News

Selectarea membrilor organului de control al companiilor de stat: atribuțiile comisiei

În Monitorul Oficial de astăzi,  19 mai curent,  a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 210 din 12 aprilie 2023 prin care a fost aprobat Regulamentul privind selectarea candidaților pentru funcția de membru al comitetului de audit pentru entități de interes public cu capital de stat și al comisiei de cenzori/cenzorului întreprinderilor de stat și societăților comerciale cu capital integral/majoritar de stat și condițiile de remunerare a acestora.

 

Astfel, selectarea candidaților la funcția de membru al organului de control al companiilor de stat din cadrul Ministerului Finanțelor, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și al altor entități publice, care acționează în calitate de fondator, se efectuează de o comisie instituită la nivelul fiecărei autorități publice, în baza unor reglementări proprii fiecărei autorități în parte.

 

Selectarea candidaților la funcția de membru al organului de control al companiei de stat se efectuează de către comisia de selectare, care asigură transparența și respectarea corespunzătoare a procedurii de evaluare și nominalizare pentru promovare a candidaților. Astfel, comisia de selectare publică un anunț privind selecția candidaților pentru funcția de membru al organului de control al companiei de stat cu cel puțin 20 de zile înainte de data-limită pentru depunerea cererii de participare la concurs și a dosarului complet

 

Comisia de selectare este compusă din doi reprezentanți ai Agenției Proprietății Publice, câte un reprezentant al Ministerului Finanțelor; Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, al societății civile și al asociațiilor de afaceri, selectați (aleatoriu) de către autoritatea care organizează concursul în baza propunerilor asociațiilor menționate și un reprezentant al ministerului de ramură de a cărui competență ține politica din domeniul de activitate al companiei de stat.

 

Comisia de selectare a candidaților pentru funcția de membru al organului de control al companiei de stat are următoarele atribuții:

 

  • asigură publicarea anunțului de concurs și a altor informații;
  • examinează dosarele de concurs ale candidaților și aprobă lista celor admiși la concurs;
  • stabilește locul, data și ora desfășurării interviului;
  • elaborează lista întrebărilor de bază pentru interviu și asigură confidențialitatea acestora;
  • stabilește bibliografia aferentă;
  • realizează desfășurarea probei interviului;
  • apreciază rezultatele obținute de fiecare candidat.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

835 views

The date of publishing:

19 May /2023 09:59

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

companii de stat | organ de control

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon