News

Gospodăria țărănească va avea statut de persoană juridică

Gospodăria țărănească (de fermier) va avea statut de persoană juridică și va purta răspundere pentru obligațiile asumate cu întreg patrimoniul membrilor săi.

 

Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de modificare a Hotărârii privind aprobarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative (modificarea condițiilor de exercitare a activității de întreprinzător de către gospodăriile țărănești).

 

Astfel, se propune ca gospodăria țărănească să dețină statut de persoană juridică, la moment GȚ având statut de persoană fizică confom art. 3 din Legea nr.1353/2000). Ca urmare, terenurile sau animalele deținute de gospodăria țărănească în proprietate sau folosință nu vor putea depăși suprafețele sau numărul de animale prevăzute în anexa la proiect (de ex. culturi cerealiere – până la 40 ha; culturi tehnice – până la 20 ha, culturi oleaginoase – până la 15 ha; bovine - până la 200 de capete, dar nu mai mult de 50 capete vaci mulgătoare etc.).

 

În cazul în care nu îndeplinește condiţiile privind numărul de animale sau suprafața terenurilor, GȚ va fi obligată să se conformeze până la 31 decembrie al anului în curs la aceste condiții, fie să-și înceteze activitatea sau să se reorganizeze.

 

Totodată, până la proba contrarie, terenurile cu destinație agricolă a membrilor gospodăriei țărănești se prezumă a fi folosite în activitatea agricolă a gospodăriei țărănești.

 

Față de gospodăria țărănească care a depășit suprafețele și numărul de animale prevăzute în anexă va fi aplicat regimul fiscal general, începând cu 1 ianuarie a anului următor în care s-a constatat această depășire.

 

Totodată, proiectul prevede modificări și la Legea nr. 228/2010 cu privire la protecția plantelor și la carantina fitosanitară. Astfel, dacă nu este desfășurată sub una din formele activității de antreprenoriat, activitatea de cultivare sau prelucrare a culturilor pe suprafețe de până la cele indicate în anexă (de ex. cultivarea sau prelucrare a culturilor de fitotehnie până la 1,5 ha, culturi horticole – până la 1 ha etc.) se va considera activitate nonprofesională, iar persoana fizică care practică această activitate nu se supune evidenței în Registru.

 

După cum a  explicat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, modificările au ca scop stabilirea unor limite valorice privind suprafața și numărul de animale pentru defășurarea activității antreprenoriat sub formă de gosposărie țărănească.

 

Conceptul de GȚ are la bază ideea dezvoltării afacerilor de familie în agricultură bazate pe munca personală a membrilor acesteia. În sprijinul acestora, actele normative acordă facilități, cum ar fi: cota redusă a impozitului pe venit, regimul simplificat de contabilitate și contribuții sociale avantajoase comparativ cu alte forme de antreprenoriat.  Analizând suprafațelor terenurilor agricole declarate de către gospodăriile țărănești în cererile de acordare a subvențiilor, s-a constatat că în jur de 8% din acestea dețin terenuri cu o suprafața mai mare de 150 ha, înregistrându-se gospodării cu o suprafața de teren ce depășește 10 000 ha. Deținerea unor astfel de suprafețe de teren denotă, indirect, că ele au depășit cadrul unei afaceri în care este utilizată munca membrilor unei familii și nu s-ar justifica o protecție deosebită din partea statului, a adăugat ministrul.

 

Proiectul de lege urmează a fi aprobat de Parlament.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2218 views

The date of publishing:

22 November /2023 10:25

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

gospodarie taraneasca

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon