Поисковый фильтр
Период публикации
от
до
Раздел страницы
Подпаздел страницы
catalogul tematic
Каталог авторов
Catalogul revistelor
Каталог учреждений
Ключевое слово
Искать через google
În veniturile bugetelor satelor (comunelor) și orașelor (municipiilor), cu excepția municipiilor-reședință de raion, ar putea fi incluse defalcările de la impozitul pe venit al persoanelor fizice în mărime de 100% din volumul colectat pe teritoriul unității administrativ-teritoriale respective. În prezent, potrivit art.5 al Legii privind finanțele publice locale, la aceste venituri se atribuie 75% din volumul total colectat al impozitului indicat. În Parlament este înregistrată o inițiativă legislativă ce prevede modificarea Legii privind finanțele publice locale. Documentul are ca scop fortificarea autonomiei financiare a autorităților publice locale prin majorarea veniturilor disponibile ale acestora.
Persoanele străine, investitorii străini sau apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor cu destinaţie agricolă sau din fondul forestier, sub sancţiunea nulităţii absolute al actului juridic de dobândire. Aceasta este una din prevederile proiectului noului Cod funciar, care, după avizare repetată, este propus pentru consultări publice de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului. Proiectul mai prevede, că în cazul dobândirii a terenurilor menționate prin moștenire, persoanele enumerate supra sunt obligate să le înstrăineze în termen de un an de zile, altfel autorităţile publice locale achiziţionează terenul, la valoarea de piaţă, în baza raportului de evaluare întocmit conform legislației, de la persoana care nu este în drept să-l deţină în proprietate.
Prim-ministrul Ion Chicu a convocat o ședință dedicată examinării procesului de plasare de către Republica Moldova a eurobondului. Au fost examinate etapele necesare de parcurs și prevederile cadrului legal național care reglementează fiecare din etape. Ministerul Finanțelor discută cu companiile specializate în aprecierea ratingului de credit pentru țară pentru a clarifica condițiile de contractare. Au fost examinate căile urmate în plasarea eurobondului de către Armenia și Serbia și notate soluțiile identificate de aceste state în contractarea companiilor de consultanță și pregătirea proiectelor.
În cazul efectuării tranzacțiilor cu mijloacele fixe contabilii practicieni întâmpină un șir de dificultăți ce țin de documentarea, aprecierea consecințelor fiscale și raportarea operațiunilor corespunzătoare. În continuare, în baza mai multor exemple, vom încerca să oferim răspunsul la mai multe întrebări.
Sistemele informaționale de stat, prin intermediul cărora autoritățile/instituțiile publice prestează diverse servicii, impun în mod direct deținerea instrumentului de identificare a persoanei în lumea virtuală și de semnare electronică a documentelor întocmite în cadrul acestora. Pornind de la necesitatea obținerii semnăturii electronice pentru utilizarea serviciilor electronice de către mediul de afaceri, dar și de către persoanele fizice, cetățenii RM devin titulari ai unui instrument care deschide accesul către o multitudine de date personale și confidențiale ale persoanei juridice
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) va desfășura pe data de 4 octombrie curent masa rotundă dedicată Zilei Mondiale a Muncii Decente (ZMMD) cu genericul “Investiți în serviciile de îngrijire!”, în cadrul căreia vor fi abordate problemele social-economice cu care se confruntă salariații, membri de sindicat, acțiunile care necesare a fi întreprinse pentru a nu admite înrăutățirea nivelului de trai al cetățenilor. Conducerea CNSM va prezenta un raport privind situația în domeniul serviciilor de îngrijire din Republica Moldova și recomandările sindicatelor în această direcție. La final, CNSM va da publicității un Apel dedicat ZMMD. Totodată, vineri, începând cu ora 10:00, Comisia de Tineret a CNSM va organiza în Scuarul Europei o campanie de informare a populației cu privire la importanța ZMMD.
De astăzi, 22 aprilie 2020, intră în vigoare primele măsuri de relaxare în activitatea de întreprinzător, introduse odată cu declararea stării de urgență. Astfel, își pot relua activitatea unitățile de alimentație publică (cod CAEM 56.10) cu condiția că vor comercializa produse la pachet și în regim catering. Totuși, încă este sistată activitatea bufetelor expres, vânzătorilor ambulanți la tonete de înghețată, cărucioarelor mobile care vând mâncare. Rămâne să mai aștepte permisul de reluare a activității entitățile ce prepară produse alimentare la standuri din piețe; restaurantele și barurile conexe transportului, precum și unitățile cu vânzare la geam.
Cum urmează a fi deduse pierderile tehnologice suportate de agenții economici în procesul de producere/executare a lucrărilor? În conformitate cu prevederile art.24 alin.(13) din Codul fiscal (CF) deducerea reziduurilor, deşeurilor şi perisabilităţii naturale se permite în limitele aprobate anual de către conducătorii întreprinderilor, dar
Stimați contabili, Cu ocazia marcării sărbătorii profesionale – Ziua Contabilului, P.P. „Monitorul fiscal FISC.MD” Vă adresează cele mai calde și sincere urări de bine, dorindu-vă multă sănătate, ambiție, noi oportunități de dezvoltare și realizări pe măsura așteptărilor. Incontestabil, Dvs vă revine importanta misiune în susținerea economiei naționale prin aplicarea corectă a normelor legislative și în acest context, ne exprimăm convingerea că P.P. „Monitorul fiscal FISC.MD” rămâne a fi pilonul informațional de bază în activitatea pe care o desfășurați. Vom continua să vă fim punct de sprijin, oferindu-Vă tot suportul în procesul de familiarizare a noutăților din domeniul fiscal, contabil și vom interveni cu răspunsuri acolo unde există semne de întrebare.
Ministerul Finanțelor va aloca din Fondul de Intervenție al Guvernului 5,864 mil. lei pentru procurarea combinezoanelor de protecție în scopul prevenirii și controlului infecției cu COVID-19, precum și pentru acordarea indemnizațiilor unice persoanelor angajate în sistemul medical care au contractat infecția COVID-19 la locul de muncă, în perioada 08-31 martie 2020. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat astăzi de Guvern.
Biroul Național de Statistică vine cu precizări asupra din unor prevederi incluse în Dispoziția nr. 3 din 23 martie 2020 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova ce țin de prezentarea de către entități a Situațiilor financiare pentru anul 2019, termenul limită de prezentare al cărora, până la declararea stării de urgență, fiind stabilită data de 30 aprilie. BNS amintește tuturor contribuabililor că acest termen a fost extins până la 29 mai 2020. Totodată, pentru anul 2019 NU sunt supuse auditului obligatoriu Situațiile financiare ale entităților mijlocii şi mari, precum și situațiile financiare consolidate ale grupurilor.
În cadrul ultimei ședințe a Executivului a fost susținut proiectul de lege ce conține un șir de modificări la Legea nr.77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informației (Legea nr.77/2016) ce prevăd crearea mecanismului de finanțare a proiectelor de dezvoltare a inovațiilor și afacerilor pentru statup-uri IT, precum și revederea venitului asigurat al rezidenților parcului IT. Autorii inițiativei afirmă că sectorul TIC rămâne a fi unul dintre principalele domenii strategice ale economiei naționale cu o contribuție de 7% la PIB. Totodată, luând în considerare condițiile actuale, consecințele pandemiei se răsfrâng și asupra industriei IT, fiind identificate următoarele provocări pentru sector:
Comitetul de Supraveghere al Programului de Atragere a Remitențelor în Economie PARE 1+1 a aprobat încă 44 de cereri de finanțare nerambursabilă în sumă totală de 10,62 mil. lei, înaintate de companiile create sau extinse de emigranți sau rudele acestora. Potrivit estimărilor, vor fi create peste 100 locuri noi de muncă, iar investițiile cumulative în economia națională vor constitui 28,20 mil. lei. Din cele 44 de întreprinderi aprobate pentru finanțare nerambursabilă, 43% sunt în faza extinderii/dezvoltării afacerii, iar 57% sunt start-upuri. Totodată, 16 afaceri sunt create de lucrătorii emigranți, care s-au întors de peste hotare, iar 28 — de rudele de gradul I ale emigranților. Datele statistice arată că aproape jumătate din afaceri sunt create și administrate de tineri, iar o treime – de femei.
Guvernul a aprobat alocarea sumei de 327441 lei autorităților publice locale pentru restituirea valorii bunurilor prin achitarea de compensaţii persoanelor supuse represiunilor politice. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri. Din suma totală, 217842 lei constituie suma necesară pentru plata persoanelor cărora le-a fost stabilită compensația respectivă în baza deciziei comisiei speciale din raioanele Briceni și Râșcani, iar 109599 lei pentru plata titlurilor executorii din raioanele Edineț și Dondușeni.
În anul 2019 persoana fizică „Y” a oferit un împrumut cu dobândă unui birou asociat de avocați. La achitarea dobânzii persoanei fizice pe parcursul anului 2019 biroul nu a efectuat reținerea impozitului la sursa de plată pe motiv că nu cade sub incidența art. 89 din Codul fiscal (CF). Corect sau nu a procedat biroul asociat de avocați? În cazul în care nu s-a procedat corect, cine are obligaţia de declarare și achitare a impozitului pe venit în cazul în care plătitorul venitului nu a reținut prealabil impozitul la sursa de plată?
Programului pentru Reforme Structurale în Moldova, finanțat de către Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), a fost prezentat la Bălţi, în regiunea de dezvoltare Nord, de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Implementarea Programului este preconizată pentru patru ani, bugetul fiind de $11,2 mil. Compania americană Nathan Associates Inc., contractată de USAID, este cea care va asigura implementarea Programului în Moldova.
Prin intermediul Programului de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1” gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) vor obține susținere financiară încă 27 proiecte investiționale. Valoarea totală a acestora este de 6,66 mil. lei, sumă care va contribui la atragerea în economie a circa 16,13 mil. lei investiții. Cererile beneficiarilor au fost recepționate și evaluate în regim on-line în perioada stării de urgență. Din numărul total al proiectelor acceptate spre finanțare, în mun. Chișinău activează 7 întreprinderi, câte 3 – în UTA Găgăuzia și Florești, 2 întreprinderi – în raionul Telenești și câte o întreprindere – în raioanele Fălești, Edineț, Basarabeasca, Rezina, Ocnița, Hâncești, Râșcani, Orhei, Ialoveni, Cantemir, Anenii Noi și Căușeni.
La data de 17 martie curent, prin Hotărârea nr. 55 din 17.03.2020, Parlamentul a aprobat declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe perioada 17 martie – 15 mai 2020. Astfel, în această perioada Comisia pentru Situaţii Excepţionale a RM (Comisia) va emite dispoziţii în vederea punerii în executare a acţiunilor necesare în vederea prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor pandemiei de coronavirus (COVID-19). Hotărârea mai prevede că, dispoziţiile Comisiei sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul RM. Dispoziţiile emise de Comisie intră în vigoare din momentul adoptării.
Asociația de economii și împrumut (AEÎ), conform prevederilor art. 7 al Legii asociațiilor de economii și împrumut nr. 139/2007 (în continuare – Legea nr. 139/2007), în funcție de categoria licenței pe care o deține, desfășoară activitate operațională de atragere a mijloacelor bănești sub formă de depuneri de economii de la membrii săi, credite, împrumuturi și alte mijloace, în scopul acordării împrumuturilor membrilor săi, precum și efectuarea investițiilor financiare în conformitate cu politica de investiții aprobată de către consiliul AEÎ.
Veniturile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sub forma intrărilor de active sau majorării valorii acestora, sau a diminuării datoriilor care au drept rezultat creșteri ale capitalului propriu, cu excepția creșterilor legate de contribuțiile proprietarilor. Venitul cuprinde numai afluxul global de avantaje economice obținute sau care urmează să fie obținute de entitate în conturile acesteia. Veniturile anticipate reprezintă sumele primite (calculate) în perioada de gestiune, dar care urmează a fi atribuite la veniturile curente ale perioadelor viitoare.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.