La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului ,,În cazul transferării sumelor la contul creditorului, creanţa se consideră stinsă din momentul în care suma datorată este înscrisă în contul creditorului” din art. 41 alin. (3) din Codul de executare (CE), ridicată de către autorul sesizării în dosarul nr. 2-4479/2017, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani. Prin încheierile executorului judecătoresc s-a dispus intentarea procedurii de executare în baza titlului executoriu, emis de Judecătoria Râşcani, mun. Chişinău, privind încasarea de la Compania de asigurări ,,Z” (CA „Z”) în beneficiul cetățeanului ,,X” şi BC ,,Banca comercială” SA a despăgubirii de asigurare în mărime de 311096 lei, a dobânzii de întârziere în mărime de 97428,40 lei şi a penalităţii în mărime de 55997,28 lei (în total, 464521,68 lei),

Compania „X” se află în proces de insolvabilitate. Pe perioada derulării procesului, administratorul insolvabilității este obligat să prezinte dările de seamă fiscale și de a ţine evidenţă contabilă. Care este procedura de acordare administratorului insolvabilității a accesului la serviciile fiscale electronice pentru depunerea dărilor de seamă fiscale?   Conform prevederilor art. 187 alin. (21) din Codul fiscal (CF), începând cu 1 ianuarie 2013, subiecții înregistrați în calitate de plătitori ai TVA prezintă darea de seamă fiscală utilizând, în mod obligatoriu, metode automatizate de raportare electronică, în forma și în modul reglementat de SFS.

Art.61 alin. 1 din Codul de executare1 al RM (în continuare – CE) prevede că, executorul judecătoresc poate refuza intentarea procedurii de executare și stabilește condițiile în care executorul utilizează acest drept. La Curtea Constituțională (CC) a fost depusă o sesizare, prin care a fost solicitată examinarea constituționalității acestei sintagme. Instanța, prin Hotărârea nr.22 din 08.10.2019, a declarat sesizarea admisibilă, având în vedere că termenul „poate" din art. 61 alin. (1) din CE se referă la o pretinsă putere discreționară a executorului judecătoresc de a refuza sau nu intentarea procedurii de executare și că instanța va aplica aceste dispoziții din CE, mai exact în situația în care va determina dacă executorul a intentat în mod corect procedura respectivă.

În ultimii ani au fost efectuate modificări semnificative în legislația Republicii Moldova ce reglementează contabilitatea, raportarea financiară și auditul entităților. Au fost aprobate: Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 Legea nr. 287/2017), modificări în Standardele Naționale de Contabilitate (SNC) (în vigoare din 01.01.2020), operate prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 48/2019 (OMF nr. 48/2019), Planul general de conturi contabile aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 119/2013 (OMF nr. 119/2013).

În cadrul procesului de insolvabilitate, obligațiile fiscale se divizează în obligații istorice și obligații curente. Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 (în continuare – Legea nr.149), scopul acesteia este instituirea cadrului juridic privind stabilirea unei proceduri colective pentru satisfacerea creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului prin aplicarea faţă de acesta a procedurii de restructurare sau a procedurii falimentului şi prin distribuirea produsului finit, iar art. 2 definește noțiunile de obligaţie fiscală și obligaţii de plată curente.

Administratorul debitorului ,,X” a depus o cerere introductivă la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de persoana juridică administrată. Prin încheierea Judecătoriei Chişinău a fost admisă spre examinare cererea introductivă, fiind instituită perioada de observaţie, cu aplicarea tuturor măsurilor de asigurare. Ulterior, administratorul debitorului ,,X” a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului ,,a cărui lipsă însă nu împiedică admiterea spre examinare a cererii introductive” din art. 17 lit. g) al Legii insolvabilităţii nr.149 (în continuare – Legea nr.149), iar instanţa de judecată a admis ridicarea excepţiei şi a sesizat Curtea Constituţională în vederea soluţionării acesteia.

Curtea Constituțională a examinat excepția de neconstituționalitate invocată asupra unor prevederi din art. 143 alin. (6) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 (Legea nr. 149/2012). Conform prevederilor acestei norme, o creanță acceptată şi inclusă de administratorul insolvabilității/lichidator în tabelul definitiv al creanțelor se consideră validată dacă, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de ședința de validare, nu a fost contestată de debitor sau de un creditor ori dacă contestația ridicată a fost înlăturată. Contestația debitorului nu se opune validării creanței.

Persoana fizică D. s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată către compania aeriană X din RM. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la 24 februarie 2017, a achiziţionat de la compania aeriană biletul la cursa Chişinău-Birmingham (Marea Britanie) pentru data de 31 august 2017. Fiind prezent la data indicată la Aeroportul International Chişinău, D. a observat că acest zbor nu apărea pe monitoarele curselor aeriene, motiv pentru care clientul s-a adresat reprezentanţilor companiei X, iar aceştia i-au comunicat despre anularea zborului respectiv. În aceeaşi zi, reclamantul a depus o cerere către reprezentanţa companiei din cadrul aeroportului, iar a doua zi, acesta s-a adresat cu o plângere nemijlocit la sediul companiei aeriene.

Poate entitatea „Rezident” SRL să admită spre deducere creanța nerambursată de către nerezidentul SC „Nerezident” LTD în condițiile în care agentul economic este declarat insolvabil (conform informației publicate pe site-ul oficial al unei instituții de drept din țara sa de rezidență)? În conformitate cu prevederile art. 5 pct. 32) din CF, noţiunea de datorie compromisă reprezintă creanţă care este nerambursabilă în cazurile stabilite de articolul menționat.

Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 (Legea nr. 149/2012) se aplică persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, întreprinzătorilor individuali, inclusiv titularilor de patentă de întreprinzător, societăţilor de asigurări, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare, companiilor fiduciare, organizaţiilor necomerciale, înregistrate în Republica Moldova în modul stabilit, precum și maselor succesorale lăsate de persoanele fizice, indiferent de faptul dacă desfășurau sau nu activitate de întreprinzător.

Deși companiile din sectorul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor (TIC) au început să vândă în regim online produse și servicii cu mult înainte de pandemie, totuși magazinele online, sau așa-numitele internet magazine, prin intermediul cărora se comercializează produse și servicii TIC, au apărut și se dezvoltă vertiginos anume în ultima perioadă de timp. Astfel, companiile IT, pentru a putea încasa mijloacele bănești de la clienți, direct pe paginile web, au recurs la așa-numitele instrumente e-Commerce.   Un instrument e-Commerce reprezintă un serviciu de acceptare a cardurilor în mediul online, oferit de către băncile comerciale autohtone. Adică instrumentul e-Commerce este un serviciu care permite achitări cu cardul direct pe site-ul companiei IT, fiind astfel o modalitate sigură și rapidă de plată pentru produsele și serviciile TIC.

Organizaţiilor de creditare nebancară li se permite deducerea provizioanelor destinate acoperirii eventualelor pierderi ce ţin de nerestituirea creditelor nebancare şi dobânzilor aferente şi pentru acoperirea creanţelor ce ţin de nerecuperarea ratelor şi a dobânzilor de leasing financiar, care se determină conform regulamentelor corespunzătoare ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare. Această redacție a alin.4 din art.31 din Codul fiscal este propusă de Ministerul Finanțelor printr-un proiect de lege pentru modificarea unor acte legislative expus pentru consultări publice. Autorii intenționează să intervină în legislația ce vizează activitatea organizaţiilor de creditare nebancară din Republica Moldova.

Ministerul Finanțelor propune ca, din 1 ianuarie 2020, exigibilitatea plății TVA la serviciile importate să apară din momentul importului sau din momentul achitării, în funcție de care din ele a avut loc mai înainte, iar obligația fiscală privind achitarea TVA să se realizeze până la data de 25 a lunii următoare celei în care a avut unul din cele două evenimente: fie importul, fie achitarea. Aceste propuneri se conțin în proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul viitor. Inițiativele înaintate reprezintă o măsură de simplificare a procesului de raportare și achitare a impozitelor de către mediul de afaceri, având drept consecință reducerea timpului necesar pentru realizarea acestor obligații și, respectiv, a costurilor de percepere a impozitelor.

La 21 decembrie 2016 de către Colegiul civil al Curții de Apel a fost dispusă ridicarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (2) lit. d) și art. 38 alin. (4) lit. f) din Codul de executare, invocînd că acestea contravin art. 1 alin.(3), 46 alin.(1) și (2) și 54 alin. (1) din Constituţie. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia a considerat că prevederile art. 15 alin. (2) lit. d) din Codul de executare, potrivit cărora instanţa de judecată prezintă din oficiu titlul executoriu, obligă debitorul să execute hotărârea judecătorească prin intermediul executorului judecătoresc, fiind privat de posibilitatea să o execute în mod benevol.

Potrivit art. 1 din Codul civil (CC), printre principiile fundamentale ale legislaţiei civile se enumeră şi protecţia consumatorului, iar art. 3 alin. (1) din acelați Cod stabileşte că are calitatea de consumator orice persoană fizică care, în cadrul unui raport juridic civil, acţionează predominant în scopuri ce nu ţin de activitatea de întreprinzător sau profesională. Persoana fizică nu are calitatea de consumator, dacă cealaltă parte a raportului juridic civil nu are calitatea de profesionist.

În contractul încheiat între doi agenți economici a fost stabilită clauză penală, conform căreia, în cazul nerespectării termenului de livrare a mărfii, furnizorul urmează să achite pentru fiecare zi de întârziere o penalitate în mărime de 0,05% din valoarea mărfii. Furnizorul, însă, nu a putut să-și onoreze obligația în termenii stabiliți, deoarece materia primă pentru fabricarea mărfii a fost livrată cu întârziere, ceea ce a perturbat procesul de producere, fapt care a cauzat depășirea termenului de livrare și, respectiv, achitarea unei penalități în mărime de 10 000 lei. Dat fiind faptul că suma penalității este prevăzută în contract, se va permite oare aceasta la deducere în scopuri fiscale?

Contabilitatea activităților auxiliare În componența activităților auxiliare la entitățile cu activitate extractivă pot fi incluse: • secția de reparație a mijloacelor fixe (subcontul 8121); • transportul auto (subcontul 8122); • asigurarea cu energie electrică (subcontul 8123); • întreținerea și exploatarea buldozerelor (subcontul 8124); • întreținerea și exploatarea compresoarelor (subcontul 8125) etc.

La 25 mai 2018, o persoană fizică a contestat în instanța de judecată, în calitate de debitor al procedurii de executare, mai multe acte ale executorului judecătoresc, prin care au fost aplicate măsuri de asigurare a executării, inclusiv sechestre pe bunurile debitorului. Acesta a susținut, că actele contestate au fost emise în noiembrie 2016, însă i-au fost aduse la cunoștință în luna mai 2018. Respectiv, debitorul a solicitat repunerea în termen pentru contestarea actelor executorului judecătoresc.

Amenzile aferente sancţiunilor aplicate de Comisia Naţională a Pieții Financiare (CNFP) ar putea fi vărsate în bugetul de stat. Această propunere se conține în proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative aprobat în cadrul ultimei ședințe a Executivului. Prevederea urmărește scopul uniformizării destinației amenzilor aplicate de către autoritățile administrative centrale, precum şi evitarea unor potențiale conflicte de interes în procesul de aplicare a sancțiunilor în sectorul de creditare nebancară. Astfel, proiectul prevede abrogarea lit. k) la alin. 1 al art. 6 din Legea nr. 192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, conform căreia sumele sancțiunilor pentru contravențiile administrative aplicate de CNPF se transferau în bugetul autorității și erau utilizate pentru finanțarea acesteia.

Potrivit prevederilor art. 512 alin. (1) din Codul civil (CC) (în vigoare până la 01.03.2019), în virtutea raportului obligaţional, creditorul este în drept să pretindă de la debitor executarea unei prestaţii, iar debitorul este ţinut să o execute. Prestaţia poate consta în a da, a face sau a nu face. Totodată, debitorul şi creditorul trebuie să se comporte cu bună-credinţă şi diligenţă la momentul naşterii, pe durata existenţei, la momentul executării şi stingerii obligaţiei (art.513 alin.1 din CC), iar obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul stabilit.