Поисковый фильтр
Период публикации
от
до
Раздел страницы
Подпаздел страницы
catalogul tematic
Каталог авторов
Catalogul revistelor
Каталог учреждений
Ключевое слово
Искать через google
Autoritatea administrației publice centrale doreşte să transmită o clădire, aflată în gestiunea Întreprinderii de stat X, în proprietatea publică a unei unități administrativ-teritoriale, aflate în gestiunea Întreprinderii municipale Y. Cum are loc această transmitere şi ce aspecte trebuie să ia în considerare părțile care transmit şi primesc bunul respectiv?
Procesul contravențional este activitatea desfășurată de autoritatea competentă, cu participarea părților şi a altor persoane titulare de drepturi şi de obligații, având ca scop constatarea contravenției, examinarea şi soluționarea cauzei contravenționale, constatarea cauzelor şi condițiilor care au contribuit la săvârșirea contravenției.
În prezent, tot mai multe tranzacții economice se efectuează cu plata amânată sau în credit comercial, care este un tip de împrumut acordat de un furnizor unui cumpărător sub forma unei amânări sau a unei plăți în rate pentru bunurile, lucrările sau serviciile achiziționate. De regulă, creditul comercial se acordă pe termen scurt, scadențele fiind stipulate în contractul încheiat între vânzător și cumpărător. Care sunt avantajele, dar și riscurile unui credit comercial atât pentru entitatea-cumpărător, cât și pentru furnizor?
Ministerul Finanțelor propune spre consultări publice Regulamentul cu privire la achiziția bunurilor și serviciilor prin cererea ofertelor de prețuri. Acesta stabilește temeiurile juridice de organizare și desfășurare a procedurii de cerere a ofertelor în scopul asigurării economisirii și eficientizării achizițiilor de bunuri și servicii, satisfacerii necesităților autorităților contractante de bunuri și servicii, participării largi a operatorilor economici în cadrul procedurilor de achiziție publică și dezvoltării concurenței în domeniu.
Guvernul în funcţie al Italiei a pregătit un plan de urgenţă pentru relansarea sistemului bancar, afirmă surse guvernamentale, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a respins solicitarea Băncii Monte dei Paschi di Siena (MPS) de prelungire a eforturilor de redresare. Conform unui oficial de la Palatul Chigi, Guvernul a elaborat deja «un proiect de lege pentru asistenţă financiară de stat în sectorul bancar».
Partea I 1. Analiza respectării cerințelor privind limitarea riscurilor de împrumut În conformitate cu prevederile p. 19 al Normelor de prudență financiară (Normele) ale Asociaţiilor de economii și împrumut (AEÎ), aprobate prin Hotărârea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 17/8 din 30.04.2008, consiliul AEÎ este obligat să elaboreze și să aprobe politica de împrumut a acesteia.
Guvernul a susținut proiectul pentru ratificarea Convenţiei dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Georgiei pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitul pe venit, semnată la Tbilisi la 29 noiembrie 2017.
Guvernul a susținut Planul sectorial de acțiuni anticorupție în domeniul asigurării ordinii publice pentru anii 2018-2020, obiectivul căruia este majorarea nivelului integrităţii, responsabilităţii, transparenţei şi a rezistenţei în faţa riscurilor de corupţie ale funcţionarilor din cadrul aparatului central, autorităţilor administrative şi instituţiilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.
Începînd cu 1 ianuarie 2019, cheltuielile legate de achitarea ajutorului material anual şi a compensaţiilor parţiale a cheltuielilor prin intermediul prestatorului de servicii de plată, vor fi acoperite din bugetul de stat. Actualmente, potrivit Legii Fondului de susţinere a populaţiei, finanţarea programelor cu destinaţie specială în domeniul asistenţei sociale şi serviciilor sociale incluse în pachetul minim de servicii sociale, se realizează din contul transferurilor lunare efectuate de către persoanele juridice care prestează servicii de telefonie mobilă, în mărime de 2,5 % din venitul obţinut din vânzările aferente acestor servicii şi transferurile obţinute din plata suplimentară obligatorie în cuantum de 50 de lei de la perfectarea şi eliberarea certificatului de înmatriculare al automobilului.
În ședința din 4 iulie curent Guvernul a aprobat Regulamentul privind impozitul pe venitul nerezidenților. Acesta reglementează modului de calculare, reţinere şi achitare la buget a impozitului pe venit determinat/reţinut la sursa de plată din veniturile nerezidentului obținute în Republica Moldova. Potrivit documentului, venitul contribuabilului nerezident se împarte în venit obţinut: • în Republica Moldova, din activităţi de întreprinzător sau din munca prin contract sau acord de muncă
Prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr.216 din 28 decembrie 2018 au fost aprobate Indicaţiile metodice privind contabilitatea pentru persoanele fizice care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei, documentul fiind publicat în MO al RM, nr. 6-12 din 11 ianuarie 2019. Pentru ca utilizatorul să înțeleagă logica acestui act, oferim o scurtă retrospectivă a reglementărilor din domeniu.
Ministerul Finanţelor propune pentru consultări publice proiectul proiectul hotărârii guvernului cu privire la modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.960 Hotărârii Guvernului nr.960 din 7 noiembrie 2017 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 109 din 9 iunie 2017 privind unele măsuri de control la trecerea frontierei, de control vamal și privind asigurarea regimului fiscal în cadrul controlului comun la unele puncte de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene.
Pachetul de acte legislative propus pentru reformarea domeniului fiscal conține modificări și la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018, prin care se propun modificări majore ale cotelor contribuțiilor obligatorii de asigurări sociale achitate de angajatori. Angajatorii din sectorul privat, din instituțiile de învățământ superior și instituțiile medico-sanitare, începând cu 1 octombrie 2018, vor achita în loc de 23% la 2 salarii medii lunare pe economie prognozate pentru anul 2018 doar 18%. Astfel, se propune reducerea cotei procentuale cu 5%.
Serviciul Fiscal de Stat, călăuzându-se de sloganul „Funcționarul fiscal – în serviciul contribuabilului”, în activitatea sa de administrare fiscală pune accentul pe conformarea fiscală voluntară a contribuabililor. Promovarea spiritului de conformare voluntară conduce la îmbunătățirea civismului fiscal prin instituirea unui cadru unitar al relaţiilor de parteneriat cu mediul de afaceri şi cetăţeni, bazat pe încrederea şi susţinerea reciprocă, concomitent cu armonizarea legislaţiei fiscale a Republicii Moldova la standardele international din domeniu.
În condițiile în care unele bunuri ale entităților publice nu le aparțin cu drept de proprietate, ci se află doar în gestiune, acestea sunt obligate să urmeze anumite proceduri şi să se conformeze anumitor cerințe în procesul de circulație a acestora.
Conform prevederilor art. 5 din Legea cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală nr. 246/2017 (Legea nr. 246/2017)și art. 47 din Legea privind societățile pe acțiuni nr. 1134/1997 (Legea nr. 1134/1997), entitățile cu capital de stat (întreprinderile de stat și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat) sunt obligate să achite anual, în bugetul de stat, defalcări și respectiv, dividende din rezultatele financiare obținute, acestea reprezentând venituri în bugetul de stat.
Procesul de elaborare a politicii fiscale și vamale pentru anul 2020 a fost încheiat prin adoptarea Legii nr. 171/2019 cu privire la modificarea unor acte legislative (Legea nr. 171/2019). Elaborarea și aprobarea proiectului de Lege nr. 171/2019 a fost ghidată de câteva aspecte importante, și anume: • stabilirea unor reguli clare de impozitare bazate pe simplitate în procesul de calculare și achitare a impozitelor și taxelor; • asigurarea unei previzibilități a politicii fiscale și crearea unui mediu investițional atractiv; • stimularea proceselor economice; • extinderea bazei fiscale.
În conformitate cu art. 793 alin.(1) din Codul fiscal, prevederile tratatelor internaționale prevalează asupra legislației fiscale din Republica Moldova, cu condiția prezentării plătitorului de venit a certificatului de rezidență pînă la momentul efectuării plății.
Noul standard IFRS 161, fiind considerat de experți un adevărat „cutremur” contabil, a reușit deja să ridice întrebări la aplicarea practică. Aceasta se datorează faptului că noile reglementări necesita un efort destul de mare de implementare și fac apel la raționamentul profesional.
— Cum sînt impozitați moldovenii care lucrează peste hotare? — În conformitate cu prevederile articolului 13, alin. (1) lit. b și c) din Codul Fiscal, subiecți ai impunerii sînt: — persoanele fizice rezidente cetățeni ai Republicii Moldova care nu desfășoară activitate de întreprinzător și pe parcursul perioadei fiscale obțin venituri impozabile din orice sursă aflate în RM și din orice sursă aflate în afara RM pentru activitatea lor în RM;
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.