Поисковый фильтр
Период публикации
от
до
Раздел страницы
Подпаздел страницы
catalogul tematic
Каталог авторов
Catalogul revistelor
Каталог учреждений
Ключевое слово
Искать через google
Comunitatea Energetică internațională susține inițiativa Moldovei privind majorarea granturilor pentru proiectele de interconectare energetice cu scopul de reducere a tarifelor pentru consumatorii finali. Declarația a fost făcută de viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, după întrevederea la Viena cu Janez Kopač, director al Secretatriatului Comunitatii Energetice. Potrivit ministerului Economiei, părțile au discutat aspecte ce țin de dezvoltarea domeniului energetic și extinderea pieței interne a energiei din Uniunea Europeană, cu acordarea ajutorului necesar țării noastre în procesul de transpunere şi aplicare a Tratatului de instituire a Comunității Energetice (TCE), la care Moldova este parte.
În cadrul unei cauze judiciare aflate pe rol în Judecătoria Chişinău, reclamantul — persoană fizică a solicitat dizolvarea şi lichidarea întreprinderii, iar ca măsură de asigurare a acţiunii a solicitat instanţei instituirea administrării fiduciare, punerea bunurilor întreprinderii sub administrare fiduciară, inclusiv interzicerea actualului administrator de a emite decizii fără acordul şi participarea administratorului fiduciar desemnat.
Mărimea subvenției, oferită producătorilor agricoli de către stat pentru tehnica, utilajul şi echipamentul agricol procurat, va fi calculată în baza Registrului preţurilor de referință pentru produsele nominalizate, aprobat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare în baza unei metodologii noi.
Conducerea Ministerului Economiei nu este satisfăcută de indicii de performanță a întreprinderilor de stat și societăților pe acțiuni, administrate de instituție, și solicită elaborarea unor planuri pe termen scurt și mediu de redresare a situației la toate compartimentele.
Prim-ministrul Pavel Filip a semnat dispoziția cu privire la desemnarea noii componențe a Consiliului Economic. Astfel, 59 de membri: miniștri, antreprenori, reprezentanți ai autorităților publice și comunității donatorilor au format grupuri de lucru tematice, după cum a propus recent chiar Premierul.
• Ministerul finanţelor a prezintat proiectul ce prevede stabilirea formei și descrierea modului de completare a trei formulare a dărilor de seamă ce urmează a fi prezentate de către rezidenții parcurilor IT aferente impozitului unic.
În Monitorul Oficial Nr. 155-161 (6078-6084) de mâine, 19 mai 2017, vor fi publicate următoarele documente oficiale PARTEA I Legi, hotărîri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova
Proprietarii pot amplasa pe terenurile cu destinaţie agricolă structuri de primire turistică de tipul pensiunilor. Modificări şi completări în acest sens la Codul funciar au fost aprobate de Guvern.
Serviciul Vamal întreprinde toate măsurile necesare pentru crearea unui mediu favorabil pentru rezidenții Zonelor Economice Libere (ZEL), activitatea cărora contribuie semnificativ la accelerarea dezvoltării social-economice regionale, cât și naționale per ansamblu. Această susținere poate fi realizată doar prin simplificarea procedurilor vamale aferente și aplicarea celor mai inovatoare instrumente de administrare vamală, — a declarat Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie în cadrul întrevederii convocate de către acesta cu administratorii Zonelor Economice Libere.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Consiliul Economic al Prim-ministrului a discutat problema controalelor de stat în Republica Moldova Premierul Valeriu Streleț a prezidat ieri şedinţa Consiliului Economic al Prim-ministrului, la care au participat şi reprezentanţi ai Băncii Mondiale, Delegaţiei UE în Republica Moldova şi alți parteneri de dezvoltare.
Banca Mondială va oferi în acest an ţării noastre un suport bugetar în valoare de $30 mil. Banii sunt destinaţi pentru implementarea reformelor şi luptei cu corupţia. Declaraţia a fost făcută de şeful Oficiului Băncii Mondiale, Alex Kremer. Mai mult, instituţia va acorda bani şi pentru interconectarea reţelelor de energie electrică dintre Republica Moldova şi România.
Astăzi, 30 martie, industria IT, Guvernul, comunitatea antreprenorială, investitorii și partenerii de dezvoltare își dau întâlnire la Moldova ICT Summit 2017, evenimentul anului în domeniul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (TIC).
Trei oraşe (Ialoveni, Edineţ, Străşeni) şi trei sate (Colibaşi, Cărpineni, Selemet) au primit granturi de câte $20 mii de la Agenţia Elveţiană de Dezvoltare şi Cooperare, prin intermediul proiectului PNUD „Migrație și dezvoltare locală”, pentru a impulsiona dezvoltarea mediului de afaceri la nivel local.
Comerţul electronic este utilizat pe larg în lumea întreagă, fiind în ascensiune şi în Republica Moldova. Ceea de ce avem nevoie acum este o bună promovare a acestei modalităţi de efectuare a comerţului, precum şi de încurajarea antreprenorilor să efectueze comerţul on-line. Acestea şi alte idei au fost enunţate în cadrul unui forum dedicat comerţului on-line, organizat în incinta Centrului de Excelenţă IT „TEKWILL” de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Republica Moldova, în comun cu Saleszone — prima companie din ţara noastră, care vinde produse autohtone pe platforma Amazon.
Astăzi la Bălţi se desfăşoară Forumul Internațional de Afaceri cu genericul Investiții și oportunități de colaborare, organizat de Camera de Comerț și Industrie – partener al P.P. „Monitorul Fiscal FISC.MD”.
Parlamentul a votat un proiect de lege ce prevede modificarea și completarea Legii apiculturii.
Prezenta lege organică este aprobată în temeiul prevederilor art. 1061 din Constituție, prin angajarea răspunderii Guvernului față de Parlament. Capitolul I Dispoziții generale Art. 1. – (1) Bugetul de stat pe anul 2015 se aprobă la venituri în sumă de 30 338 607,0 mii de lei şi la cheltuieli în sumă de 34 315 109,1 mii de lei, cu un deficit în sumă de 3 976 502,1 mii de lei.
Potrivit Raportului privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, la 1 iulie 2017, veniturile FAOAM erau executate în sumă de 3 047 131,4 mii lei, dintre care 1 646 096,0 mii lei sunt veniturile de la primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, în formă de contribuţie procentuală la salariu şi alte recompense.
Amendamentul I la Memorandumul de înțelegere dintre Cancelaria de Stat a Republicii Moldova și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) cu privire la Programul „Valorificarea potențialului migrației în Republica Moldova” a fost aprobat de Guvern în şedinţa din 10 iulie curent. În urma negocierilor dintre părţi, faza a doua a proiectului „Consolidarea cadrului instituţional al Republicii Moldova în domeniul migraţiei şi dezvoltării” (MIDIDOM) din cadrul programului „Valorificarea potențialului migrației în Republica Moldova” va fi gestionată în totalitate de Cancelaria de Stat. Este pentru prima dată când în domeniul Diasporei, Migrației și Dezvoltării, instituția donatoare transferă administrarea proiectului, inclusiv financiară, direct instituției beneficiare – Cancelaria de Stat, astfel devenind unitate de implementare.
145 de întreprinderi din țara noastră, participante la concursurile „Marca comercială a anului 2016″, „Premiul pentru realizări în domeniul calității” și Expoziția națională „Fabricat în Moldova”, au fost premiate în cadrul celui mai important eveniment al businessului autohton — „Gala Businessului Moldovenesc”, organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI) în parteneriat cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI).
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.