Поисковый фильтр
Период публикации
от
до
Раздел страницы
Подпаздел страницы
catalogul tematic
Каталог авторов
Catalogul revistelor
Каталог учреждений
Ключевое слово
Искать через google
Prezentul proiect de Hotărîre de Guvern este elaborat în vedera executării prevederilor art. 12 al Legii nr. 231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerţul interior cu modificările şi completările ulterioare. În acest context, reliefăm că, prin Legea nr. 321 din 23 decembrie 2013, în vigoare din 07 august 2014, au fost operate amendamente la Legea nr. 231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerţul interior, iar Guvernul, este împuternicit să aducă actele sale în vigoare în concordanţă cu prezentele reglementări.
Încrederea consumatorilor a coborît în primele luni ale acestui an, pînă la unul din cele mai joase nivele, 66 de puncte, potrivit indicelui calculat de IDIS „Viitorul”, informează Moldpres.
istemul financiar elen are nevoie de capital suplimentar de aproape 20 de miliarde de euro, potrivit unor estimări ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) obţinute de Financial Times, în timp ce Banca Greciei consideră că sunt necesare fonduri de mai puţin de 6 miliarde de euro. Cele mai mari patru bănci din Grecia — National Bank, Alpha Bank, Piraeus Bank şi Eurobank — sunt prezente şi în România.
Economia Statelor Unite a înregistrat în trimestrul patru o creştere economică de 2,2%, potrivit datelor publicate vineri de Departamentul pentru Comerţ, cu 0,4 puncte procentuale sub estimarea iniţială a instituţiei, relatează Bloomberg. Creşterea Produsului Intern Brut a fost limitată de avansul stocurilor sub aşteptările preliminare şi de deficitul comercial.
Potrivit prevederilor art. 93 pct. 18) din CF, investiții (cheltuieli) capitale reprezintă cheltuieli efectuate de către agenții economici în legătură cu procurarea și/sau crearea activelor pe termen lung, destinate utilizării în procesul de producție (prestare servicii/executare lucrări), care nu se reflectă în rezultatele perioadei curente, dar urmează a fi atribuite la majorarea valorii activelor pe termen lung.
Procesul de înregistrare a contului de utilizator pe portalul www.servicii.fisc.md, ca utilizator al serviciilor fiscale electronice, descris în articolul „Cu privire la înregistrarea persoanei juridice ca utilizator al serviciilor fiscale electronice”, publicat în ediția Nr. 2 (24) din martie 2015 a „Monitorulului Fiscal FISC.md”, a suportat unele modificări.
În această zi, acum 25 de ani în urmă, în Moldova independentă a fost creat Serviciul Fiscal de Stat. Noi felicităm toți funcționarii fiscali cu această aniversare de sfert de secol și deschidem numărul din iulie cu interviul dedicat acestei zile cu șeful IFPS Ion Prisăcaru «Serviciul Fiscal de Stat va deveni cea mai prietenoasă instituție de stat.»
În jur de 25 la sută din consumul populaţiei RM este finanţat din remiteri de peste hotare, potrivit Raportului asupra inflaţiei prezentat de Banca Naţională a Moldovei (BNM).
Bugetul pentru 2015, aprobat prin asumarea răspunderii de către guvern în fața parlamentului nu este un buget de criză, — a apreciat într-un interviu Dumitru Budianschi, director de programe, Centrul Analitic Independent Expert-Grup.
Nu doar majorarea exporturilor de produse agroalimentare pe piața UE și alte piețe, dar și substituirea importurilor și saturarea pieței interne constituie obiectiv prioritar pentru sectorul agricol din Moldova, — a menționat într-un interviu ministrul agriculturii și industriei alimentare Ion Sula.
Înțelegerea DE CE-ului Poate cel mai important lucru, atât în proiectele ce implică analiza de business, cât și în orice alt proiect, este să știi de la început unde vrei să ajungi. Cu alte cuvinte, înainte de a lua trenul, autobuzul sau avionul, înainte de a stabili ora de plecare, înainte de a împacheta bagajul, trebuie sa te hotărăști asupra destinației.
Dacă situaţia actuală nu se va schimba, PIB-ul Transnistriei se va reduce în 2015 cu 115. Aceasta este concluzia la care au ajuns participanţii la şedinţa Guvernului Transnistriei. Agenţia «Infotag» relatează că se prevede și reducerea volumelor de producere industrială şi a comerţului cu amănuntul, ceea ce va influenţa negativ veniturile la buget.
Sîntem o întreprindere de stat pentru silvicultură, care, conform statutului, are ca obiect de activitate principală „administrarea, gestionarea şi protecţia fondului forestier în vederea contribuţiei pădurii la îmbunătăţirea condiţiilor mediului ambiant, precum şi la satisfacerea unor cerinţe ale economiei naţionale” şi activitate secundară, care derivă din lucrările de îngrijire a culturilor silvice „comercializarea produselor şi serviciilor forestiere”.
Moldova nu planifică să majoreze vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi, argumentând prin mica speranţă de viaţă comparativ cu ţările europene. Surse din cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei au relatat că calculele specialiştilor arată că la majorarea vârste de pensionare această măsură ar economisi în bugetul asigurărilor sociale circa 45 mil. de lei.
Republica Moldova, în anul 2014, a importat 636 de mii de tone de produse petroliere sau cu 0,8% mai puțin decît în anul 2013. Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, importul de benzină, în anul 2014, s-a redus cu 6,3% și a constituit 150 de mii de tone, importul de motorină a rămas la același nivel, de 409 mii de tone, iar livrările de gaz lichefiat au crescut cu 8,3% — pînă la 78 de mii de tone, informează Noi.md.
Legea Bugetului de stat pe anul 2014 a fost votată, în prima şi a doua lectură, la venituri în sumă de 25,7 miliarde de lei, la cheltuieli în valoare de 28,1 miliarde de.lei şi un deficit de 2,4 miliarde de lei. Deficitul bugetului de stat pe 2014 se preconizează că nu va depăşi 2,3 la sută din Produsul Intern Brut, mai mic decât cel estimat pentru anul curent. Se estimează că până la finele anului 2013, politica bugetar – fiscală va rămâne una prudentă, iar deficitul bugetar nu va depăşi 2,35% în PIB. Cea mai mare parte, 66,5 la sută, a deficitului bugetului de stat pentru 2014 reprezintă cheltuielile pentru proiectele finanţate din surse externe.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (4) din CF, dacă un tratat internațional care reglementează impozitarea sau include norme care reglementează impozitarea, la care Republica Moldova este parte, stipulează alte reguli și prevederi decît cele prevăzute de legislația fiscală, se aplică regulile și prevederile tratatului internațional.
Conform situaţiei la 1 mai 2015 la evidenţă în instituţiile de asigurări sociale din ţară se află: 40 860 de beneficiari de indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani şi 35 942 de beneficiari de indemnizaţie lunară pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 1,5 ani.
Agenţia Naţională pentru Reglementări în Energetică (ANRE) a anunţat că va desfăşura săptămîna aceasta consultări publice privind solicitările operatorilor de revizuire a tarifelor la energia electrică şi gazele naturale. ANRE consideră „nejustificate” tarifele propuse de operatori, însă nu oferă cifre referitoare la mărimea majorărilor solicitate, informează Moldpres.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.