Monitorul SFS

Cursul II de instruire a inspectorilor fiscali cu genericul ”Norme și proceduri de administrare fiscală”

Serviciul Fiscal de Stat pune un accent deosebit pe perfecţionarea competenţelor profesionale ale angajaţilor săi, prin elaborarea unui sistem de instruire continuu în vederea creşterii performanţelor. În acest context, luni, 30 septembrie 2013, IFPS a început cursul II de instruire a inspectorilor Serviciului Fiscal de Stat, cu genericul ”Norme și proceduri de administrare fiscală” destinat funcţionarilor antrenaţi în activităţile de administrare fiscală. Programul cursului de instruire include atât norme de administrare fiscală în dependenţă de tipul de impozite şi taxe (impozitul pe venit, TVA, impozitul pe bunuri imobiliare, taxele locale și rutiere), cât şi unele aspecte juridice şi contabile de funcţionare a acestora. Cursurile de instruire pentru inspectorii fiscali au o durată de 40 de ore (5 zile), formatorii implicaţi în desfăşurarea cursurilor de instruire fiind selectaţi din mediul angajaţilor IFPS, cât şi din rândul auditorilor profesionişti. În debutul seminarului, Şeful adjunct al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Gheorghe COJOCARI, a îndemnat inspectorii fiscali să se implice activ în procesul de asimilare a informaţiei, de noi cunoştinţe şi practici, punând accent pe mecanismele de tratament a oricărei situaţii fiscale din punct de vedere al normelor juridice, contabile și fiscale. Doar prin asigurarea cunoștințelor şi deprinderilor necesare evoluției profesionale individuale şi de grup, în corelație cu cerințele tehnologiilor informaționale, vom realiza obiectivul de modernizare şi eficientizare a SFS, a menţionat Gheorghe COJOCARI. În același timp, un accent deosebit a fost pus pe necesitatea diseminării ulterioare a informaţiei în rândul funcţionarilor fiscali – colegi, din aria de acoperire a inspectoratului pe care îl reprezintă.

via www.fisc.md

1364 vizualizări

Data publicării:

02 Octombrie /2013 13:45

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

seminar | administare fiscala | Gheorghe Cojocari | inspectoratul fiscal

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon