Поисковый фильтр
Период публикации
от
до
Раздел страницы
Подпаздел страницы
catalogul tematic
Каталог авторов
Catalogul revistelor
Каталог учреждений
Ключевое слово
Искать через google
În premieră, în acest an, Centrul de instruire în finanțe, subdiviziunea structurală responsabilă de organizarea și desfășurarea cursurilor de instruire din cadrul Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” a lansat un nou curs online în domeniul finanțelor publice, cu genericul: „Particularitățile salarizării personalului din sectorul bugetar”. Instruirea a demarat în perioada 04-05.11.2020, iar obiectivul fundamental al acesteia constă în aprofundarea cunoștințelor teoretice și practice în domeniul salarizării. Actualizarea informației pentru contabili a avut loc prin prisma modificări survenite la Legea nr. 270 din 23.11.2018, privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. La instruire au participat 32 de contabili din întreaga republică.
Întreprinderile din întreaga lume au fost și încă rămân afectate de consecințele negative provocate de pandemie. Totodată, acestea trebuie să elaboreze strategii eficiente pentru etapa post-criză. Ce acțiuni sunt binevenite pentru continuitatea afacerii? Cum poate supraviețui businessul în timpul unei crize? Cum ne ajută comunicarea în aceste situații? Răspunsul la aceste și alte întrebări a fost propus în cadrul unui webinar dedicat IMM-urilor organizat de Echipa Consultanță pentru Micul Business, BERD Moldova, cu suportul EU4Business a UE, în parteneriat cu Organizația Internațională a Muncii (OIM), Consiliul Economic și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Republica Moldova va beneficia de asistență tehnică adițională în valoare de 8,6 mil. euro din partea Germaniei, pentru finanțarea unor proiecte în derulare. În cadrul ședinței de ieri Executivul a aprobat proiectul hotărârii pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Înțelegerii, întocmite prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Federale Germania privind cooperarea tehnică pentru perioada 2019-2020.
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și mediului a publicat Noua paradigmă a dezvoltării regionale în Republica Moldova. Aceasta a fost elaborată cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), cu suportul financiar al Ministerului German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ) și al Guvernul Suediei. Documentul ne orientează către principiul concentrării, care urmărește în mod constant trei aspecte: • Concentrarea resurselor: cea mai mare parte a resurselor sunt orientate către zonele cu cel mai mare potențial (legătura cu formula de alocare);
Problemele actuale ale mediului de afaceri, provocările și măsurile de răspuns ale Guvernului, propunerile comunității de afaceri și ale partenerilor de dezvoltare, accesul la finanțare, lanțurile de aprovizionare și piețele de desfacere, inovație și digitalizare, resurse umane au fost discutate în cadrul unei video-conferințe organizate de PNUD Moldova în parteneriat cu Ministerul Economiei și Infrastructurii, cu participarea a peste 90 de reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale, platformelor consultative, asociațiilor de business și bancare, dar și a partenerilor de dezvoltare. Evaluarea impactului socio-economic a fost realizată de PNUD Moldova, în cooperare cu echipa de țară a ONU, și cu sprijinul UNFPA. Potrivit raportului elaborat de PWC la comanda PNUD Moldova, impactul pandemiei asupra IMM-urilor a fost unul semnificativ, majoritatea companiilor raportând scăderi ale vânzărilor până la 75-100%.
Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul hotărârii de Guvern cu privire la crearea Instituției Publice „Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă” și reorganizarea Directoratului Liniei de Credit. Noua instituție va fi implicată la toate etapele de implementare a programelor de cooperare transfrontalieră, asigurând suportul necesar atât structurilor de management, cât și beneficiarilor. Ministerul Finanțelor va avea calitatea de fondator al Instituției.
În Republica Moldova a avut loc lansarea Grupului economic de lucru pe marginea Dialogului Strategic RM-SUA. La şedinţă au participat ministrul Economiei şi Infrastructurii Chiril Gaburici, asistentul adjunct principal al Secretarului de Stat în Biroul privind cooperarea comercial-economică în cadrul Departamentului de Stat al SUA, Brian D. McFeeters, delegațiile Republicii Moldova și Statelor Unite ale Americii. Reuniunea este o platformă de lucru privind cooperarea economică bilaterală moldo-americană. Referindu-se la rezultatele reuniunii, Chiril Gaburici a menționat că ambele părți au reafirmat angajamentul față de dezvoltarea relațiilor comercial-economice bilaterale reciproc avantajoase, specificând că au fost trasate obiectivele principale pentru cooperarea moldo-americană pentru o creștere economică durabilă.
Circa 300 de antreprenori, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, instituțiilor de suport în afaceri și de protecție a mediului, precum și ai Delegației UE în Moldova, ai Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO) și Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) au participat la o conferință internațională online, în cadrul căreia în Republica Moldova a fost lansat Programul Național de Ecologizare a IMM-urilor. Programul „Eco IMM” a fost aprobat de Guvernul Republicii Moldova și este implementat de ODIMM în coordonare cu Ministerul Economiei și Infrastructurii. Implementarea acțiunilor Programului sunt finanțate din bugetul de stat al Republicii Moldova și susținute prin intermediul Proiectului EU4Environment, finanțat de Uniunea Europeană.
Notificările și înștiințările participanților la procesul insolvabilității, precum și dispozitivul hotărârilor şi al încheierilor instanței de insolvabilitate se vor publica în Registrul cauzelor de insolvabilitate. În Monitorul Oficial din 14 august 2020 a fost publicată Legea nr. 141 din 16.07.2020 pentru modificarea Legii insolvabilității.
Instituția publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) și Primăria mun. Chișinău au încheiat joi, 4 iunie, un acord de colaborare interinstituțională privind dezvoltarea și îmbunătățirea calității funcționării sistemelor informaționale în domeniul finanțelor publice și contabilității din cadrul subdiviziunilor structurale municipale. Documentul stabilește relațiile de cooperare între părți pentru asigurarea transparenței și operaționalizării serviciilor contabile și financiare ale subdiviziunilor structurale și entităților economice din subordinea Primăriei mun. Chișinău.
Directorul Instituției publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF), Corneliu Jaloba, a solicitat sprijinul ambasadei Republicii Lituania la Chișinău în stabilirea relațiilor de cooperare cu companiile IT lituaniene în scopul preluării celor mai bune practici europene în implementarea soluțiilor IT în domeniul finanțelor publice și asigurarea securității cibernetice a sistemelor informaționale. Directorul CTIF a făcut această solicitare în cadrul întrevederii avute ieri, 22 ianuarie, cu ambasadorul Lituaniei la Chișinău, Kestutis Kudzmanas.
Odată cu elaborarea și adoptarea Legii nr.232/2016 privind redresarea și rezoluția băncilor, Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (în continuare - FGDSB), în calitate de persoană juridică de drept public, i-au fost atribuite noi competențe și atribuții, printre care se evidențiază – administrarea Fondului de rezoluție bancară, scopul
Codul clasificației economice ECO 145181, deschis în componența bugetului de stat, va fi utilizat pentru acumularea mijloacelor recuperate în conformitate cu mecanismul de aplicare a prevederilor tratatelor internaționale ale Republicii Moldova în domeniul asistenţei administrative reciproce în materie fiscală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1275 și care a intrat în vigoare la 18 februarie 2019. În MO din 10 mai curent Ministerul Finanțelor a publicatOrdinul nr. 71, prin care, la 25 aprilie 2019, a fost aprobat Modul de administrare și transfer al creanțelor fiscale recuperate în conformitate cu HG indicată supra.
În Monitorul Oficial din 26 octombrie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului pentru iniţierea negocierilor asupra proiectului Aranjamentului dintre Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Belarus privind implementarea Acordului dintre țările noastre în domeniul securităţii sociale şi acordarea împuternicirilor pentru negocierea acestuia. Delegația oficială ce va negocia proiectul Acordului va fi condusă de secretarul de stat al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale în domeniul asigurărilor sociale şi medicale, Nelea Rusu.
Suedia continuă să susțină Republica Moldova în dezvoltarea economică. În Monitorul Oficial de vineri, 30 noiembrie 2018, a fost publicată Legea pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Suedia cu privire la cooperarea pentru dezvoltare (2018–2020). Potrivit legii, cooperarea dintre cele două țări are drept scop contribuirea la obținerea de rezultate din următoarele domenii: • Integrare economică progresivă în Uniunea Europeană și dezvoltarea unei economii de piață funcționale
În cadrul oricărei întreprinderi pot apărea situații în care anumite lucrări nu pot fi efectuate de personalul angajat și este necesară atragerea unei persoane terțe pentru executarea lucrărilor respective. În acest caz, legislația oferă entității posibilitatea de a încheia un contract individual de muncă sau un contract civil de prestări servicii/ executare de lucrări cu orice persoană. Întrebarea este care va fi regimul fiscal aplicabil în privința plăților efectuate persoanei care prestează serviciul/execută lucrarea în funcție de tipul contractului încheiat?
Extinderea relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii, precum și alte subiecte de interes comun au fost discutate de viceministrul Economiei și Infrastructurii, Vitalie Iurcu, în cadrul întrevederii cu adjunctul asistentului secretarului Trezoreriei SUA pentru Europa şi Eurasia, Elizabeth “Clay” Berry.
Ministerul Finanțelor, în calitatea sa de Punct Național de Contact pentru Control, în comun cu Consiliul de supraveghere publică a auditului, în baza unui Acord semnat între părți, va realiza mai multe acțiuni ce țin de implementarea programelor de cooperare transfrontalieră şi transnaţională. Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul hotărârii Guvernului pentru modificarea Regulamentului cu privire la implementarea programelor de cooperare transfrontalieră şi transnaţională finanţate de Uniunea Europeană.
La 21 ianuarie 2019, Banca Națională a Moldovei (BNM) a aderat la Memorandumul de cooperare încheiat între Autoritatea Bancară Europeană (ABE) și autoritățile de supraveghere bancară din unele țări ale Europei de Sud-Est. „Aderarea la Memorandumul cu ABE este un pas important al BNM în contextul realizării angajamentelor din Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană și al promovării reformelor din sectorul bancar în vederea fortificării cadrului de reglementare și supraveghere în conformitate cu standardele internaționale”, subliniază guvernatorul BNM, Octavian Armașu.
Reprezentanții Centrului de Tehnologii Informaţionale în Finanţe (CTIF) au înmânat zilele trecute dulciuri și daruri de Crăciun la circa 100 de copii de la centrele comunitare pentru copii și tineri „Vatra”, „Eurica” și Centrul de plasament de tip familial Smal grup Homes din mun. Chișinău. Darurile au fost procurate de comitetul sindical al CTIF din donațiile făcute de angajații instituției. La Centrele comunitare pentru copii și tineri „Vatra” și „Eurica”, cadourile au fost înmânate în cadrul matineelor. Copiii au mulțumit pentru darurile primite cu colinde, dansuri şi poezii.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.