Поисковый фильтр
Период публикации
от
до
Раздел страницы
Подпаздел страницы
catalogul tematic
Каталог авторов
Catalogul revistelor
Каталог учреждений
Ключевое слово
Искать через google
În contextul declarării stării de urgență în sănătate publică la nivel național în perioada 16-30 iunie 2020, Cancelaria de Stat a elaborat și propune spre consultări publice un proiect de lege cu privire la instituirea unor măsuri pe această perioadă. Astfel, autorii consideră necesară instituirea unor derogări de la prevederile Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova, Legii privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte, Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală și Legii ocrotirii sănătății.
Potrivit datelor Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, în anul 2019 a fost achitată suma de $1000 în calitate de despăgubiri persoanelor care au suferit în urma incidentelor provocate de obiectele industriale periculoase. Datele au fost colectate de asiguratori din Moldova, care au participat în cadrul sondajului organizat cu suportul Proiectului finanțat de USAID Transparența Sectorului Financiar în Moldova.
Unul din cele mai importante sectoare ale sistemului contabil naţional reprezintă contabilitatea de gestiune, care este un „sistem de colectare, prelucrare, pregătire şi transmitere a informaţiei contabile pentru planificarea, calcularea costurilor, verificarea şi analiza executării bugetelor, în scopul pregătirii rapoartelor interne pentru luarea deciziilor manageriale”1. Acest important sistem foloseşte metode şi procedee proprii, are trăsături distinctive şi formează un cerc vast de indicatori, care, la rândul său, influenţează nemijlocit conţinutul şi scopurile contabilităţii financiare. Importanţa acesteia rezultă din tipul de conexiune care prevede realizarea legăturilor reciproce cu ajutorul conturilor de control (adică a
Din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală vor putea fi compensate doar dispozitivele medicale aprobate prin ordin comun al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, categoriile acestora fiind stabilite anual de către Consiliul pentru dispozitive medicale compensate. Prevederile ar putea fi incluse în Regulamentul privind mecanismul de compensare a dispozitivelor medicale din FAOAM în condiții de ambulator. În cadrul ședinței secretarilor generali a fost examinat proiectul de hotărâre de Guvern cu privire la aprobarea proiectului de lege ce vizează modificări în mai multe acte legislative, dar și aprobarea regulamentului menționat, care va asigura temeiul legal de reglementare a compensării medicamentelor și dispozitivelor medicale în condițiile asigurării obligatorii de asistență medicală.
Довольно часто, в процессе переговоров между физическими и юридическими лицами относительно купли-продажи товаров согласовывается стоимость, которая должна быть выплачена физическому лицу субъектом. Однако, при поступлении подтверждающих документов в бухгалтерию субъекта, бухгалтеры сталкиваются с такими трудностями, как: в нотариально заверенном договоре купли-продажи стоимость сделки не включает удержания, что должны быть произведены из этих сумм и перечислены в бюджет.
Potrivit art.3 al Legii contabilității și raportării financiare nr.287/2017 (Legea nr.287/2017), entitatea de interes public reprezintă entitatea ale cărei valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată; bancă; asigurător (reasigurator)/societate de asigurări; organism de plasament colectiv în valori mobiliare cu personalitate juridică; entitate mare care este întreprindere de stat sau este societate pe acțiuni în care cota statului depășește 50% din capitalul social. Clasificarea entităților este descrisă în art.4 al Legii nr.287/2017, respectiv entitatea mare este entitatea care, la data raportării, depăşeşte limitele a două dintre următoarele criterii:
În conformitate cu prevederile art.254 alin.(1) lit.c) și alin.(2) din Codul civil, asociatul societăţii comerciale are dreptul să primească o cotă-parte din profitul societății (dividend), proporțională participațiunii la capitalul social, în condițiile stabilite de lege și actul de constituire. Acesta poate prevedea şi o altă modalitate de repartizare a profitului societăţii sau a activelor decât cea indicată la alin.(1), dar nimeni nu poate avea dreptul la întregul profit realizat de societate şi nici nu poate fi absolvit de pierderile suferite de ea.
Începând cu 3 noiembrie curent, părintele, inclusiv adoptiv, care crește și educă patru și mai mulți copii, pentru perioada în care cel puțin un copil are vârsta de până la 18 ani, obține statutul de persoană asigurată de Guvern în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală. Hotărârea Guvernului nr.779 din 28 octombrie 2020 pentru modificarea Regulamentului privind acordarea/ suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală fost publicată în Monitorul Oficial.
Ministerul Finanțelor a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la aprobarea modificărilor la Indicaţiile metodice privind contabilitatea pentru persoanele fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, aprobate prin Ordinul nr.118/2013 al ministrului finanţelor. Documentul prevede actualizarea unor noţiuni și acte normative din domeniul fiscal şi financiar, ajustarea termenului de păstrare a documentelor contabile conform prevederilor Legii contabilității și raportării financiare nr.287/2017 etc.
Persoana fizică cetățean al României activează în Republica Moldova în cadrul reprezentanței companiei române. Aflându-se pe teritoriul RM peste 200 de zile în anul 2019, persoana se califică drept rezident fiscal în RM. Venitul salarial persoanei îi este achitat din România. La momentul achitării sunt reținute obligațiile aferente contribuțiilor sociale (în România). Având calitatea de rezident fiscal în RM, la momentul completării declarației CET18 pentru anul 2019 persoana are dreptul la deducerea sumei contribuțiilor achitate în România? În declarație urmează a fi indicat venitul net transferat la card sau venitul brut?
Între 15 februarie și 3 martie 2021 autoritățile publice centrale și direcțiile finanțe ale unităților administrativ-teritoriale urmează să prezinte rapoartele financiare pentru anul 2020, termenii fiind stabiliți în Anexele 1 și 2 la Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 168 cu privire la aprobarea termenelor de prezentare a rapoartelor financiare pentru anul 2020 din 23 decembrie 2020. În articolul „Întocmirea și prezentarea rapoartelor financiare ale autorităților și instituțiilor bugetare pentru anul 2020: aspecte practice” care este publicat în ediția din februarie a revistei „monitorul fiscal FISC.md” Elena Taban se referă la cele mai importante aspecte și particularități de raportare financiară a entităților bugetare pentru anul 2020, care țin de:
Rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei (în continuare — IT) practică o diversitate vastă de activităţi, fapt ce provoacă diverse întrebări privind modul de contabilizare a costurilor privind crearea, implementarea și gestionarea tehnologiilor informaţionale, precum și prezentarea informaţiilor aferente în situaţiile financiare. Cadrul normativ de bază pentru entităţile ce activează în acest domeniu îl reprezintă Legea nr. 77 din 21.04.2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informaţiei (în continuare — Legea) și HG 1144 din 20.12.2017 cu privire la crearea parcului pentru tehnologia informaţiei „Moldova IT park”.
Ce-ar trebui să cunoască un operator economic care realizează tranzacții externe de import despre Declarația valorii în vamă? Potrivit Regulamentului privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 974/2016 (Regulament), Declaraţia pentru valoarea în vamă se întocmește și se prezintă pe un formular D.V.1, pentru cazurile în care valoarea în vamă se determină în baza valorii de tranzacţie, respectiv în baza preţului efectiv plătit sau de plătit, conform prevederilor art. 11 din Legea nr. 1380/1997 cu privire la tariful vamal (Legea nr. 1380/1997).
Conceptul de incluziune financiară stabilește că persoanele fizice și juridice au acces la produse și servicii financiare utile și accesibile care răspund nevoilor lor, cum ar fi tranzacțiile financiare, plățile electronice, creditarea și produsele de asigurare, livrate într-o manieră responsabilă și durabilă. Experți locali și internaționali, precum și reprezentanți ai sectorului public s-au întrunit pe platforma conferinței Digital Transformation and Financial Inclusion 2021 (DTFINCON), pe parcursul a două zile discutând despre creșterea incluziunii financiare în țara noastră și e-Comerț ca un catalizator al economiei fără numerar. Evenimentul este organizat de Camera Americană de Comerț.
Partea I Partea II §3. EXERCITAREA DREPTULUI DE REZOLUȚIUNE A. Dreptul de a alege Intervenirea unei cauze de rezoluţiune a contractului (cum ar fi neexecutarea esenţială a contractului) nu este prin sine un eveniment rezolutoriu, fiindcă asupra rezoluţiunii, act juridic, decide intenţionat partea îndreptăţită.
În acest articol ne-am propus să dezvăluim unele aspecte aferente întocmirii documentelor primare la prestarea serviciilor medicale în cadrul sistemului asigurării obligatorii de asistență medicală. Conform prevederilor Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală nr. 1585/1998 (Legea nr. 1585/1998), asigurarea obligatorie de asistență medicală reprezintă un sistem autonom garantat de stat de protecție financiară a populației în domeniul ocrotirii sănătății prin constituirea, pe principii de
Peste 19 mii de cetăţeni au achitat, în luna ianuarie 2019, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) în sumă fixă. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cifra este în creştere cu circa două mii de persoane comunică Compania Națională de Asigurări în Medicină. Astfel, din numărul total de plătitori peste 13 mii de persoane au beneficiat de reducere în proporţie de 50% din valoarea primei. Este vorba despre fondatorii de întreprinderi individuale, deţinătorii de patentă, arendaşii, arendatorii, cetățenii neangajați și neasigurați de Guvern care se află în Moldova pentru cel puţin 183 de zile pe an,
Atât veniturile, cât şi cheltuielile Fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM) în anul 2019 ar putea contitui peste 7,326 mld. lei, informează Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM). Proiectul legii FAOAM pentru anul 2019 a fost discutat în cadrul ședinței Consiliului de administrație al CNAM. Conform documentului, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă ar putea fi păstrată la nivelul ultimilor ani şi va constitui 4 056 lei. De asemenea, va fi menţinută reducerea cu 50% a primei în sumă fixă pentru majoritatea categoriilor de plătitori şi cu 75% pentru proprietarii de terenuri cu destinaţie agricolă, în cazul achitării până pe 1 aprilie 2019.
Ca rezultat al completărilor operate în articolul 4 din Legea nr. 1054/2000 pentru punerea în aplicare a titlului IV din Codul fiscal, produsele alcoolice și cele din tutun introduse pe teritoriul Republicii Moldova și destinate a fi consumate pe teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale ale RM, începând cu 1 mai 2021, sunt pasibile marcării obligatorii cu timbru de consum.
În ședința Guvernului din 22 decembrie 2020 a fost aprobată Hotărârea Guvernului cu privire la modificarea Regulamentului privind evidența și calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.704/2019. Modificările intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și se aplică începând cu perioada fiscală a anului 2020.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.