Поисковый фильтр
Период публикации
от
до
Раздел страницы
Подпаздел страницы
catalogul tematic
Каталог авторов
Catalogul revistelor
Каталог учреждений
Ключевое слово
Искать через google
Pentru prezentarea la lucru în stare de ebrietate pot fi concediaţi salariaţii care s-au aflat în starea respectivă la locul de muncă în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. În tabelul de mai jos găsiţi norme legale în vigoare cu privire la răspunderea juridică a salariatului pentru prezentarea la lucru în stare de ebrietate alcoolică. Starea de ebrietate poate fi confirmată numai prin certificatul eliberat de instituţia medicală competentă sau prin actul comisiei formate dintr-un număr egal de reprezentanţi ai angajatorului şi ai salariatului, alte probe fiind inadmisibile.
Angajații sunt elementul cel mai important din orice organizație, deoarece anume aceștia asigură succesul și progresul companiei. Orice idee care urmează a fi realizată necesită acordul, implicarea și, evident, abilitățile oamenilor implicați, iată de ce motivarea salariaților este un factor extrem de important pentru menținerea productivității și obținerea succesului unei întreprinderi. Una din multiplele metodele aplicate de angajatori pentru motivarea salariaților este oferirea voucherelor cadou (certificate valorice cadou).
Gospodăria ţărănească (în continuare – GȚ) este o întreprindere individuală bazată pe proprietate privată asupra terenurilor agricole şi asupra altor bunuri, pe munca personală a membrilor unei familii (membri ai gospodăriei ţărăneşti), având ca scop obţinerea de produse agricole, prelucrarea lor primară, comercializarea cu preponderenţă a propriei producţii agricole. Noțiunea este definită în art. 2 alin. (1) din Legea nr.1353/2000 privind gospodăriile țărănești (de fermier). Procedura de lichidare a unei gospodării țărănești (de fermier) (în continuare – GȚ) provoacă întrebări contribuabililor, fapt ce ne impune să venim astăzi cu unele explicații asupra subiectului.
Codul civil al RM (CC) prevede dreptul persoanei juridice de a se reorganiza. Conform art.204 alin.(1) din CC, persoana juridică se reorganizează prin fuziune (contopire şi absorbţie), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare. Aici oferim principalele noțiuni necesare pentru o mai bună asimilare a informației ce va urma. Astfel, fuziunea se realizează prin contopire sau absorbţie.
Contractul individual de muncă (CIM), conform art. 45 din Codul muncii (CM), este o înţelegere dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii, iar angajatorul se obligă să-i asigure condiţiile de muncă prevăzute de CM,
În ajunul Anului Nou, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, unii angajatori oferă salarialilor cadouri în formă nemonetară. Care este regimul fiscal al acestor cadouri? Se calculează din valoarea acestora primele de asigurare obligatorie de asistență medicală și contribuții de asigurări sociale? Se permit la deducere în scopuri fiscale cheltuielile angajatorului aferente cadourilor menționate? Care este modul de declarare a veniturilor sub formă de cadouri acordate, a impozitului și a primelor medicale reținute?
Organele de control vor oferi suport businessului mic în cadrul controalelor prin elaborarea materialelor documentare și ghidurilor destinate informării privind drepturile și obligațiile organelor de control, ale persoanelor supuse controlului, procedurilor de îndrumare și control și altor acte, care vor fi publicate obligatoriu pe pagina web www.controale.gov.md. Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de modificare a unor acte legislative (Legea prevenției), prin care se propune un mecanism de profilaxie/ prevenție contra unor posibile abuzuri din partea organelor de control aplicate micilor antreprenori.
Conform Deciziei privind înregistrarea reorganizării prin absorbție, întreprinderea Z a fost absorbită de către întreprinderea Y. Cui îi revine obligația de stingere a obligațiilor fiscale și prezentarea dărilor de seamă? Potrivit art. 204 alin. (1) din Codul civil (CC), persoana juridică se reorganizează prin fuziune (contopire și absorbție), dezmembrare (divizare și separare) sau transformare. Conform prevederilor art. 205 alin.(2) din CC, în cazul absorbției unei persoane juridice de către alta, drepturile și obligațiile persoanei juridice absorbite trec la persoana juridică absorbantă în conformitate cu actul de transmitere.
În perioada în care sunt desfășurate adunările generale anuale în cadrul societăților pe acțiuni, în care cota statului depășește 50% din capitalul social, propunem analiza modificărilor și completărilor importante care au intrat în vigoare în Legea nr.1134/1997 privind societățile pe acțiuni la 1 ianuarie 2021, fiind aprobate prin Legea nr.18/2020. Amintim, modul de înfiinţare, dizolvare (lichidare) şi statutul juridic al societăţilor pe acţiuni (SA), drepturile şi obligaţiile acţionarilor, ale membrilor organelor de conducere şi ale altor persoane cu funcţii de răspundere ale societăţii, drepturile şi interesele legale ale creditorilor şi acţionarilor acestor societăţi este stabilit în Legea nr.1134/1997, cu modificările și completările ulterioare1.
Una dintre primele decizii, dar și una dintre cele mai importante, pe care ar trebui să o ia antreprenorul în momentul lansării activității sale, este alegerea formei organizatorico- juridice a afacerii sale. Dat fiind faptul că nu există o formă organizatorică și juridică perfectă
Statul asigură libertatea activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale şi apărarea drepturilor şi intereselor întreprinderilor şi ale cetăţenilor contra practicilor anticoncurenţiale şi concurenţei neloiale. Întrucât protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei are drept scop promovarea intereselor legitime ale consumatorilor, pentru încălcarea legislației concurențiale sunt aplicate sancțiuni,
Astăzi Parlamentul l-a numit pe fostul ministrul al Justiției — Vitalie Pârlog , în funcția de director al Serviciului Informații și Securitate. Noul șef SIS a menționat că își propune să reformeze instituția, pentru ca oamenii să perceapă activitatea SIS altfel.
Începând cu 3 noiembrie curent, părintele, inclusiv adoptiv, care crește și educă patru și mai mulți copii, pentru perioada în care cel puțin un copil are vârsta de până la 18 ani, obține statutul de persoană asigurată de Guvern în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală. Hotărârea Guvernului nr.779 din 28 octombrie 2020 pentru modificarea Regulamentului privind acordarea/ suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală fost publicată în Monitorul Oficial.
Salariatul este obligat să achite primele de asigurare obligatorie de asistenţă medical (AOAM) în modul stabilit de legislaţie. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice cu privire la сondiţiile de asigurare medicală a angajaților. La determinarea obiectului impozabil privind impozitul pe venit pentru persoana fizică se permite deducerea sumelor pentru primele de AOAM achitate de persoanele fizice în
Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituționale prevederile legislației în vigoare ce stabileau că nu se stabilesc pensii militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, precum şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare (în continuare –militari), şi nici familiilor acestora care au plecat în străinătate pentru domiciliere permanent, iar prestațiile stabilite acestor persoane înainte de a pleca în străinătate pentru domiciliere permanentă li se plăteau anticipat pe 6 luni, începînd cu luna următoare celei în care beneficiarul a fost scos din evidenţă în localitatea de domiciliu, cu sistarea pensiei pe toată perioada aflării pensionarului peste hotare. Astfel, plata prestației este condiționată de locul de trai al pensionarului.
Prin contractul de locațiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părți (locatar) un bun determinat individual în folosință temporară sau în folosință şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie (art. 1251 din Codul civil). Contractul de locațiune a unui bun imobil trebuie să fie întocmit în scris.
Securitatea și ordinea publică este o precondiție fundamentală pentru dezvoltarea durabilă a oricărui stat. Într-un mediu instabil și criminal stimulentele oamenilor de a investi în propria dezvoltare și afacere scad brusc din simplu motiv, că în orice moment aceștia își pot pierde viața sau averea.
Prin Legea nr. 141/2020, care a intrat în vigoare la 14 septembrie 2020, au fost promovate amendamente la Legea insolvabilității nr. 149/2012, inclusiv în partea ce ține de contestarea actelor juridice ale debitorului în cadrului procesului de insolvabilitate. În continuare vom prezenta principalele amendamente. Astfel, în perioada de observaţie, a procedurii de insolvabilitate, procedurii falimentului şi/sau a procedurii de restructurare oricare creditor care are interes legitim, cu acordul administratorului/lichidatorului, poate introduce în instanţa acţiuni, inclusiv acțiuni reconvenționale, pentru anularea unor acte juridice1 încheiate de debitor (art. 104 alin. (1) din Legea nr.149/2012).
Conform prevederilor art. 129 pct. 11 din Codul fiscal (CF), control fiscal este verificarea corectitudinii cu care contribuabilul execută obligaţia fiscală și alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală și alte acte normative, inclusiv verificarea altor persoane sub aspectul legăturii lor cu activitatea contribuabilului prin metode, forme și operaţiuni prevăzute de Codul fiscal. Principalele atribuții de control fiscal stabilite în competența Serviciului Fiscal de Stat (SFS) sunt expuse în art. 133 din CF, dar prevederi sunt specificate și în alte acte normative, spre exemplu Legea cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace bănești, mărfuri și
(Continuare. Partea I – în nr. 4 (74), 2022) În sensul Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar (Legea nr.270/2018) salarizarea angajaților din sectorul bugetar în condiții speciale prevede: Situația de exercitare temporară a unei funcții de conducere - când persoana exercită temporar o
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.