News
În Moldova va fi revizuit regimul de control al comerțului cu mărfuri strategice
Aplicarea prevederilor legii privind regimul de control al comerțului cu mărfuri strategice, proiectul căreia a fost votat în Parlament în prima lectură, va contribui la stabilirea restricțiilor asupra comerțului cu mărfuri strategice stabilite la utilizarea finală sau ultimului beneficiar, precum și la exportul oricăror mărfuri strategice și servicii în conformitate cu securitatea naționala și îndeplinirii angajamentelor internaționale asumate de către RM.
În cadrul prezentării proiectului a fost subliniat că actul legislativ va reglementa drepturile și obligațiile persoanelor fizice și juridice de a desfășura operațiuni de export, import, reexport, tranzit, transbordare, intermediere, asistență tehnică și transportare a mărfurilor strategice în conformitate cu cerințele principiile de bază a securității națională.
În sensul noii legi, mărfuri strategice se vor considera produse cu dublă utilizare, produse militare și produse supuse controlului la nivel național. Totodată, sub produse cu dublă utilizare se vor subînțelege produse, inclusiv produse software și tehnologii, care pot avea o utilizare atât civilă, cât și militară, și care includ produsele care pot fi folosite pentru conceperea, dezvoltarea, producerea sau utilizarea de arme nucleare, chimice sau biologice, sau de vectori purtători de asemenea arme, inclusiv toate produsele care pot fi utilizate atât în scopuri neexplozive, cât și să contribuie în orice mod la fabricarea armelor nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive.
Subiecți ai reglementărilor proiectului vor fi Comisia națională de control al comerțului cu mărfuri strategice (Comisia), informațiile despre activitatea căreia vor fi cu accesibilitate limitată; autoritățile competente în domeniul comerțului cu mărfuri strategice; persoanele care desfășoară comerțul cu mărfuri strategice.
Odată cu intrarea în vigoare a noilor reglementări, Parlamentul va determină politica statului în domeniul controlului comerțului cu mărfuri strategice și va aproba lista țărilor cărora li se pot fi instituite restricții la comerțul cu aceste mărfuri. La rândul său Guvernul urmează să aprobe Listele mărfurilor strategice supuse controlului, care se vor publica în Monitorul Oficial; componența și regulamentul Comisiei; stabilească autoritatea competentă de emiterea autorizațiilor pentru comerț cu mărfuri strategice și procedura de control în acest sens etc.
Se propune ca prevederile proiectului aprobat în prima lectură să fie puse în aplicare din 1 ianuarie 2025. Concomitent, odată cu intrarea noii legi în vigoare, va fi abrogată Legea nr. 1163/2000 cu privire la controlul exportului, reexportului, importului și tranzitului de mărfuri strategice.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
475 views
The date of publishing:
24 July /2024 08:00
Catalogul tematic
Noutăți fiscale
Tags:
investitii strategice | marfă | activitate de comert | regim de control
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.