02
08 2013
937

Un Acord de colaborare dintre IFPS şi ÎS „Poşta Moldovei”, în acord cu sloganul de activitate al SFS – „Colaboratorul fiscal – în serviciul contribuabilului!”

Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanţii conducerii ÎS „Poşta Moldovei”.

În cadrul întrevederii părţile au discutat perspectivele semnării unui Acord de colaborare între IFPS şi ÎS „Poşta Moldovei” şi au făcut un schimb de păreri despre asigurarea transparenţei în activitatea instituţiilor de stat. Reprezentanţii conducerii „Poşta Moldovei” au menţionat că întreprinderea pe care o reprezintă, având, practic, cea mai numeroasă prezenţă în localităţile Republicii Moldova, ar putea veni cu un suport în domeniul încasării de taxe şi impozite. De asemenea, o altă oportunitate de colaborare ar fi ca „Poşta Moldovei” să fie o interfaţă a SFS în interacţiunea cu contribuabilii, la depunerea de către cetăţeni a declaraţiilor pe venit sau la comanda on-line a formularelor tipizate de documente primare cu regim special.

La acelaşi subiect, şeful IFPS, Ion Prisăcaru, a menţionat că iniţierea unei colaborări pe domeniul vizat este una de bun augur şi în acord cu sloganul Inspectoratului Fiscal de Stat – „Colaboratorul fiscal – în serviciul contribuabilului!”. Şeful IFPS a specificat că, în localităţile rurale, se întâmplă ca cetăţenii să întâlnească anumite dificultăţi la depunerea Declaraţiilor pe venit, precum şi la achitarea de taxe şi impozite, fiind nevoiţi, cu acest scop, să se deplaseze la Inspectoratul Fiscal raional. Sarcina instituţiilor de stat, în general, şi a Serviciului Fiscal de Stat, în particular, a menţionat Ion Prisăcaru, ţine de a facilita comunicarea dintre cetăţean şi stat, dintre contribuabil şi FISC şi de a fluidiza comunicarea în ambele sensuri.

ÎS „Poşta Moldovei” ar putea veni în întâmpinarea doleanţelor agenţilor economici şi prin prestarea serviciilor de distribuire către destinatari a documentelor de strictă evidenţă, formularele tipizate ale cărora pot deja fi comandate on-line, graţie noului serviciu electronic lansat recent de către IFPS. Colaborarea iniţiată va permite contabililor să economisească timpul de lucru, iar agenţilor economici – să-şi diminueze costurilor afacerii. Prin punerea în practică a acestui Acord de colaborare se va obţine creşterea cotei de colectare a impozitelor, contribuabilii vor obţine mai lesne acces la noile servicii electronice lansate de către SFS şi se va oferi un suport real noilor politici promovate de către conducerea IFPS — „Colaboratorul fiscal – în serviciul contribuabilului!”, – a mai relevat Ion Prisăcaru.

via fisc.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.