
 
Astfel, în Planul controalelor pentru anul 2021 din zona antreprenoriatului liber „Expo-Business-Chișinău” sunt incluși 10 rezidenți, din cadrul ZEL „Bălți” verificărilor vor fi supuse 5 întreprinderi, câte 7 rezidenți – din cadrul ZAL „Valkaneș” și ZEL „Ungheni-Business”, alte 3 întreprinderi ce urmează a fi verificate fac parte ZAL „Tvardița”, iar din cadrul ZEL Parcul de Producție „Otaci-Business” va fi supusă controlului un singur rezident.
 
Proiectul a fost elaborat în baza propunerilor autorităților cu funcții de control, în baza evaluării riscurilor. Verificările vor fi realizate Serviciul Vamal, Serviciul Fiscal de Stat, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică și Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

1388 views

The date of publishing:

15 January /2021 08:00

Domeniu:

Noutăți

Tags:

ZEL | control de stat | Proiect | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon