Поисковый фильтр
Период публикации
от
до
Раздел страницы
Подпаздел страницы
catalogul tematic
Каталог авторов
Catalogul revistelor
Каталог учреждений
Ключевое слово
Искать через google
Operatorul serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare este obligat să dispună de centre pentru relaţii cu consumatorii, unde au acces liber toţi consumatorii pe parcursul programului de lucru, şi să desemneze personalul cu drept de decizie, responsabil de examinarea petițiilor şi de soluţionarea problemelor consumatorilor. În Monitorul Oficial de vineri, 29 noiembrie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat Hotărârea nr. 355/2019 cu privire la aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare.
Suntem o întreprindere cu mulţi angajaţi, care se eliberează sau se angajează pe parcursul lunii. La fel, avem persoane care pleacă în concediu de îngrijire a copilului. În luna februarie 2019 am prezentat darea de seamă DSA 19, în care a fost greşit declarată data acordării concediului de îngrijire a copilului până la vârsta de 3 ani. Cum urmează să corectăm acest raport? Prin Ordinul nr.33 al Ministerului Finanţelor din 18 februarie 2019 au fost introduse modificări la Ordinul nr. 126 din 4 octombrie 2017 la care, în anexa nr. 3, a fost aprobat formularul tipizat Informaţia privind stabilirea drepturilor sociale şi medicale aferente raporturilor de muncă (în continuare – Forma IRM 19), care a substituit forma DSA 19 şi tabelul nr. 2 din Darea de seamă IPC 18.
În baza art.7 alin.(5) al Legii cu privire la parcurile pentru tehnologia informaţiei nr.77/21.04.2016, rezidenţii parcului care sunt definiți în art.2 al legii, ţin contabilitatea, întocmesc şi prezintă situaţii financiare, rapoarte, dări de seamă şi declaraţii în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
Veniturile obținute de instituția de învăţământ profesional tehnic din prestarea contra plată a serviciilor educaționale nu vor fi utilizate exclusiv pentru dezvoltarea instituţiei, pentru că se propune excluderea acestei prevederi din Hotărârea nr. 1077/2016 cu privire la finanțarea în bază de cost per elev a instituțiilor publice de învăţământ profesional tehnic. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării propune spre consultare proiectul hotărârii de Guvern cu privire la modificarea unor hotărâri ale Executivului în contextul regimului economico-financiar de autogestiune al acestor instituții de învățământ.
Rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei (în continuare — IT) practică o diversitate vastă de activităţi, fapt ce provoacă diverse întrebări privind modul de contabilizare a costurilor privind crearea, implementarea și gestionarea tehnologiilor informaţionale, precum și prezentarea informaţiilor aferente în situaţiile financiare. Cadrul normativ de bază pentru entităţile ce activează în acest domeniu îl reprezintă Legea nr. 77 din 21.04.2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informaţiei (în continuare — Legea) și HG 1144 din 20.12.2017 cu privire la crearea parcului pentru tehnologia informaţiei „Moldova IT park”.
Stocurile, ca cele mai utilizate elemente contabile, provoacă întrebări specifice în practică, începând de la selectarea metodei de evaluare, modul de ținere, clasificare etc. În acest articol vom expune unele abordări generale în evaluarea curentă a stocurilor, în special în cazul aplicării metodei costului mediu1, inclusiv prin prisma modificărilor Standardelor Naționale de Contabilitate (SNC) în vigoare din 1 ianuarie 2020. Conform pct. 10 SNC Stocuri, contabilitatea stocurilor se ține pe subdiviziuni în expresie cantitativă și valorică și/sau în expresie valorică pe unități de evidență cum ar fi: tipul (sortimentul), lotul, grupa omogenă de stocuri etc.
Mâine va apărea de sub tipar nr. 380-387 al Monitorul Oficial, în care sunt publicate următoarele documente oficiale. ÎN PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova: • Lege privind modificarea Codului contravențional al Republicii Moldova nr. 218/2008 (nr. 159, 6 decembrie 2019) și Decretul pentru promulgarea acesteia • Lege pentru modificarea unor acte legislative (nr. 163, 6 decembrie 2019) și Decretul pentru promulgarea acesteia • Decret privind instituirea sărbătorii profesionale – Ziua funcționarului fiscal (nr.1386-VIII, 17 decembrie 2019).
Persoanele care practică activități declarate prin lege ca activități ce constituie monopol de stat, vor fi scutite de taxa pentru unitățile comerciale şi/sau de prestări servicii. În acest sens, va fi completat art. 295 din Codul fiscal, ce prevede înlesniri la plata taxelor locale. În Monitorul Oficial nr. 93 (7016) din 8 martie curent a fost publicată hotărârea de Guvern pentru angajarea răspunderii asupra proiectului de lege pentru modificarea unor acte legislative, examinată în ședința Executivului din 7 martie 2019.
La data de 17 martie curent, prin Hotărârea nr. 55 din 17.03.2020, Parlamentul a aprobat declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe perioada 17 martie – 15 mai 2020. Astfel, în această perioada Comisia pentru Situaţii Excepţionale a RM (Comisia) va emite dispoziţii în vederea punerii în executare a acţiunilor necesare în vederea prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor pandemiei de coronavirus (COVID-19). Hotărârea mai prevede că, dispoziţiile Comisiei sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul RM. Dispoziţiile emise de Comisie intră în vigoare din momentul adoptării.
Indicațiile metodice privind contabilitatea și prezentarea informațiilor în situațiile financiare ale Asociațiilor de Economii și Împrumut (AEÎ), aprobate în baza Ordinului MF nr. 166 din 30.12.2016, (Indicații metodice) prevăd că în afară de situațiile financiare AEÎ mai întocmește și prezintă notele la situațiile financiare care includ anexele și nota explicativă.
În conformitate cu prevederile stipulate în art. 23 din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 (Legea nr. 287/2017) toate entitățile mijlocii, entitățile mari și entitățile de interes public întocmesc și prezintă anual, împreună cu situațiile financiare, raportul conducerii, care conține o prezentare fidelă a poziției entității, a dezvoltării și a performanței activităților acesteia și o analiză corelată cu dimensiunea și complexitatea activităților desfășurate.
Beneficiarilor de toate tipurile de pensii, stabilite până la 1 aprilie 2019, al căror cuantum lunar nu depășește 2000 lei, li se va acorda un suport unic în sumă de 600 lei. În Monitorul Oficial din 15 martie curent a fost publicată Legea cu privire la acordarea suportului unic beneficiarilor de pensii și alocații de stat. Documentul a fost adoptat în temeiul art.1061 din Constituție, prin angajarea răspunderii Guvernului față de Parlament. Potrivit datelor, de ajutor din partea statului, cu ocazia sărbătorilor de Paște, vor beneficia circa 610 mii de persoane.
Ieri, 25 iunie 2019, a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări Sociale. Ala Nemerenco, ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi preşedinte al Consiliului, a comunicat subiectele ce urmează a fi examinate. Primul subiect a fost reorganizarea procesului de stabilire, calculare şi plată a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă prin preluarea responsabilităţilor angajatorului, în contextul dezvoltării implementării portalului certificatelor de concediu medical. Începând cu 1 iulie 2019, Casa Naţională de Asigurări Sociale va prelua stabilirea, calcularea şi plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă. În prezent, se finalizează procesul de elaborare şi implementare a modulului “Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă”.
Ministerul Finanțelor a propus pentru consultări publice proiectul modificării Hotărârii Guvernului nr.246/2010 cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale și vamale aferente realizării proiectelor de asistență tehnică şi investițională în derulare, care cad sub incidența tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte.
Se interzic reţineri din mijloacele câștigate de salariat în favoarea angajatorului sau altor persoane juridice și fizice, precum și orice alte reţineri neprevăzute de legislaţie. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la limitarea cuantumului reţinerilor din salariu. Subiecţii organizării salarizării nu au dreptul să adopte în mod unilateral hotărâri în probleme de salarizare, care înrăutăţesc condiţiile stabilite de legislaţie și de contractele colective de muncă.
Executivul a aprobat joi, 7 martie, prin angajarea răspunderii Guvernului față de Parlament, proiectul legii pentru modificarea Codul muncii al Republicii Moldova. Cunform proiectului, art. 111 din CM va fi completat cu alin. (11) cu următorul cuprins: „(11) Salariaților remunerați în acord sau pe unitate de timp (oră sau zi), pentru zilele de sărbătoare nelucrătoare, enumerate la alin. (1), în cazul în care zilele de sărbătoare nelucrătoare nu coincid cu zilele de repaus săptămînal, li se plătește (se achită) salariul mediu.
La 1 august 2019, s-a împlinit un an de la finalizarea procesului de reorganizare a întreprinderilor de stat „Fintehinform”, „Fiscservinform” și „Vamservinform” din subordinea Ministerului Finanțelor, prin transformarea „Fintehinform” în Instituția publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) și fuziunea celorlalte două întreprinderi cu CTIF, instituție care a preluat, conform Hotărârii Guvernului nr. 125 din 6.02.2018, drepturile, obligațiile și funcțiile celor trei entități. Cu acest prilej, corespondentul nostru a discutat cu directorul CTIF, Corneliu Jaloba, despre bilanțul activităților noii instituții, preocupările curente și proiectele ei de viitor.
În competența autorităților administrației publice locale vor rămâne doar atribuțiile de colectare, de asigurare etapizată a condițiilor pentru colectare separată și de transportare a deșeurilor la nivel local, iar la nivel național în domeniul gestionării deșeurilor Guvernul va exercita competențe extinse. În ședința Executivului din 7 martie a fost aprobat proiectul hotărârii privind angajarea răspunderii asupra proiectului de lege pentru modificarea unor acte legislative.
Cu începere din 1 ianuarie 2019, Legea privind auditul situațiilor financiare nr. 271/2017 (Legea nr. 271/2017) stabileşte cadrul juridic privind organizarea auditului de către entităţile de audit, reglementează exercitarea profesiei de auditor, supravegherea auditului, precum şi cerinţele specifice auditului entităţilor de interes public. Supravegherea publică a auditului, importanța căreia este subliniată de Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17.05.2006 privind auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate, reprezintă unul din factorii de bază ai asigurării unui proces eficient de auditare a situațiilor financiare ale entităților.
Până la 31 martie 2019 auditorii interni / angajaţii din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, instituţiilor publice, precum şi autorităţilor / instituţiilor autonome, care gestionează mijloace ale bugetului public național urmează să prezinte Direcţiei politici în domeniul controlului financiar public intern din cadrul Ministerului Finanțelor setul de documente necesar pentru admiterea la examenul de calificare. Procesului de certificare a auditorilor interni din sectorul public a fost anunțat de Ministerul Finanţelor. Pachetul de documente include:
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.