Поисковый фильтр
Период публикации
от
до
Раздел страницы
Подпаздел страницы
catalogul tematic
Каталог авторов
Catalogul revistelor
Каталог учреждений
Ключевое слово
Искать через google
Programul Agent Economic Autorizat (AEO) se bazează pe parteneriatul dintre autoritățile vamale și întreprinderi, care îndeplinesc în mod voluntar o gamă de criterii și lucrează în strânsă cooperare cu autoritățile vamale pentru a realiza obiectivul comun al securității lanțului de aprovizionare.
Curtea de Conturi a audiat progresele, impedimentele și riscurile înregistrate în cadrul implementării Proiectului „e-Transformare a Guvernării”, iar raportul misiunii de audit este publicat în Monitorul Oficial din 12 ianuarie 2018.
Prim-ministrul Pavel Filip a vizitat, câteva întreprinderi agricole din raionul Criuleni. În cadrul vizitei de lucru la Institutul de Fitotehnie ”Porumbeni”, Premierul a avut o întrevedere cu cercetătorii și colaboratorii întreprinderii, pe care i-a felicitat pentru realizările acestora, în special, pentru faptul că trei hibrizi de porumb, care au fost obţinuţi de către specialiştii Institutului, au fost înregistraţi în Registrul de Stat al României.
Urmează oare agentul economic, care nu are înregistrate subdiviziuni sau are subdiviziuni înregistrate în aceeași unitate administrativă, să completeze anexa la Darea de seamă privind suma venitului achitat şi impozitul pe venit reținut din acesta (forma IRV14), repartizat pe subdiviziuni?
Articolul 104 lit. b1) din Codul fiscal, în redacţia Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.71 din 12.04.2015 (Monitorul Oficial nr.102-104/170 din 28 aprilie 2015) prevede aplicarea cotei zero a TVA la livrarea biomasei lemnoasă, erbacee şi din fructe destinată producerii energiei termice şi apei calde.
Rezultatele evoluției social-economice a Republicii Moldova pe parcursul anului 2015 și prognoza actualizată a indicatorilor macroeconomici pentru anii 2016-2019 au fost discutate ieri în cadrul Consiliului Consultativ pe lângă Ministerul Economiei, condus de Viceprim-ministrul, Ministrul Economiei, Octavian Calmîc.
Prin Legea nr. 177 din 21 iulie 2016 au fost operate un șir de modificări în CF în partea ce ține de desemnarea procentuală în cuantum de 2% din impozitul pe venit al persoanelor fizice. Care sunt ele și în ce constau? Prin Legea nr. 177 din 21 iulie 2016 (MO nr. 256-264/561 din 12.08.2016) au fost operate un șir de modificări în Codul fiscal referitoare la desemnarea procentuală, și anume: 1. La art. 8 alin. (1), lit. d) având următorul cuprins:
Sunt deductibile în scopuri fiscale cheltuielile suportate în anul 2016 de către SRL „G” privind serviciile de pază a clădirii, iluminarea teritoriului din jurul ei (energia electrică pe timp de noapte), dacă întreprinderea în 2015 a conservat o parte a clădirii, care anterior a fost utilizată în activitatea de antreprenoriat? În cazul în care acestea sunt deductibile, care este modalitatea?
Instanța de judecată ne-a dat câștig de cauză privind încasarea datoriei de la debitor. Debitorul nu poate fi găsit, dar nici nu e declarat în faliment. Firma noastră are dreptul să caseze datoria în scop fiscal? Doar în baza deciziei de judecată avem dreptul la deducerea datoriei conform art.31 din Codul Fiscal și la ajustarea/micșorarea sumei TVA de la datoria dată?
Guvernul României pregătește o serie de modificări la Codul Fiscal, toate fiind cuprinse într-un proiect de lege care se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului de Finanțe. Printre cele mai importante schimbări se află creșterea accizelor la benzină și motorină și eliminarea impozitului pe venit pentru medici, de la 1 ianuarie 2018.
Prin Legea cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 104 din 9 iunie 2017 (în continuare – Lege) (MO, nr. 229-243/370 din 07.07.2017) au fost efectuate modificări și completări la prevederile unor acte legislative, în partea ce ține de procedurile de lichidare a aghenților economici. Potrivit art. V alin. (1) din Lege, prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (11) din Codul fiscal, noile prevederi introduse prin Legea nr. 104 intră în vigoare la data publicării – 07.07.2017.
În conformitate cu prevederile art.13 alin.(1) lit.d) și art.14 alin.(1) lit. d) din Codul fiscal, obiect al impunerii cu impozitul pe venit este venitul din orice surse aflate în Republica Moldova şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea în Republica Moldova, cu excepția venitului din investiții şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova, obținut de persoanele fizice rezidente cetățeni străini şi apatrizi care desfășoară activitate pe teritoriul Republicii Moldova.
Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, va întreprinde, în perioada 28-31 martie curent, o vizită de lucru la Paris. Scopul vizitei este extinderea cooperării economice bilaterale dintre Republica Moldova și Franța, dezvoltarea parteneriatelor în diverse domenii și inițierea noilor proiecte investiționale comune în Moldova.
Agentul economic autorizat este în drept să solicite prelungirea termenului de plată a drepturilor de import, indiferent de acordarea scutirilor, facilităţilor sau altor amânări acordate de către organul vamal în procesul de vămuire.
Ce acţiuni trebuie să întreprindă contribuabilul pentru a confirma viza de domiciliu în scopul utilizării facilităţii fiscale la impozitul pe venit conform art. 41 din CF, în cazul în care a comercializat locuinţa care i-a servit drept domiciliu (locuinţă de bază), dar în care din eroare nu a avut înregistrată oficial viza de domiciliu?
Unificarea raportării financiare și statistice prin crearea unui Ghişeu unic – platformă ce va concentra rapoartele contribuabililor cu redirecţionarea informaţiei către entităţile utilizatoare ale acesteia, este mult aşteptată şi discutată în mediul de afaceri. În prima zi de punere în aplicare a platformei unice de raportare, am discutat cu managerul de proiect, Liviu Pojoga, din cadrul Întreprinderii de Stat „Fiscservinform”, despre unele aspecte tehnice ale procesului raportării financiare și statistice, precum și despre beneficiile utilizării acesteia.
La 30 martie curent, Publicația Periodică „Monitorul fiscal FISC.MD” a marcat 7 ani de activitate. Poate că nu este un răstimp îndelungat, dar cu siguranță este o perioadă în care am reușit să devenim o familie mare, în care se regăsesc contabili, auditori, finansiști, economiști, jurnaliști, juriști, experți în diferite domenii. În acești 7 ani am reușit să punem o bază solidă pentru o societate mai bine informată în domeniul fiscal și să participăm la educarea unei generații de contribuabili onești, pentru că informarea contribuie direct la conformare.
Urmează oare agentul economic să rețină impozitul pe venit din suma salariului achitat pentru lipsa forțată de la serviciu? În cazul în care urmează să fie reținut impozitul din suma respectivă, care va fi modalitatea de calculare a impozitului pe venit şi de acordare a scutirilor nefolosite în perioada precedentă? Care cote ale impozitului pe venit urmează a fi aplicate, precum și la care scutiri va fi în drept să pretindă angajatul?
Plafonul pentru înregistrarea obligatorie în calitate de contribuabil, plătitor de TVA va fi determinat, fără a include livrările de mărfuri și servicii, care nu constituie obiecte impozabile cu TVA. O prevedere în acest se desprinde din proiectul documentului de politică fiscală, bugetară și vamală pe 2016.
Guvernul Moldovei a aprobat Raportul privind monitorizarea securităţii aprovizionării cu energie electrică și gaze naturale. Documentul a fost aprobat în şedinţa Executivului, şi urmează a fi prezentat Secretariatului Comunității Energetice. Potrivit documentului, în care se face referință la balanța energetică a anului 2015, în aprovizionarea primară totală cu energie a țării, produsele petroliere și gazele naturale sunt resursele energetice predominante (35% și, respectiv, 34,7%). Gazul natural este sută la sută importat din Federația Rusă, iar produsele petroliere – din România, Bulgaria, Rusia și alte țări. Biocombustibilul și deșeurile reprezintă 13,6%, iar cărbunele și electricitatea – 4,3% și, respectiv, 12,3%.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.