Поисковый фильтр
Период публикации
от
до
Раздел страницы
Подпаздел страницы
catalogul tematic
Каталог авторов
Catalogul revistelor
Каталог учреждений
Ключевое слово
Искать через google
Reieşind din faptul că la aplicarea prevederilor art. 2 alin. (2) şi art. 13 al Legii nr. 231 din 23.09.2010 „Cu privire la comerțul interior” au apărut neclarități în ceea ce ține de obligativitatea dispunerii de autorizație de funcționare a unităților comerciale, eliberate de autoritatea publică locală, de către agenții economici care practică activitatea de acordare a serviciilor de taxi, solicităm explicații în partea ce ține de necesitatea dispunerii de această autorizație prin prisma art. 2 alin. (2) al Legii menționate, care stipulează: „În sensul prezentei legi, activitățile de comerț cu produse alimentare, nealimentare şi serviciile aferente private şi asigurarea unei surse de venit.
Parlamentul german a votat vineri pentru prelungirea cu patru luni a programului de sprijin financiar acordat Greciei, după ce miniştrii de finanţe ai statelor din zona euro au aprobat săptămâna aceasta lista de reforme propusă de guvernul de la Atena, relatează MarketWatch.
Prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.177 din 18 decembrie 2014, a fost aprobat Modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2015. În acest ordin, sunt enumerate modalitatea de plată a tuturor taxelor, impozitelor și amenzilor, precum și bugetele care vor încasa aceste plăți.
Inițiativa legislativă care obligă agenții publici să raporteze actele de corupție este una confuză și conține o serie de lacune. Concluzia aparține experților Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC), care au efectuat expertiza proiectului propus în acest sens de Ministerul Justiției, notează Noi.md.
Procurorii au dispus începerea urmăririi penale în 443 de dosare pentru evaziune fiscală în cursul anului trecut. Cifra reiese dintr-un studiu realizat de Procuratura Generală la capitolul prevenirii evaziunii fiscale, combaterii firmelor fantome şi restituirii nefondate din bugetul de stat a taxei pe valoarea adăugată, pentru anul 2014.
Raiffeisen Bank (RBI) a înregistrat o pierdere consolidată de 493 de milioane de euro anul trecut, în condiţiile în care, în 2013, profitul s-a situat la 557 de milioane de euro, banca anunţând că va renunţa la operaţiunile din Slovenia şi Polonia, pentru a-şi consolida capitalul.
Guvernele care s-au perindat la putere nu au avut o atitudine pro-business, dacă ne uităm la modificările numeroase ale Codului fiscal din ultimii 10 ani, iar aceste schimbări legislative nu au adus mai mulţi bani la buget, ci au fost însoţite de o escaladare a evaziunii fiscale la cote maxime.
Potrivit Modului stabilit de completare a Declaraţiei privind TVA, aprobat prin Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.1164 din 25.10.2012, subiecții impunerii cu TVA reflectă importul de servicii și TVA aferent lor achitată la buget în boxele 7,8, 14, 15 și 20 ale Declarației privind TVA.
Investiţiile vor fi direcţionate şi către România, au declarat reprezentanţii grupului german, fără a oferi însă detalii. Germanii de la Deutsche Telekom, care deţin cel mai mare grup de comunicaţii fixe şi mobile din România, cu afaceri de 1 mld. euro anul trecut, vor investi până în anul 2018 peste 6 miliarde de euro în expansiunea infrastructurii de comunicaţii pe care o deţin, cu obiectivul de a crea o platformă standardizată care să permită accelerarea lansării de noi produse şi servicii în paralel cu reducerea costurilor.
Viceprim-ministrul, Stephane Christophe Bride, ministru al Economiei a avut la 6 martie, curent o întrevedere cu ambasadorul Italiei la Chișinău, Enrico Nunziata în cadrul căreia au discutat oportunitățile de aprofundare a cooperării economice bilaterale.
...În cazul neprezentării în termen a dărilor de semă fiscale, se vor aplica sancţiuni fiscale întreprinderii individuale? În conformitate cu alin. (1) art. 187 din CF, în cazurile prevăzute de legislaţia fiscală, contribuabilul este obligat să prezinte în termenul stabilit dări de seamă pentru fiecare tip de impozit sau de taxă.
Producătorii de mere din Moldova sînt nemulțumiți de nivelul prețurilor de achiziție propuse de importatorii din România. Constatarea a fost făcută de către experții proiectului „APK-Inform: fructe&legume”, care au menționat că, potrivit informațiilor pomicultorilor moldoveni, companiile românești sînt de acord să încheie contracte la un preț de 3,5-4,5 lei pentru 1 kg (0,18-0,22 dolari pentru 1 kg), inacceptabil pentru mărul de calitate de export, relatează NOI.md.
Peste 900.000 de joburi vacante la nivelul Europei în următorii cinci ani, oferte de muncă în industria IT pentru care limba engleză nu mai este suficientă, angajatori care pun tot mai mult accent pe certificări şi calificări extraşcolare pentru joburile cu specific IT&C şi specialişti în domeniu care încep să fie „vânaţi” după doar trei ani de experienţă pe piaţa muncii — acesta este semnalul „de alarmă” pe care îl trag câţiva oameni din resurse umane şi educaţie pentru a-i atrage pe tinerii din România către industria IT în număr mai mare.
Peste 500 de copii din municipiul Bălţi vor fi scutiţi de plata pentru grădiniţă pe parcursul anului curent. Decizia autorităţilor locale se referă la familiile defavorizate şi cele care au minori cu probleme de sănătate, transmite Moldpres.
Republica Moldova și Georgia au convenit să constituie cît mai rapid și să înceapă activitatea Comisiei interguvernamentale moldo-georgiene pentru cooperare comercial-economică, informează Noi.md.
În ultimul deceniu, în sectorul agricol al Moldovei au fost făcute investiți masive, dar rezultatele acestora sunt pe potriva ponderii agriculturii moldoveneşti în PIB, de departe cea mai mare în Europa de Est, se arată într-un studiu al Centrului Expert-Grup, citat de mold-street.
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-noiembrie 20141),2) Biroul Naţional de Statistică relatează că, exporturile de mărfuri realizate în luna noiembrie 2014 s-au cifrat la 208,3 mil. dolari SUA, cu 2,0% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 18,3% mai puţin — comparativ cu luna noiembrie 2013.
Astăzi în Republica Moldova nu există concediu paternal plătit acordat taților la nașterea copilului, deși acest concediu este o practică frecvent întâlnită în Uniunea Europeană. În prezent, există o inițiativă legislativă aprobată de Guvern a Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, care include propuneri de modificări ale Codului Muncii; aceasta inițiativă este acum transmisă spre examinare Parlamentului.
Elveţia, un stat ale cărui active financiare sunt luate cu asalt de investitori, şi-a asigurat săptămâna aceasta cele mai mici costuri de finanţare din lume prin obligaţiuni cu scadenţa la zece ani, în timp ce alte ţări europene se pot finanţa pe termen mai scurt la dobânzi ultrareduse sau chiar negative. Pentru unii analişti situaţia este înspăimântătoare deoarece le aminteşte de cei 20 de ani de deflaţie care au îngheţat creşterea economică în Japonia.
În primele cinci luni ale anului 2014, prin Portul Internațional Liber Giurgiulești (PILG), a fost exportat un volum total de 140.000 tone de produse cerealiere, semințe de floarea soarelui. Totodată, au fost exportate 49.000 tone de ulei vegetal, se menționează într-un comunicat al companiei Danube Logistics, investitorul general și operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești (PILG).
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.