Поисковый фильтр
Период публикации
от
до
Раздел страницы
Подпаздел страницы
catalogul tematic
Каталог авторов
Catalogul revistelor
Каталог учреждений
Ключевое слово
Искать через google
SFS este autoritatea, care va elibera formularele, ce atestă rezidența și impozitul pe venit, achitat de către nerezidenți, potrivit Ordinului MF cu privire la modificarea și abrogare unor acte normative ale MF, publicat în ultimul număr al Monitorului Oficial (nr.67-71 (5990-5994) din 03.03.2017).
În Monitorul Oficial din 17 august curent a fost publicată Legea cu privire la eficiența energetică și decretul pentru promulgarea ei. Scopul actului normativ constă în crearea cadrului juridic necesar pentru promovarea și îmbunătățirea eficienței energetice prin realizarea planurilor de acțiuni în domeniul eficienței energetice, prin dezvoltarea pieței serviciilor energetice, precum și prin implementarea altor măsuri de eficiență energetică.
Raportul privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (AOAM) pentru anul precedent a fost aprobat de Consiliul de administraţie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) şi urmează a fi prezentat spre examinare şi aprobare Guvernului. În fondurile AOAM în anul 2017 au fost acumulate venituri în sumă de peste 6,25 mld. lei , în creştere cu 8,5% faţă de anul 2016, dintre care 56,6% au revenit primelor de asigurare sub formă de contribuţie procentuală, urmate de transferurile de la bugetul de stat (40,4%) pentru persoanele asigurate de Guvern. Primele AOAM în sumă fixă au constituit 1,7% din totalul veniturilor obţinute şi care s-au majorat cu 22,3% comparative cu anul 2016.
Veniturile acumulate de Serviciul Fiscal de Stat la Bugetul public național (BPN) în 5 luni ale anului 2017 au crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2016, cu peste 16 %.
La data de 26 iulie 2018 a fost aprobată Legea nr.178 (MO al RM nr. 309-320, 2018, în vigoare din 1 octombrie 2018) (Lege), care prevede un șir de modificări la Codul fiscal (CF), în partea ce ține de unele aspecte cu privire la efectuarea controlului și aplicarea sancțiunilor, amenzilor și penalităților.
În Monitorul Oficial din 27 ianuarie curent a fost publicat Avizul la proiectul de lege pentru completarea articolului 42 din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997.
Începând cu 1 octombrie 2018, urmează a fi aplicat un regim special de impunere pentru angajații conducători auto din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi, care este reglementat de art. 881 din Codul fiscal (CF). Potrivit prevederilor, angajatorii din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi, care plătesc conducătorului auto angajat (ce efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi) salariu, sunt obligați să calculeze și să achite la buget un impozit pe venit în mărime fixă de 500 de lei lunar din venitul ce nu depășește 10 mii lei pe lună pentru fiecare angajat. Suma venitului lunar ce depășește limita stabilită de 10 mii de lei se supune impozitării, prin aplicarea regimului fiscal general prevăzut la art.88 din CF, începând cu primul leu al depășirii, cu aplicarea cotelor de impozitare stabilite la art.15 din CF.
Selectarea, numirea și monitorizarea activităţii administratorilor Zonelor Economice Libere va fi efectuată de Ministerul Economiei, și nu de Guvern. Modificări în acest sens a aprobat Parlamentul în Legea privind ZEL.
Documentele încheiate de persoane juridice sau fizice române cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente se înregistrează la organul fiscal competent, se precizează într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
Proiectul de lege cu privire la rezervele de stat, ce stabileşte bazele juridice, economice şi organizatorice privind crearea, acumularea, stocarea, păstrarea şi administrarea acestor rezerve este propus spre consultare de Ministerul Afacerilor Interne, în subordinea căruia este transmisă Agenţia Rezerve Materiale. Proiectului de lege stabilește modul de creare de către Guvern a rezervelor de stat. Nomenclatoarele bunurilor, nivelurile maxime şi cele intangibile ale stocurilor se aprobă de Executiv, la propunerea Agenţiei,
Întreprinderea deține o pagina web, prin care potențialii clienți pot să facă cunoștință cu gama produselor și prețurilor acestora, însă fără a avea posibilitatea de a achita on-line pentru mărfurile cumpărate. Posibilitatea efectuării plății pentru marfă există doar în incinta magazinului întreprinderii. Potrivit deciziei Consiliului local taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii este stabilită atât pentru magazine tradiționale cât și pentru magazine on-line. Luând în considerare că pagina web are doar caracter informativ și clienții nu au posibilitatea de a achita taxa on-line, întreprinderea este obligată să achită taxa pentru ambele magazine?
Perceptorii fiscali din cadrul primăriilor obţin posibilitatea de a utiliza Sistemul informațional automatizat Stingerea obligațiilor fiscale prin intermediul Serviciului de colectare a impozitelor și taxelor locale (SIA SCITL).
Serviciul Fiscal de Stat continuă acțiunile de monitorizare și control a agenților economici activitățile cărora prezintă riscuri sporite de evaziune fiscală – gestionari ai sălilor de ceremonii și/sau restaurante, dar și a comercianților de flori. Ca urmare a identificării riscurilor în activitatea agenților economici ce prestează servicii în domeniul alimentației publice, pe 10 mai curent au fost instituite posturi fiscale la 26 dintre aceștia.
Serviciul Fiscal de Stat continuă acțiunile de aducere în cadrul legal a persoanelor fizice care obțin venituri din oferirea în chirie a bunurilor imobiliare. În perioada ianuarie — mai 2018 SFS a realizat activități pentru sporirea randamentului pe acest segment al administrării fiscale. Astfel, Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat o campanie de informare a cetățenilor cu privire la aspectele legislației ce ține de darea în chirie/locațiune/arendă a bunurilor imobile, plasând 3286 de pliante informative în locuri publice, instituții de stat, sedii ale Direcțiilor de deservire fiscală.
În perioada ianuarie 2013 — mai 2017, persoana fizică Ş., având scopul de a obţine avantaje financiare prin eschivarea de la achitarea impozitelor şi taxelor la bugetul public naţional, în comun acord cu alte persoane, în cadrul grupului criminal organizat, a contribuit activ la includerea în documentele contabile, fiscale şi financiare a datelor vădit denaturate privind veniturile şi cheltuielile, precum şi operaţiuni ce nu au existat, astfel eschivându-se de la achitarea impozitelor şi plata TVA faţă de buget în proporții deosebit de mari. Prin acţiunile sale intenţionate, Ş. a comis infracţiunea prevăzută de art. 46, art. 42 alin. (5), art. 244 alin. (2) lit. b) din Codul penal, adică evaziunea fiscală a întreprinderilor.
În cadrul ședinței Consiliului de administrare a bugetului pentru implementarea Programului ”Promovarea Exportului”, precum și celui de Coordonare a activității Organizației de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO), a fost examinată activitatea instituției în anul 2016 și aprobat Planul de acțiuni pentru anul curent.
În cazul în care directorul este înregistrat și în calitate de contabil-șef la Serviciul Fiscal de Stat (SFS), și ulterior acesta încheie un contract de prestări servicii de contabilitate cu o companie, unde se menționează că responsabilitatea pentru ținerea evidenței contabile revine în totalitate companiei contractate. Până la urmă, cine poartă responsabilitate pentru ținerea evidenței contabile? Persoana înregistrată la SFS sau persoana numită responsabilă conform contractului de contabilitate?
Insolvabilitatea reprezintă un element necesar al economiei de piață. Aceasta este esența însăși a relațiilor preponderent de piață, care implică întotdeauna lipsa de certitudine, riscul de pierdere în obținerea rezultatelor de afaceri în activitatea de întreprinzător.
Încasările la Bugetul Public Național (BPN) administrate de SFS au constituit în 4 luni ale anului 2018 peste 11, 625 mld. lei, ceea ce denotă o creștere cu 1,743 mld. lei sau cu 17,6% comparativ cu perioada similară a anului precedent. Pe componente ale Bugetului Public Național rezultatele sunt următoarele.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.