Поисковый фильтр
Период публикации
от
до
Раздел страницы
Подпаздел страницы
catalogul tematic
Каталог авторов
Catalogul revistelor
Каталог учреждений
Ключевое слово
Искать через google
În perioada 09-15 decembrie 2019, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat peste 503,1 mil.lei, fiind perfectate 12.583 de declarații vamale. Pe parcursul săptămânii trecute, au fost constatate 131 de încălcări ale legislației vamale, dintre care 73 se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine. Tot în perioada vizată, au fost întocmite 59 de procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă de peste 201 mii de lei.
Recent, la Batumi, Georgia, s-a desfășurat un training regional de cinci zile privind standardele internaționale de contabilitate în sectorul public (IPSAS), la care a participat un grup de formatori în domeniul finanțelor publice delegați de Ministerul Finanțelor, inclusiv două persoane din cadrul Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF). La training au luat parte și formatori din Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia și Ucraina. Training-ul a avut loc în cadrul Programului regional al Uniunii Europene și Băncii Mondiale (BM) în domeniul contabilității și raportării financiare în sectorul public PULSAR. Evenimentul a fost organizat de Asociația Contabililor Certificați Asociați în colaborare cu Centrul de reforme al raportării financiare din cadrul BM, cu sprijinul Academiei Ministerului de Finanțe al Georgiei.
Donațiile pentru orice entitate, în special pentru autorități/instituții bugetare au scopul de a trezi interesul sau a încuraja o comunitate, echipă, grupă de oameni să obţină acele avantaje sau să dezvolte acele activități, acceptate din punct de vedere economic și/ sau social care, în mod normal, nu puteau fi atinse în cazul când donația nu ar fi fost acordată. Ele sunt orientate spre atingerea unor obiective, pentru a aborda o temă, pentru a rezolva o problemă sau pentru a schimba ceva spre binele societății, pentru finanțarea cheltuielilor urgente legate de înlăturarea consecințelor calamităților naturale, în caz de epidemii, precum și în alte situații excepționale.
După aprobarea pe data de 1 aprilie 2020 de către Guvernul Republicii Moldova a proiectului de lege cu privire la unele măsuri de susținere a populației pe durata stării de urgență în contextul situaţiei epidemiologice din ţară şi apariţiei riscului de îmbolnăvire cu COVID-19, Casa Națională de Asigurări Sociale vine cu informații suplimentare pe marginea acestui proiect. Astfel, în perioada stării de urgență, persoanele, inclusiv cele revenite de peste hotare și înregistrate cu statut de șomer la subdiviziunile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), beneficiază lunar de ajutor de șomaj în cuantum de 2775 lei, chiar dacă nu au stagiul de cotizare necesar pentru a beneficia de acest ajutor conform legislației în vigoare. Scopul acestor prevederi constă în susținerea populației fără un loc de muncă în perioada stării de urgență.
Serviciul Fiscal de Stat amintește contribuabililor subiecți ai impunerii cu impozitul pe avere că, la data de 25 decembrie 2019, survine termenul de achitare a impozitului respectiv. Deoarece ziua de 25 decembrie a fost declarată zi liberă, termenul limită a fost extins până la data de 26 decembrie. Subiecții impunerii sunt persoanele fizice care dețin bunuri imobiliare cu destinație locativă şi căsuțe de vacanță (cu excepția terenurilor) care întrunesc, cumulativ, următoarele condiții: valoarea estimată la 1,5 mil. lei şi mai mult și au o suprafață totală de 120 m2 şi mai mult.
Evidenţa impozitelor și taxelor locale se va ține în Sistemul informațional automatizat „Stingerea obligațiilor fiscale prin intermediul Serviciului de colectare a impozitelor și taxelor locale” (SIA SCITL) începând cu 1 martie 2020. În Monitorul Oficial din 10 ianuarie curent a fost publicată Hotărârea nr. 7 din 3 ianuarie 2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului privind activitatea serviciului de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriei. Potrivit Hotărârii, SCITL administrează următoarele impozite şi taxe locale: • impozitul funciar de la persoanele fizice (cetăţeni) şi gospodăriile ţărăneşti (de fermier); • impozitul pe bunurile imobiliare de la persoanele fizice (cetăţeni); • taxa de la posesorii de câini; • taxa pentru parcaj; • taxa pentru salubrizare.
În anul 2020, bunurile sechestrate de către Serviciul Fiscal de Stat vor fi evaluate de către 14 persoane juridice. Autoritatea fiscală propune spre consultare proiectul ordinului cu privire la aprobarea listei persoanelor competente în evaluarea bunurilor sechestrate. Documentul a fost elaborat în scopul executării prevederilor art.203 alin. 2 din Codul fiscal, ce prevede că evaluarea bunurilor sechestrate pentru comercializarea acestora se efectuează de către persoane fizice sau juridice competente incluse în lista aprobată anual de SFS. Astfel, acest drept va fi oferit deținătorilor de licențe cu drept de efectuare a evaluării în anumite domenii.
Casa Naţională de Asigurări Sociale a lansat vineri, 13 septembrie curent, un Centru de Apel specializat. Astfel, persoanele care au întrebări ce ţin de stabilirea, calcularea sau plata indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă pot obţine informaţii la numărul de telefon 022 257 777. Centrul de Apel va avea un program de lucru de luni până vineri, între orele 8.00-17.00 și poate fi apelat la tarif ordinar de la telefonul fix sau mobil din orice localitate a Republicii Moldova sau din străinătate. Centrul de Apel este organizat din mijloacele băneşti ale CNAS şi este unul experimental. Totodată, CNAS colectează propuneri de perfecţionare a activităţii acestui centru.
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), al cărui fondator este Ministerul Finanțelor, oferă autorităților și instituțiilor publice bugetare instrumente electronice moderne de ținere a evidenței contabile. Aceste instrumente se regăsesc în Sistemul Informațional Integrat de Evidență Contabilă în Autoritățile Publice bazat pe platforma 1C (SIIECAP), elaborat și administrat de CTIF. La începutul anului curent, acest sistem informatic era utilizat de peste o mie de autorități și instituții publice bugetare din țară. Mai mulți contabili care utilizează SIIECAP afirmă că acest sistem le-a ușurat munca, oferindu-le posibilitatea să efectueze rapid, cu ajutorul instrumentelor electronice, procesarea documentelor primare, introducerea informației în rapoartele financiare și expedierea acestora în adresa instanțelor de resort.
Impozitul pe avere se aplică asupra proprietății persoanelor fizice sub formă de bunuri imobiliare cu destinație locativă şi căsuțe de vacanță (cu excepția terenurilor), a căror totalitate întruneşte, cumulativ, următoarele condiții: • valoarea estimată totală constituie 1,5 mil. lei şi mai mult • suprafața totală constituie 120 m2 şi mai mult. Contribuabilii care au fost identificați, la situația din 1 noiembrie 2019, în calitate de subiecți ai impunerii cu impozitul pe avere, sunt informați, prin intermediul avizelor de plată, despre suma impozitului ce urmează a fi achitată.
Serviciul Fiscal de Stat a inițiat la finele anului 2019 lucrările de dezvoltare a sistemului informațional automatizat „e-Factura”. Lucrările de îmbunătățire a sistemului, planificate a fi realizate de către Serviciul Fiscal de Stat pentru anul 2020, de comun cu I.P. „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe”, vor contribui la majorarea numărului de utilizatori ai sistemului și utilizarea pe larg a acestuia, în special pentru procesul de achiziții publice.
Cum poate fi suspendată calcularea impozitului pe venit aferent operațiunilor de transmitere în posesie şi/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzfruct, superficie) a proprietăţii imobiliare de către o persoană fizică? În conformitate cu prevederile art. 901 alin.(34) din Codul fiscal, subiecţii impunerii persoane fizice, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi transmit persoanelor specificate la art.54, precum şi altor persoane decât cele indicate la art.90 în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie (în continuare – folosință)) proprietate imobiliară, achită impozit în mărime de 7% din valoarea lunară a contractului, care va fi plătit lunar, cel târziu la data de 2 a lunii în curs sau în avans, în modul stabilit de SFS. Reiterăm că, persoanele menţionate au obligația, în termen de 3 zile de la data încheierii contractului, să-l înregistreze la SFS.
În săptămâna curentă Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) a desfășurat, în parteneriat cu Ministerul Finanțelor, cinci seminare de instruire cu genericul ”Introducere în managementul finanțelor publice locale” pentru primarii din raioanele Criuleni, Dubăsari, Ialoveni, Strășeni și Orhei aflați la primul lor mandat. La instruiri au participat, per total, 68 de primari ai localităților din raioanele menționate. Noul ciclu de seminare, lansat în premieră săptămâna trecută, are scopul de a consolida cunoștințele și a dezvolta capacitățile primarilor noi aleși în gestionarea finanțelor publice locale.
Moratoriul asupra recepționării cererilor noi privind dobândirea cetățeniei Republicii Moldova ar putea fi extins pentru o perioadă de două luni, începând cu 24 decembrie 2019. Astfel, primirea cererilor ar putea fi stopată până la 24 februarie 2020. Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, 17 decembrie, proiectul hotărârii pentru extinderea moratoriului privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova în condițiile art. 17 alin. (11 ) și (12 ) din Legea cetățeniei Republicii Moldova proiectul hotărârii de Guvern cu privire la prelungirea moratoriului privind acordarea cetățeniei RM în condițiile art. 17 alin. (11) și (12) din Legea cetățeniei Republicii Moldova.
Implementarea treptată a standardelor de contabilitate este mai eficientă decât implementarea integrală. Prin urmare, este necesar să se elaboreze toate standardele, iar aprobarea și implementarea acestora să se efectueze treptat, în conformitate cu prioritățile stabilite, asigurând dezvoltarea sistemelor informaționale aferente și instruirea contabililor din sectorul public. Consiliul pentru Standarde Naționale de Contabilitate pentru Sectorul Public (SNCSP) va examina și va stabili ordinea și perioada de aprobare și implementare a acestora, se constată în modificările și completările Conceptului și Planului de acțiuni pentru elaborarea SNCSP, aprobate prin Ordinul ministrului Finanțelor nr.159.
Noutățile, provocările și oportunitățile în domeniul controlului intern managerial au fost subiectele discutate în cadrul Conferinţei anuale „Controlul din diferite perspective. Percepții tradiționale și moderne între decenii”. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova în colaborare cu Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), cu suportul Ministerului Finanțelor al Olandei. În debutul evenimentului, Secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Angela Voronin, a mulțumit reprezentanților Academiei de Finanțe Publice din cadrul Ministerului Finanțelor al Olandei pentru suport și cooperare și a menționat că, reforma privind implementarea sistemului de control financiar public intern (CFPI),
În ultimii 15 ani, Republica Moldova a beneficiat de suport din partea USAID în implementarea proiectelor pentru dezvoltarea a patru sectoare-cheie ale economiei naționale: vinificație, industria ușoară, TIC și turism. La finele anului 2019 a fost realizată o evaluare sectorială a acestor domenii. Studiul conține tablouri de bord bazate pe date statistice din Moldova și, în comparație, din alte țări, pentru a analiza nivelul de competitivitate și traiectoria de dezvoltare a țării, include și o analiză SWOT pentru fiecare dintre industrial vizate, oferă modele de avantaje competitive, precum și recomandări pentru fiecare sector.
În decursul săptămânii curente, Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) a organizat trei cursuri de instruire dedicate planificării bugetare și utilizării modulelor respective ale Sistemului Informaţional de Gestionare a Finanţelor Publice (SIGFP). Un curs de instruire, cu o durată de patru zile, a fost destinat specialiștilor începători în finanțe publice din cadrul autorităților publice centrale și instituțiilor subordonate, iar celelalte două, cu o durată de o zi, specialiștilor din cadrul instituțiilor de învățământ din raioanele republicii. Instruirile au fost desfășurate în baza noilor module ”Planificarea bugetară pentru autoritățile publice centrale” și ”Planificarea bugetară pentru instituțiile de învățământ”, elaborate de experți în domeniu și aprobate de Ministerul Finanțelor.
Responsabili pentru formarea profesională a specialiștilor în finanțe publice din cadrul Ministerului Finanțelor și al Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) au participat săptămâna trecută la cea de a doua Conferință internațională privind dezvoltarea capacităților de formare a specialiștilor în finanțe publice, desfășurată la Tbilisi, Georgia. La conferință au participat reprezentanți ai entităților de profil din nouă țări europene. Evenimentul a fost organizat de Academia Națională de Finanțe și Economie (NAFE) a Ministerului Finanțelor din Olanda în comun cu Academia Ministerului Finanțelor din Georgia. Prima conferință cu aceeași temă a avut loc în noiembrie 2018 la Haga.
În decursul anului curent, Centrul de Tehnologii Informaţionale în Finanţe (CTIF) va extinde serviciile de implementare și mentenanță a sistemelor informaționale de evidență contabilă pe platforma 1C, va aplica noi practici de instruire și de acordare la distanță a serviciilor de suport și consultanță în ținerea evidenței contabile pentru autoritățile și instituțiile publice, precum și în utilizarea de către acestea a sistemelor nominalizate. În perspectivă, CTIF va oferi, de asemenea, servicii de suport și consultanță utilizatorilor sistemului informatic de achiziții publice MTender. Aceste obiective au fost stabilite în ședința Direcției generale administrarea și prestarea serviciilor publice a CTIF privind bilanțul activității în anul 2019 și prioritățile acesteia pentru anul 2020 convocată de directorul interimar al CTIF, Vitalie Coceban.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.