Decizia Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 04 iulie 2012 mun. Chişinău (dosarul nr. 3r-1546/12) La 13 mai 2010 cetățeanul Z. L. a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Inspectoratul Fiscal de Stat pe U.T.A. Găgăuzia, Biroul Fiscal or. Ceadîr-Lunga cu privire la anularea deciziilor nr. 1216 din 15.12.2009, nr. 1267 din 22.12.2009, nr. 117 din 12.02.2010, emise de către Biroul Fiscal pe or. Ceadîr-Lunga. În motivarea cererii reclamanta a indicat că, IFS pe Găgăuzia or. Ceadîr-Lunga, la 24.11.2009, a efectuat un control tematic cu privire la chestiunea respectării legislaţiei fiscale în partea prezentării declaraţiei de către persoana fizică, privind impozitul pe venit pe anul 2007. Invocă reclamanta că controlul dat a fost efectuat în lipsa ei și după aproape 20 de luni de la depunerea declaraţiei la 31.03.2008, contrar prevederilor Codului fiscal, deoarece controlul în birou trebuie să se efectueze în termen de 3 luni după depunerea de către persoane fizice a declaraţiei cu privire la venituri.

Europa Liberă: E prietenoasă administraţia fiscală pentru cei care fac investiţii? Ion Prisăcaru: „E o situaţie dificilă şi trebuie să recunoaştem că aceasta nu a apărut astăzi, ea s-a creat cu anii. Pur şi simplu, acum a ajuns la momentul critic.” Europa Liberă: E de vină legislaţia? Sunt de vină specialiştii care merg şi fac aceste controale? Pentru că se zice că şi factorul uman ori nu are pregătire suficientă, ori urmăreşte alte scopuri decât să respecte buchia şi spiritul legii, când merge un control. Ion Prisăcaru: „Mai mult. Sunt de vină abordările care au fost faţă de contribuabili, în general, pe parcursul anilor şi mentalitatea noastră care se trage, iarăşi, din trecut. Deoarece agentul economic, mai cu seamă, cei care fac business-ul mic, mijlociu şi mare, erau trataţi, din start, ca nişte infractori. Aceasta a şi condus la situaţia în care am ajuns. De aceea am venit cu un alt mesaj.”

În conformitate cu prevederile art. 290 lit. e) din Titlul VII „Taxele locale” al Codului fiscal (în continuare – CF), subiecţi ai impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială sunt persoanele juridice sau fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător, care dispun de unităţi comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială.

În miezul crizei financiare globale, guvernele ţărilor dezvoltate şi experţii financiari internaţionali şi-au pus întrebarea cum să reglementeze activitatea băncilor, care avântându-se în speculaţii financiare cu instrumente derivate au şi provocat cea mai mare criză globală de după recesiunea din 1929. Anul trecut, pe vremea asta, G20 a renunţat la ideea de a introduce un impozit global pentru bănci, lăsând fiecare guvern să decidă ce fel de taxă să introducă. Marea Britanie, Franța, Germania şi Suedia au făcut-o deja, iar din 2012 şi Republica Moldova a anunţat introducerea unui fel de impozit pe activitatea bancară.

Articolul 11 din Codul Fiscal al Republicii Moldova prevede că toate dubiile, apărute la aplicarea legislaţiei fiscale, se vor interpreta în favoarea contribuabilului. Întrucît apariţia situaţiilur dubioase este întotdeauna legată de calitatea, existenţa sau inexistenţa dovezilor, acest articol încearcă să ofere un rezumat succint al practicii din spaţiul european în ce priveşte proba (dovada), evidenţiind unele practici tipice aferente sarcinii probaţiunii.

În timp ce la noi în ţară se discută încă despre oportunitatea metodelor indirecte de estimare a veniturilor, despre secret bancar, notarial, despre atribuţiile organului fiscal, etc., diferite administraţii fiscale, din ce în ce mai mult, intensifică lupta cu non-conformarea fiscală din partea contribuabililor, care deţin activele ascunse în străinătate, în general, şi în zonele off-shore, în particular.

La situaţia din 31 decembrie 2012 de către Serviciul Fiscal de Stat au fost încasate venituri la bugetul public naţional în sumă de 19 028,1 mil.lei (100,3% faţă de nivelul planificat). Corespunzător componentelor bugetului public naţional sumele încasate în valoare absolută şi valoare procentuală faţă de nivelul planificat se prezintă după cum urmează:

În conformitate cu prevederile art. 290 lit. e) din Titlul VII „Taxele locale” al Codului fiscal (în continuare – CF), subiecţi ai impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială sunt persoanele juridice sau fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător, care dispun de unităţi comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială. Obiectul impunerii cu taxa sus-menţionată îl constituie unitatea comercială şi/sau de prestări servicii de deservire socială, care potrivit art. 288 alin. 4 al CF, include unitatea de comerţ cu amănuntul, cu ridicata, de alimentaţie publică şi/sau de prestări servicii de deservire socială. Calificarea unităţilor de comerţ, inclusiv determinarea faptului dacă acestea formează o singură unitate de comerţ sau unităţi de comerţ distincte, este prerogativa autorităţii administraţiei publice locale, care sub aspect legal reprezintă autoritatea investită cu atribuţii de eliberare a autorizaţiilor de amplasare a unor astfel de unităţi.

Introducerea metodelor indirecte de evaluare a veniturilor, din anul 2012, a provocat ample dezbateri politice în sînul Alianţei de guvernare şi chiar era să ducă la amînarea votării Bugetului de stat pentru anul curent. Ce înseamnă, însă, această metodă nu am auzit la nici o televiziune. Să fie doar taxarea suplimentară a milionarilor sau celor care trimit sau primesc bani de peste hotare? Să constea ea în perindarea inspectorilor fiscali pe la casele politicienilor şi businessmanilor cu un tabel de preţuri indicative pentru imobile? Nici într-un caz, spune Peter Menhard, consultant la nivel înalt al Uniunii Europene pentru Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

Cu toate că percepția societății vizavi de activitatea unei autorități fiscale este că aceasta constă exclusiv în a încasa impozitele și taxele de la contribuabili și de a aplica sancțiuni pentru neonorarea obligațiilor fiscale, misiunea autorități fiscale este, în primul rând, majorarea nivelului de respectare a legislației fiscale, astfel încât intervenția forțată și acțiunile de control să fie reduse la minim.