Поисковый фильтр
Период публикации
от
до
Раздел страницы
Подпаздел страницы
catalogul tematic
Каталог авторов
Catalogul revistelor
Каталог учреждений
Ключевое слово
Искать через google
Termenul de examinare al cererii de înregistrare a drepturilor asupra bunurilor imobile va fi extins de la 7 la 10 zile lucrătoare, aceasta fiind condiționată de insuficienţa constantă de registratori în domeniul cadastrului bunurilor imobile în ultimii ani, complexitatea activităţilor, inclusiv diversificarea raporturilor juridice şi varietatea reglementărilor legale. Totodată, potrivit practicilor internaționale, acest termen variază de la 9 zile lucrătoare în țări precum România și Lituania, 10 zile lucrătoare – Letonia, 15 zile lucrătoare – în Ungaria sau 19 zile lucrătoare – în Franța.
În primele trei luni ale anului curent, din Fondul de rezervă a Guvernului au fost utilizate 36028,0 mii lei. Mijloacele financiare au fost repartizate Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pentru procurarea echipamentelor de protecție (ecrane și respiratoare) în scopul prevenirii și controlului infecției cu COVID-19. În același timp, în perioada ianuarie-martie 2020, din Fondul de intervenție a Guvernului au fost cheltuite 115 mii lei, care au fost repartizate Consiliului sătesc Nișcani din raionul Călărași, pentru reparația unei case de locuit.
Începând cu 1 mai 2020, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real (la întreprinderi, organizații, instituții cu autonomie financiară, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică, în continuare – unități), se stabilește în mărime de 17,37 lei pe oră, sau 2935 lei pe lună, calculat pentru un program complet de lucru în medie de 169 de ore pe lună. În ședința secretarilor de stat, care va avea loc pe data de 26 martie 2020, va fi examinat proiectul hotărârii de Guvern cu privire la modificarea pct. 1 din Hotărârea Guvernului nr.165/2010.
În semestrul I al anului curent, în rezultatul activităților de minimizare a practicii de achitare a salariilor „în plic” și a muncii „la negru” desfășurate de Serviciul Fiscal de Stat, au fost calculate suplimentar la buget încasări aferente plăților salariale (impozitul pe venit, contribuțiile de asigurări sociale, prime de asigurare obligatorie de asistență medicală, penalități și amenzi) în sumă totală de 6,9 mil. lei, dintre care au fost achitate 2,6 mil. lei. Cele mai multe încasări au fost calculate la impozitul pe venit reținut din plățile salariale – 728 mii lei. Potrivit datelor publicate de SFS, în primele șase luni ale anului curent, în cazul a 107 controale fiscale au fost depistate încălcări ale legislației în domeniul raporturilor de muncă, în diminuare față de cele înregistrate în perioada similară a anului precedent cu 254 de cazuri.
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern pentru modificarea Regulamentului privind modul de utilizare a mijloacelor financiare provenite din rambursarea creditelor tehnice alocate de la bugetul de stat în anii 2004 – 2009 (Regulament). Amintim că, acesta prevede transmiterea în gestionare a mijloacelor financiare alocate în perioada indicate pentru crearea staţiunilor tehnologice de maşini şi a mijloacelor provenite din rambursarea creditelor tehnice, iar Institutul de Tehnică Agricolă „Mecagro” a obținut posibilitatea de a comercializa în rate producătorilor tehnică agricolă de producție autohtonă.
Un programator din cadrul întreprinderii „Pentalog CHI” SRL poate câștiga un salariu lunar de 30 mii lei, potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu referire la lista celor 100 bine plătite locuri de muncă înregistrate în baza de date la situația din 15 martie curent, conform declarațiilor agenților economici. Tot un salariu maxim de 30 mii lei este oferit și pentru funcția de comandant navă aeriană de către întreprinderea de stat „Moldaeroservice”. Un salariu de 25 mii lei este promis și pentru persoana care va deține funcția de director în cadrul „Huawei Technologies SRL”, care este vacantă.
Pentru părintele, inclusiv adoptiv, care exercită în mod efectiv creșterea și educarea a patru și mai mulți copii pentru perioada în care cel puțin un copil are vârsta de până la 18 ani, CNAM acordă/suspendă statutul de persoană asigurată de Guvern în baza cererii, adeverințelor de naștere ale copiilor, certificatului privind componența familiei și a atestatului de adoptator, după caz, prezentate de către persoana fizică. Prevederea va fi inclusă în Regulamentul privind acordarea/ suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală în scopul executării Hotărârii Curții Constituționale (CC) nr.3 din 18 ianuarie 2019 pentru controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr. 1585 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală și din Regulamentul indicat supra.
Mâine, 18 aprilie, pe Aeroportul Internațional Chișinău va ateriza o cursă charter Shanghai – Chișinău. În Republica Moldova vor ajunge testele pentru depistarea infecției cu COVID–19, în valoare de 35,7 mil. lei, achiziționate de către Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate din sursele Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și dispozitivele medicale și echipamentele de protecție, oferite cu titlu de donație pentru necesitățile instituțiilor medico-sanitare publice din Republica Moldova, Ministerului Afacerilor Interne, dar și unor autorități ale administrației publice locale de diferiți agenți economici, organizații naționale și internaționale. Aceste donații, prin dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, sunt scutite de TVA și de taxe vamale. Cine sunt donatorii, importatorii, precum și despre anulează organizarea și desfășurarea examenelor de absolvire a gimnaziului pentru sesiunea de examene puteți afla, consultând Dispoziția nr.19 din 17 aprilie 2020.
Întreprinderile de stat și cele municipale ar putea fi obligate să achiziționeze bunuri, lucrări și servicii prin sistemul de achiziții publice. Parlamentul a aprobat în prima lectură, în ședința din 5 iulie curent, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală. Totodată, prin acest proiect se propune și obligativitatea efectuării auditului extern pentru toate întreprinderile de stat și cele municipale.
Granturile și asistența tehnică vor fi alocate în comun cu Agenția Austriacă de Dezvoltare. Conform PNUD, este vorba despre crearea bazinelor de recoltare a apei pluviale în localitățile rurale din raioanele Cantemir, Criuleni, Hâncești, Leova și Ungheni. În perioada 2019-2022 în aceste zone vor fi construite 15 bazine pentru colectarea și depozitarea precipitațiilor. Cinci stații de pompieri locale din localitățile selectate vor fi reparate și dotate cu echipamentul necesar. Mărimea grantului este de $30 mii.
Zona Economică Liberă Bălți va fi extinsă cu un teren de 11 ha în satul Pîrîta, raionul Dubăsari. Executivul a aprobat proiectul cu privire la aprobarea avizului la proiectul de lege pentru completarea art.1 din Legea nr. 26/2010 privind ZEL „Bălți”. Ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, a menționat că, inițiaitva legislativă se susține în vederea extinderii și dezvoltării capacităților și a potențialului de atragere a investițiilor în ZEL Bălți.
Ministerul Finanțelor a propus pentru consultări publice proiectul Ordinului cu privire la aprobarea formularului tipizat al Dării de seamă privind impozitul pe venitul agenților economici subiecți ai întreprinderilor mici și mijlocii (forma SIMM20), care va substitui forma IVAO15 „Darea de seamă privind impozitul pe venitul din activitatea operațională”. Amintim că, conform modificărilor operate în Codul fiscal prin Legea nr.171/2019, sintagma „din activitatea operațională” a fost exclusă (art.544 alin.1 și 21 și Capitolul 71 al Titlului II) sau substituită cu alte noțiuni, cum ar fi „venitul determinat conform contabilității financiare” (art.542 alin.1) și „obiect al impunerii” (art.544 alin.1).
Autoritățile au elaborat Standardul ocupațional pentru specialitatea tehnician în securitate și sănătate în muncă, în conformitate cu Metodologia de elaborare a standardelor ocupaționale pentru profesiile muncitorești. În Monitorul Oficial din 29 mai curent a fost publicat Ordinul Ministerului Economiei și Infrastructurii nr. 99 din 22 mai 2020 privind aprobarea standardului ocupațional „Tehnician în securitate și sănătate în muncă” (SSM).
Situațiile financiare anuale ale întreprinderilor de stat vor fi supuse auditului extern obligatoriu. Parlamentul a aprobat, în lectura finală, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală. Conform proiectului, situațiile financiare anuale ale întreprinderilor municipale vor fi supuse auditului extern obligatoriu în cazul în care acestea fac parte din categoria entităţilor mijlocii, a entităţilor mari sau a entităţilor de interes public, conform Legii contabilității și raportării financiare.
Autoritățile propun mecanisme și opțiuni flexibile în vederea achiziționării de bunuri, servicii și lucrări publice de bunuri pentru a asigura în continuare asistența în situația de urgență în sănătatea publică. În acest sens, Guvernul a aprobat în ședința de ieri, 8 iulie, proiectul hotărârii pentru aprobarea Regulamentului cu privire la achizițiile publice necesare pentru prevenirea și controlul infecției COVID-19. Prevederile acestuia se aplică procedurilor de achiziții publice inițiate pe perioada stării de urgență în sănătate publică, declarată prin Hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr. 10 din 15 mai 2020 necesare pentru prevenirea și controlul infecției COVID-19 în cazul în care situația de urgență nu permite respectarea termenelor generale, stabilite de Legea privind achizițiile publice.
În conturile deschise de Ministerul Finanțelor pentru donații destinate combaterii COVID-19, în momentul de față, au fost încasate mijloace bănești în sumă totală de 22.332.771,85 lei. În strictă conformitate cu Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar fiscale, mijloacele financiare sus-menționate sunt transferate în Fondul de Intervenție al Guvernului.
Pentru a efectua auditul la asigurătorul care deţine licenţă pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto externă, entitatea de audit va trebui să dispună de renume și experiență recunoscută în domeniul auditului instituțiilor financiare internaționale. Comisia Națională a Pieței Financiare a elaborat un proiect de hotărâre privind modificarea pct.8 din Regulamentul cu privire la auditul asiguratorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 19/3/2019.
Prin Legea nr.60 privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative sunt introduse măsuri ce vor fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2020 și vizează comasarea contribuțiilor obligatorii de asigurare sociale (CAS) datorate de angajator și de angajat la nivel de angajator, iar obligațiile aferente primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală (PAM) vor fi excluse de la angajator, aceste plăți devenind obligație a angajatului. Astfel, în vederea eficientizării administrării fiscale, modificările au drept scop unificarea a patru obligații în două. Respectiv, repartizarea acestora impune operarea modificărilor în formularele de raportare a obligațiilor.
Contribuabilul care a optat pentru examinarea cazului de încălcare a legislației/contestației prin intermediul aplicației Skype, fără prezentarea la subdiviziunea SFS, și care a informat despre alegerea acestei opțiuni, la data și ora stabilită va fi activ în aplicația Skype conform numelui de utilizator comunicat, iar persoana responsabilă din cadrul SFS va contacta utilizatorul indicat de contribuabil, va iniția și va desfășura examinarea conform procedurii prevăzute de Regulamentul privind examinarea la distanță a cazurilor de încălcare a legislației sau a contestațiilor contribuabililor cu înregistrarea video și audio digitală a şedinţei de examinare (Regulament). Amintim că Regulamentul este aprobat prin Ordinul nr.166 al Serviciului Fiscal de Stat din 16 iunie 2017, iar noua prevedere se conține în proiectul ordinului de modificare a acestuia elaborat de autoritatea fiscală și propus pentru consultări publice.
Militarii, persoanele din corpul de comandă și soldații din organele afacerilor interne, din sistemul penitenciar și colaboratorii organelor securității statului, care au fost încadrați în grad de dizabilitate în urma rănirii, contuziei, schilodirii sau a unei afecțiuni contractate în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu vor putea beneficia de compensaţie bănească în locul biletelor de tratament sanatorial gratuit, de rând cu persoanele recunoscute ca persoane cu dizabilităţi de pe urma războiului. Completarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi de plată a compensaţiei băneşti în locul biletelor de tratament sanatorial gratuit persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.868/2004 ) cu prevederile respective este propusă de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.