SFS monitor
Petru Rotaru a avut o discuție cu membrii Asociației Investitorilor Străini
Directorul Serviciului Fiscal de Stat, Petru Rotaru a avut, la data de 16 mai 2023, o întrevedere cu membrii Asociației Investitorilor Străini (FIA).
Directorul SFS și-a exprimat deschiderea față de cooperarea constantă cu mediul de afaceri și a menționat necesitatea menținerii unui dialog permanent între autorități și comunitatea de afaceri.
În context, directorul SFS a anunțat membrii Asociației că autoritatea fiscală depune eforturi consolidate pentru asigurarea comodității contribuabililor, precum și facilitării accesului la informația din domeniul fiscal. În acest sens, a fost creată o pagină nouă pe portalul SFS unde au fost publicate toate deciziile privind cotele impozitelor și taxelor locale aprobate de AAPL pentru anul 2023. Informația respectivă poate fi găsită în meniul Legislație, pagina „Acte emise de către AAPL”.
De asemenea, discuțiile dintre părți au vizat planurile și perspectivele SFS cu privire la redactarea unui nou Cod fiscal, digitalizarea documentării operațiilor, în special ajustarea sistemului e-Factura, precum și examinarea posibilității unei conlucrări a SFS cu APL referitor la principiile de drept în procesul stabilirii taxelor locale.
Alte subiecte s-au referit la eliminarea obligației de semnare și stampilare a facturilor fiscale, emise în baza avizului de însoțire a mărfii, revizuirea necesitații utilizării foii de parcurs pentru entitățile care nu au obiect de activitate transport de mărfuri și pasageri, precum și regulile speciale privind determinarea prețurilor de transfer.
La rândul lor, membrii FIA și-au exprimat disponibilitatea de a contribui, prin expertiza și propunerile lor concrete, la îmbunătățirea cadrului investițional existent.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
876 views
The date of publishing:
17 May /2023 10:45
Catalogul tematic
Activitatea SFS
Tags:
activitatea sfs
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.