Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.76/2021 (Monitorul Oficial al R. Moldova nr.122-128 art.157 din 21.05.2021), în redacția Legii nr.123 din 23 septembrie 2021 (Monitorul Oficial al R. Moldova nr.230-237 din 1 octombrie 2021) pe perioada stării de urgenţă, declarată de către Parlament pe întreg teritoriul țării în conformitate cu prevederile Legii nr.212/2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război, şi/sau pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică, declarată de către Comisia națională extraordinară de sănătate publică pe întreg teritoriul țării în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, prin derogare de la prevederile art.96 din Codul fiscal
Prin derogare de la prevederile Legii nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, pe parcursul anului 2024, poate fi permis importul doar în baza licenței de import eliberată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a mărfurilor de la pozițiile tarifare
Persoanele juridice care au capacitatea de a furniza/presta serviciul public de alimentare cu apă şi/sau de canalizare şi de a asigura nemijlocit administrarea şi exploatarea sistemului public în domeniul dat, vor fi obligate sa se înregistreze în Sistemul informațional „Managementul serviciilor
În conformitate cu art.96 lit.b) liniuța a noua se aplică cota redusă a TVA de 12% – la produsele alimentare şi/sau băuturi, cu excepţia producţiei alcoolice, preparate sau nepreparate, pentru consumul uman, însoţite de servicii conexe care să permită consumul imediat al acestora, realizate în cadrul activităţilor care se atribuie la secţiunea I a Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei.
Serviciul Fiscal de Stat informează că a întreprins, în perioada lunilor mai-decembrie 2023, măsuri de conformare voluntară față de contribuabilii care practică activitate de comerț cu amănuntul la tarabe
Contextul regional actual, precum și cel național, reflectă necesitatea identificării soluțiilor optime de racordare a sistemului fiscal la condițiile existente,
Ministerul Finanțelor comunică despre inițierea procesului de elaborare a proiectului Ordinului cu privire la aprobarea Raportului cu privire la tichetele de masă acordate angajatorilor
Orice subiect de antreprenoriat care desfășoară activitate de administrare a transformării biologice şi recoltării activelor biologice pentru vânzare sau pentru obținerea activelor biologice adiţionale şi/sau produselor agricole, trebuie să posede suficiente cunoștințe privind mecanismul formării costurilor de producţie
Astăzi, 1 octombrie 2021, în MO a fost publicată Legea nr.123 din 23 septembrie curent, prin care sunt operate modificări la Legea nr. nr.76/2021 cu privire la impozitarea specială a serviciilor realizate în cadrul activităţilor atribuite la secţiunea I a Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei (în continuare – Legea nr.76/2021). Astfel, în conformitate cu ultimele ajustări ale cadrului normativ ce vizează impozitarea sectorului HoReCa, urmează a fi aplicată o nouă cotă a TVA aferentă sectorului respectiv. În continuare oferim o descriere a aspectelor care vizează aplicabilitatea în timp a prevederilor Legii nr.76/2021.
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a elaborat proiectul legii privind recunoașterea reciprocă a produselor comercializate în mod legal în statele membre ale Uniunii Europene, care are drept scop facilitarea liberei circulații a mărfurilor între UE și Moldova, pentru mărfuri care nu se supun legislației de armonizare a UE.
Prin Dispoziția nr.2 a Comisiei pentru Situații Excepționale a RM din 25 februarie 2022, a fost extinsă Lista produselor social importante cu 10 poziții1, față de care se aplică reguli speciale de stabilire a prețului de comercializare potrivit Hotărârii Guvernului nr.774/2016. Astfel, asupra acestor produse se aplică regulile speciale de comercializare, care le reiterăm în continuare.
În Monitorul Oficial din 24 mai a fost publicată Hotărârea nr. 206 din 12 aprilie 2023 cu privire la aprobarea regulamentelor și a regulilor din comerțul interior. Documentul va intra în vigoare la expirarea a șase luni de la data publicării, respectiv, la 24 noiembrie curent.
Serviciul Fiscal de Stat anunță că a desfășurat acțiuni de control la comercianții de carne de porc în stare proaspătă în cadrul piețelor alimentare din 25 raioane ale țării: Chișinău, Bălți, Rîșcani, Basarabeasca, Sîngerei, Cahul, Ștefan Vodă, Căușeni, Strășeni, Taraclia, Cimișlia, Vulcănești, Comrat, Drochia, Dubăsari, Edineț, Ungheni, Anenii Noi, Florești, Briceni, Ialoveni, Călărași, Nisporeni, Ceadîr-Lunga și
Lista activităților care se supun autorizării sanitare veterinare de către Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (anexa nr.6 la Legea nr. 221/2007 privind activitatea sanitară veterinară) urmează a fi suplinită, acestea fiind incluse în proiectul legii pentru modificarea și completarea unor acte normative (facilitarea activității mediului de afaceri).
Comisia pentru Situații Excepționale a dispus măsuri privind importul grâului, porumbului și semințelor de floarea-soarelui, care va fi permis în baza unei licențe, eliberate de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificare unor acte legislative nr.171 din 19.12.2019, în vigoare 01.01.2020] Toate produsele alimentare, băuturile, cu excepţia mărfurilor supuse accizelor, livrate de către agenţii economici în cadrul desfăşurării activităţilor de alimentaţie publică conform secţiunii I a Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei se impozitează cu TVA la cota de 10%.
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) reamintește că 4 aprilie este data limită de depunere a cererilor în cadrul apelului III pentru granturi oferite de Proiectul AGGRI pentru Creșterea bovinelor pentru producția de lapte și mixte, pentru producția de carne și Creșterea ovinelor și caprinelor pentru producția de lapte și mixte, pentru producția de carne.
Modificările operate în Codul fiscal prin Legea nr.356/2022 (politica fiscal și vamală pe anul 2023) vin cu intervenții și la capitolul taxei pe valoarea adăugată, principalele fiind prezentate în continuare în format comod pentru contribuabili. Astfel, oferim redacția precedent a prevederilor CF, modificările operate, conținutul în vigoare a articolelor modificate, precum și scurte comentarii ce țin de aplicarea noilor prevederi.
Ministerul Mediului a propus pentru consultări publice proiectul modificărilor la Legea nr. 209/2016 privind deşeurile, elaborat în vederea completării și îmbunătățirii prevederilor legislației, în special în contextul reglementării activităților de gestionare a deșeurilor prin autorizare, notificare, înregistrarea și implementarea responsabilității extinse a producătorului. Astfel, Legea nr. 209/2016 va fi completată cu art.31, care va reglementa prevenirea generării deșeurilor.
Legea nr.356/2022 pentru modificarea unor acte normative (publicată în MO nr. 456-459 din 30 decembrie 2022) ce vizează politica fiscală și vamală pe anul 2023 vine cu modificări/completări la mai multe acte legislative, inclusiv și la Codul fiscal. În continuare vom prezenta noile prevederi,
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *