SFS monitor
Încasările la impozitul pe venit din salariu în 6 luni ale anului curent au crescut cu 21,4%
Încasările la impozitul pe venit din salariu în 6 luni ale anului curent au crescut cu 21,4% .
Activitatea Serviciului Fiscal de Stat este orientată spre crearea condițiilor pentru conformarea benevolă a contribuabililor, iar prioritatea de bază a instituției este ca acțiunile de conformare voluntară întreprinse să contribuie la majorarea nivelului de respectare a legislației de către contribuabili, astfel încât acțiunile de control să fie reduse la minim.
În context, autoritatea fiscală acordă o atenție sporită prevenirii și contracarării fenomenului muncii „la negru” și a practicii de achitare a salariilor „în plic”, iar acțiunile autorității în acest sens au drept scop creșterea gradului de conformare a contribuabililor din domeniile de activitate economică cu risc sporit de a recurge la asemenea practici.
În primele 6 luni ale anului 2024, SFS a continuat promovarea politicilor de educație juridică și civică a salariaților, informarea și consultarea celor interesați în aplicarea corectă și eficientă a legislației în domeniul relațiilor de muncă, fiind realizate următoarele acțiuni:
* efectuarea vizitelor fiscale la 4 197 agenți economici;
* organizate și desfășurate 68 seminare pentru angajați și angajatorii din sectoarele cu risc înalt de neconformare privind aplicarea legislației.
De menționat, că la agenții economici față de care au fost întreprinse măsuri de conformare prin prisma vizitelor fiscale, pentru 6 luni ale anului 2024 s-a înregistrat o creștere în parte ce ține de obligațiile fiscale calculate aferente plăților salariale cu 121,3 milioane lei sau cu 31.76 % mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent inclusiv:
* la compartimentul impozitul pe venit din salariu au fost calculate obligații fiscale în mărime de 92,8 milioane lei în creștere cu 41.7 % comparativ cu perioada similară a anului precedent care constituie 65,5 milioane lei;
* la compartimentul contribuțiilor de asigurări sociale aferente plăților salariale au fost calculate obligații fiscale în mărime de 299,2 milioane lei în creștere cu 29.86 % comparativ cu perioada similară a anului precedent care constituie 230,4 milioane lei;
* la compartimentul primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală aferente plăților salariale au fost calculate obligații fiscale în mărime de 111,3 milioane lei în creștere cu 29.29 % comparativ cu perioada similară a anului precedent care constituie cu 86 milioane lei.
De asemenea, în rezultatul activităților desfășurate de către SFS, au fost stabilite încălcări ale legislației în domeniul raporturilor de muncă și adoptate 128 de decizii asupra cazului de încălcare a legislației, inclusiv referitor la încălcările ce vizează corectitudinea calculării și achitării plăților salariale, impozitelor și defalcărilor aferente acestora. În consecință, au fost calculate suplimentar la buget obligații aferente plăților salariale în sumă totală de 37,1 milioane lei din ele achitate 9,7 milioane lei. Pentru încălcarea prevederilor legislației în vigoare aferente raporturilor de muncă, conform deciziilor adoptate s-a calculat suplimentar pentru plata la buget:
* impozit pe venit reținut din plățile salariale în sumă de 5,2 milioane lei;
* contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii în sumă de 11,4 milioane lei;
* prime de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă de 4,1 milioane lei;
* penalități și amenzi aplicate în sumă de 16,3 milioane lei.
Totodată, în rezultatul controalelor efectuate, pentru 6 luni ale anului 2024 au fost calculate suplimentar la buget obligații fiscale aferente plăților salariale (cu excepția penalităților și amenzilor aplicate) în sumă totală de 20,8 milioane lei sau cu 14,5 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului 2023. Calculările considerabile sunt datorate în mare parte aplicării metodelor și surselor indirecte de estimare în cadrul controalelor fiscale efectuate la contribuabili, având ca bază nereflectarea în deplină măsură/integrală, în evidența contabilă, documentele de evidentă și în dările de seamă a salariilor real achitate angajaților.
În total, în primele 6 luni ale anului 2024, încasările la impozitul pe venit din salariu constituie 3,8 miliarde lei, fiind înregistrată o creștere cu 21,4% comparativ cu perioada similară a anului precedent.
De asemenea, încasările la bugetul asigurărilor sociale de stat obligatorii au crescut cu 16,8 % și constituie 12,3 miliarde lei, situație similară și în cazul încasărilor la bugetul asigurărilor obligatorii de asistență medicală care constituie 4 miliarde lei, fiind înregistrată o creștere cu 15,3% comparativ cu perioada similară a anului precedent.
Serviciul Fiscal de Stat va continua acțiunile de informare și educare în vederea creșterii conformării fiscale voluntare la nivel național în rândul contribuabililor, precum și pentru a-i determina să declare corect toate sursele de venit, respectiv impozitele aferente.
Mai multe informații vă îndemnăm să găsiți în Raportul Serviciului Fiscal de Stat privind activitățile de minimizare a practicii de achitare a salariilor „în plic” și a muncii „la negru” pentru 6 luni ale anului 2024, care poate fi accesat aici
https://sfs.md/uploads/files/Rapoarte%20anuale/Raport%20DALS%20sem%20I%202024.pdf
Instituții:
Serviciul Fiscal de Stat
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
435 views
The date of publishing:
23 July /2024 08:52
Catalogul tematic
Impozitul pe venit | Noutăți fiscale
Tags:
serviciul fiscal de stat | salariul | impozit pe venit | incasari banesti
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.