09
07 2014
2307

Analiza creșterii economice din Moldova 2013

Сapitolul 1. Oferta internă Analiza obiectivă a datelor statistice dezavuează ideea că creșterea economică din 2013 ar fi fost determinată integral de agricultură. Agricultura a avut un rol foarte important, dar componentelor non-agricole le revin circa 50% din sporul de PIB realizat, iar creșterea acestora a accelerat în comparație cu anul 2012. Principala critică vizavi de creșterea economică din 2013 ține nu de rolul excesiv al unui anumit sector, ci de faptul că aceasta a fost în mare măsură antrenată de anumite elemente ciclice sau episodice. Pentru 2014, în scenariul de bază, anticipăm o creștere de 2,0-2,2%. Atingerea și menținerea pe termen mediu a unui ritm sănătos de convergentă – estimat la circa 5-6% anual - va fi dependentă de calitatea climatului de afaceri, de situația pe principalele piețe de desfacere și, în mod crucial, de stabilitatea sectorului financiar al țării. Creștere economică sănătoasă sau magie a cifrelor? În anul 2013 economia moldovenească a înregistrat un avânt nemaiîntîlnit în ultimele două decenii. Creșterea PIB-ului a fost de 8,9%, iar avansul de 12,9% realizat în T3:13 este un record trimestrial absolut pentru întreaga perioadă a observațiilor statistice. Ultima dată cînd economia demonstrase o asemenea creștere trimestrială a fost chiar înainte de criză, în T3:08. Impresionantă cantitativ, creșterea dată a generat anumite dubii în privința calității și durabilității. Argumentul invocat de critici este că agricultura, după o recesiune de 22% un an mai devreme, ar fi „scos” economia în anul 2013, pe baza unei și mai puternice recuperări de circa 30% a volumului de producție și că, dacă nu ar fi fost agricultura, creșterea economică ar fi fost negativă. Omițînd componența agricolă, constatăm că PIB-ul non-agricol a crescut cu numai 4,4% – un indicator respectabil, dar nu atît de mult ca 8,9%. Totodată, politica monetară relaxată și deprecierea monedei naționale au avut o contribuție combinată de circa 1,0-1,5 puncte procentuale la creșterea PIB-ului. Astfel, „magia cifrelor” explică mai bine de jumătate din creșterea economică. Creșterea economică autentică sau structurală, a fost de numai 3% (Figura 1). Totuși, această „creștere naturală”, cum am putea-o numi convențional, nu este nici pe departe suficientă pentru a asigura o convergență vizibilă a nivelului de venituri către media central-europeană (Figura 2). După o recesiune acută în 2012, creșterea de 30%, realizată în 2013 de către sectorul agricol, nu reprezintă decît un nou episod în evoluția sinuoasă din ultimele două decenii. Producția vegetală a crescut cu 62%, atingînd un nivel dificil de menținut în 2014, în timp ce producția de origine animală a rămas neschimbată. În perioada 1995-2013, fluctuațiile sectorului au erodat cu 10 puncte procentuale rata cumulativă de creștere a PIB-ului. Agricultura mai are mult pînă va deveni motorul creșterii; deocamdată, aceasta este mai degrabă „piatra de moară” legată de gîtul economiei moldovenești. Pe termen scurt și mediu, există două surse pentru creșterea producției agricole – investiții mai mari și forța de muncă mai calificată. Investițiile în agricultură în ultimii 5 ani au crescut mult mai repede decît investițiile în general pe economie, ponderea acestora crescînd de la 5,2% în medie în 2005-2008 la 9,2% în 2009-2012. Totuși, ținînd cont de decapitalizarea acută prin care a trecut sectorul în ultimele două decenii, precum și de situația financiară precară în care sunt gospodăriile agricole, sunt necesari ani buni de eforturi investiționale susținute pentru a ajunge la o dotare tehnologică bună. Un exemplu grăitor: numai 32% din gospodării își permit să utilizeze produse de uz fitosanitar în activitatea lor, numai 1,3% aplică fertilizanți organici (și aceasta, în ciuda unei evidente abundențe a îngrășămintelor naturale) și numai 21% - fertilizanți chimici. Un sfert din gospodăriile agricole nu utilizează mașini și echipamente în activitatea lor. Creșterea investițiilor va încuraja și readucerea în circuitul agricol al terenurilor abandonate, acestea reprezentînd circa 11%-12% din totalul suprafeței de teren disponibil pentru scopuri agricole. A doua sursă de creștere - calitatea forței de muncă - este tratată în ultima secțiune a acestui capitol, unde este arătată conexiunea cu sectorul educațional. Industria, înregistrînd o recuperare apreciabilă a volumului producției (+6,8% comparativ cu -3,1% în 2012), a demonstrat și extinderea bazei de creștere. Spre sfîrșitul anului creșterea a accelerat ușor față de primele șase luni, totuși, ramuri care produc circa jumătate din VAB generată de industrie au rămas în declin conjunctural sau chiar structural. Rezultatul pozitiv în industrie a fost în mare măsură datorat rezidenților din două zone economice libere care produc echipamente electrice pentru automobile. Producția acestui segment a crescut cu peste 30% și, după creșteri la fel de bune în 2011-2012, este în prezent cea mai importantă ramură din industria grea. Rezultatul cel mai puțin îmbucurător vine, în mod surprinzător, din ramura producției uleiurilor, și aceasta în ciuda unei recolte bune de culturi oleaginoase în anul 2013. Sectorul băuturilor alcoolice a demonstrat rezistență în față noilor „bariere tehnice” instituite de Rusia în calea exporturilor de produse alcoolice moldovenești: scăderea cu 9% a producție de vinuri a fost mai mult decît compensată de creșterea volumelor de băuturi distilate. Construcții. Sectorul a demonstrat o modestă creștere de 2,8% în anul 2013, rămînînd, astfel, în zona de stagnare în care a alunecat în 2009. Volumul total al lucrărilor în antrepriză reprezintă numai 71% din cel realizat în 2008, în mare măsură determinat de proiectele publice de reabilitare a drumurilor. Sectorul construcțiilor rezidențiale este în criză profundă, nivelul lucrărilor fiind de numai 62% din cel realizat în 2008, iar construcțiile comercial-productive sunt în situație și mai rea (54%). Precauția băncilor în finanțare, cuplată cu vigilența investitorilor individuali, care nu mai sunt atrași de perspectivele sectorului imobiliar, sunt cauzele principale ale stagnării sectorului,. Confidența față de sectorul construcțiilor, odată știrbită, va fi greu de redobîndit. Servicii. Serviciile de piață, demonstrînd o evoluție pozitivă, în ultimii ani, au luat în 2013 un avînt și mai puternic. Volumul serviciilor prestate populației a crescut cu o respectabilă rată de 10%, după o evoluție lîncedă anul trecut (+2%), în timp ce volumul comerțului cu amănuntul a crescut cu 3%, față de 1% în 2012. Transportatorii au avut și ei momente mai bune în 2013, cererea pentru serviciile lor crescînd cu aproape 26%, după o performanță mai mult decît modestă în 2012 (-2,3%). Comparativ cu anul 1994, volumul PIB-ului este în prezent cu 64% mai mare, în timp ce cheltuielile de consum ale gospodăriilor casnice – de 2.6 ori mai mari. Cu riscul unei suprasimplificări, aceste cifre spun că consumatorii vor și pot să consume mult mai mult decît le oferă economia națională. Întrebarea-cheie este de ce producătorii nu răspund apetitului consumist în creștere și de ce disproporția se amplifică? Răspunsul are trei componente, una structurală, și două instituționale. Structural, economia moldovenească a intrat în tranziție dezavantajată de proporția mare a populației rurale angajate în agricultură și puțin productivă. Teoretic, timp de 20 de ani, trebuia să se observe un reflux al forței de muncă excesive din agricultură în industrie și servicii. Însă, aceste procese se produc fie în sens opus celui dorit (firmele industriale, de exemplu, către anul 2013 angajau cu 10% mai puțini oameni decît în 2000) sau se produc foarte lent (sectorul serviciilor a compensat cu numai un sfert pierderile de locuri de muncă în agricultură). Trebuie oare statul să susțină activ mobilitatea forței de muncă sau să lase procesul să decurgă firesc? Un răspuns clar la această dilemă Guvernul încă nu l-a dat. Prima opțiune presupune o politică de urbanizare ambițioasă și costisitoare, precum și un plan de gestionare a situației în localitățile rurale depopulate și de reconversiune a pămîntului. Aceasta opțiune este însoțită de riscul apariției „marilor latifundiari” și de sărăcire a unor largi pături rurale. A doua opțiune presupune un accent pe politicile de dezvoltare și conservare rurală, cu speranța că electoratul va aprecia această grijă și că procesele demografice firești vor minimiza costurile modernizării țării. Pe parcursul ultimelor două decenii, guvernele moldovenești, profesînd o retorică de modernizare economică și socială, au făcut, de fapt, foarte puțin la modul practic. În același timp, resursele acordate satului au fost, în mare parte, risipite pe proiecte investiționale „social-culturale” dubioase - case de cultură în care nu există activități culturale, drumuri locale reabilitate în „varianta albă”, băi publice - și care nu au făcut satul mai atractiv ca destinație pentru investițiile în sectorul non-agricol. Pentru a o elucida prima deficiență instituțională, să reamintim că în ediția nr. 2 MEGA din anul 2009 noi apreciam intrarea în politică a unor oameni cu experiență de business, ca fiind o evoluție propice pentru reforma cadrului regulator al afacerilor și pentru a slăbi chingile economiei. Aceste speranțe s-au îndeplinit numai parțial. „Micile” reforme implementate au fost schițate cu grijă pentru a nu atenta la marile interese economice, dar asemenea subiecte ca concurența, justiția și integritatea sectorului public abia dacă au fost atinse. Mulți reprezentanți ai clasei politice încă nu separă politică de business. Interesele lor sunt atît de mari, iar instrumentele atît de influente, încît numai o prezență puternică a UE în procesele interne și o ancorare definitivă a țării pe traiectoria integrării europene poate să ducă, pe termen lung, la slăbirea strînsorii oligarhice în care este prinsă țara. A doua deficiență instituțională este reflectată de exponenții unor interese birocratice, confluente cu cele de partid. Anume rezistența birocraților și partinică explică eșecul unor reforme magistrale, inclusiv în domeniul autorizării businessului, comerțului transfrontalier și descentralizării fiscale. Aceste interese pot fi menajate numai prin alterarea motivațiilor birocraților în sensul unei loialități mai mari pentru interesul național. Însă acest lucru nu este posibil fără reforma profundă a sectorului public și majorarea esențială a salariilor în sector, lucru pentru care bugetul public, aparent, nu este pregătit. Din păcate, după cum arată și experiența ultimilor ani, optimizarea serviciului public la nivel central și local – absolut rațională financiar și necesară economic – este o soluție greu de articulat și implementat politic. Cît de paradoxal ar putea să pară, dar o guvernare de coaliție, în care partenerii sunt tentați să-și plaseze „oameni” în poziții-cheie, nu pare foarte propice pentru o reformare cardinală a sectorului public. Creșterea de 8,9%, realizată de economie în 2013, a creat o bază de comparație nu prea confortabilă pentru a reproduce performanța în anul 2014. Tocmai de aceea, în scenariul de bază pentru anul curent noi anticipăm o creștere economică cuprinsă între 2,0% și 2,2%. Prognoza dată se bazează pe o scădere anticipată de 7% a valorii adăugate generate în agricultură, care nu va putea să mențină nivelul atins în 2013. Principala corecție va veni din sectorul fitotehnic, în timp ce sectorul zootehnic va înregistra o ușoară creștere a producției. În industrie, anticipăm înrăutățirea situației în sectorul energetic (cu -5% în valoarea adăugată brută), urmare a tergiversării reformei sectorului termoenergetic în municipiul Chișinău. Datorită ramurilor prelucrătoare (+4% în valoarea adăugată brută) și industriei miniere (+15%), industria în ansamblu va crește cu circa 3%. În anul 2014 s-ar putea să fim martorii intrării unor noi mari investitori în ramura producătoare de echipamente și utilaj electric. În sectorul construcțiilor anticipăm aceeași creștere ca în 2013 (+3%). Această speranță este legată de proiectele de reabilitare a drumurilor finanțate din surse străine. Lipsite de finanțare bancară, antreprenorii privați vor trebui să ducă la capăt cu forțe proprii proiectele începute în sectorul rezidențial. Sectorul construcțiilor comercial-productive va rămîne în amorțire. Sectorul serviciilor de piață va fi motorul principal al economiei, urmînd să genereze, o creștere de 3-4% a valorii sale adăugate brute. Comerțul va crește cu circa 6%, în paralel cu volumul serviciilor în sectorul hotelier (+5%) și transporturi (+4%). Sectorul financiar și tranzacțiile imobiliare vor fi pe o pantă moderat pozitivă de 3-4%. Riscurile în adresa acestei prognoze sunt orientate în jos. O înrăutățire a situației politice și de securitate în Ucraina va duce la colapsarea unei importante piețe de desfacere și la blocaje cu care se pot ciocni transportatorii moldoveni. Paleta riscurilor geopolitice este completată de o eventuală înăsprire de către Federația Rusă a embargoului comercial. În acest sens, cel mai vulnerabil este exportul de fructe, care în proporție de 80% țintește piața rusă. La aceasta, poate fi adăugată și riscurile de stagnare a creșterii economice în Federația Rusă, începînd cu prima jumătate a anului curent, precum și dispariția „efectului olimpic”, ceea ce se va solda cu o reducere a cererii pentru produsele moldovenești și cu scăderea volumului de venituri remise de emigranții moldoveni. Nici în Italia – a doua destinație preferată de emigranții moldoveni – situația economică nu este mai strălucită. Instabilitatea sectorului financiar este sursa unor riscuri majore, sistemice, în adresa creșterii economice. Alegerile parlamentare planificate pentru sfîrșitul anului 2014 mai degrabă sunt un „bonus” pentru economie, impactul acestora fiind cuantificat de noi la nivelul de 1 punct procentual din creșterea PIB-ului, inclusiv datorită sporirii anticipate a salariilor în sectorul bugetar și al plăților sociale. Provocarea principală pe termen mediu pentru autoritățile statului este de a menține 5,0%-6,0% creștere anuală a PIB-ul non-agricol. Odată cu accentuarea încălzirii globale și multiplicarea episoadelor de vreme extremală, agricultura va fi supusă unui stres în creștere. Din acest considerent, subvențiile în agricultură trebuie orientate în infrastructura de protecție și în tehnologii potrivite nivelului de dezvoltare la care se află agricultura moldovenească. Politica industrială bazată pe atragerea marilor investitori în zonele economice cu statut special (zone economice libere, porturi și aeroporturi libere) trebuie reevaluată din punct de vedere a durabilității. Promițătoare pe termen scurt – inclusiv, sub aspectul locurilor de muncă – această abordare este falimentară pe termen lung. Obligațiile față de UE și constrîngerile fiscale tot mai severe, oricum vor impune renunțarea graduală la regimul unor preferințe economice și crearea unui cîmp uniform de activitate economică. Stabilizarea sectorului financiar este un obiectiv care merită toate costurile politice, de aceea, Guvernul și regulatorii independenți trebuie să promoveze mai perseverent măsurile necesare. În 2013 sectorul a fost din nou obiectul unor preluări ostile, iar clasa politică, inclusiv deputații în parlament, s-a dovedit insuficient pregătită și / sau dornică să ia măsurile legislative necesare pentru ranversarea și prevenirea unor asemenea episoade. Este clar că în anul 2014 marea privatizare nu va mai avea loc. Climatul politic, instituțional și economic nu sunt propice acestui proces. Totodată, obiectivele de asanare a întreprinderilor din sectorul public rămîn în continuare relevante. De aceea, calea pe care trebuie să meargă Guvernul, cel puțin, pe termen scurt, este reforma managementului în întreprinderile publice. În acest sens, este indispensabilă instituirea unui sistem de evaluare a performanțelor și motivare / sancționare a acestora, precum și revizuirea deciziilor anterioare privind salariile managerilor în sectorul întreprinderilor publice. Șocul comercial din partea Federației Ruse în 2013 a fost relativ ușor absorbit, producătorii identificînd noi piețe de desfacere. Dar presiunile ar putea să-și găsească continuarea în 2014, de aceea este imperativ ca Guvernul să susțină prin campanii informaționale și logistic identificarea noilor piețe de desfacere pentru produsele alimentare, agricole și băuturile alcoolice. China, India, Norvegia, unele țări din Orientul Apropiat – acestea sunt piețe promițătoare sub aspectul capacității de absorbție a producției moldovenești. Calitatea joasă a forței de muncă ocupată în economia națională reprezintă o problemă cu totul aparte, foarte complicată, inclusiv la aspectul competențelor manageriale și tehnologice. După cum atestă un recent studiu realizat de EXPERT-GRUP la comanda Confederației Naționale a Patronatelor din Moldova, în ultimii 3 ani circa 47% din cele 205 firme intervievate au întîlnit dificultăți la angajarea personalului cu abilitățile și competențele dorite de angajator. Calitatea și relevanța instruirii formale în sectorul educațional primar, secundar și în sectorul VET, precum și instruirea la locul de muncă, au fost abordate în reformele care deja au fost inițiate de Guvern. Una din cele mai recente evoluții este adoptarea prin Hotărîre de Guvern a unor reguli mai liberale cu privire la stabilirea de către angajator a cheltuielilor pentru studiile profesionale ale angajatului și la deducerea fiscală a acestora. Problema calității forței de muncă trebuie rezolvată, în primul rînd, în industrie, sector care are șansa să recepționeze investiții majore odată cu instituirea ZLSAC. Dar, ca gravitate a problemei educației forței de muncă, agricultura este sectorul unde situația este cea mai dificilă: conform Recensămîntului Agricol din 2011, numai 3,4% din conducătorii exploatațiilor agricole au studii superioare în domeniul agricol, iar 4,8% - au absolvit colegii. Numai 6,5% din conducători au participat la careva instruire profesională. Peste 85% din exploatațiile agricole produc, în special, pentru consum propriu, ceea ce vorbește despre nivelul redus de activitate inovațională în sector. Și aceasta în pofida faptului că cele 8 colegii agricole produc circa 500 de specialiști anual, iar universitatea agrară - circa 350. Unde își găsesc rostul acești specialiști este una dintre cele mai mari enigme ale tranziției moldovenești.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.