Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Europenii au decis luni un plan de urgenţă pentru a evita o panică bancară în Grecia dacă Atena nu ajunge la un acord cu creditorii ei până la sfârşitul săptămânii, afirmă Süddeutsche Zeitung, în ediţia de marţi.
Prim-ministrul Iurie Leancă a convocat conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, la care s-a stabilit că mâine va avea loc ședința Comisiei centrale care va aproba dosarele depuse de agricultori pentru plata compensațiilor. Fermierii vor primi banii după principiul „Primul venit, primul servit". Începând cu ziua de luni, 27 octombrie, Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură va emite dispozițiile de plată, după care Ministerul Finanțelor va începe imediat achitarea lor.
Conform politicii de aprofundarea transparenței în comunicarea externă, Banca Națională reflectă date referitoare atît la sectorul bancar per ansamblu, cît și pe bănci în mod separat Astfel, în Raportul BNM publicat pe site-ul oficial al instituției, este prezentat profitul total al băncilor din Moldova, la situația din 31 august 2014, care constituie 667,6 mil. lei, ceea ce este cu 72,8 mil. lei (– 10%) mai puțin în comparație cu aceeași perioada din anul precedent.
Banca Națională nu a oferit Consiliului Concurenței, în termenii stabiliți de lege, un plan de restructurare sau de lichidare a celor trei Bănci, care se află sub administrare specială și care au primit ajutoare de miliarde de lei.
Pe lista de probleme a celor din Grecia se mai adaugă încă una, ce-i drept, cu aplicare mai restrasă: persoanele care plăteau/încasau bani online prin intermediul Paypal. Astfel, Paypal nu mai funcționează în Grecia.
Lichidarea a două dintre cele trei bănci problematice – „Banca Socială” și „Unibank” – va fi cea mai potrivită soluție în actuala situație, deoarece păstrarea lor va costa statul mai mult decît lichidarea. Totodată, s-ar putea ca autoritățile să încerce să păstreze Banca de Economii, care este o bancă de sistem și are o importanță nu numai economică, dar și socială, și să o transmită în administrarea unor investitori privați.
O listă, care include 22 de legi și alte acte normative, implementarea cărora va fi monitorizată în 2015 de către organele centrale de specialitate pe parcursul anului curent a aprobat cabinetul de miniștri. Lista a fost întocmită, luând în considerație importanța domeniului de reglementare, precum și în baza propunerilor prezentate de ministere.
După ce ieri a fost făcut public raportul Kroll, aseară a fost dat publicității și raportul comisiei de anchetă a Parlamentului privind elucidarea situației de pe piața financiară și valutară. Documentul a fost plasat pe site-ul Parlamentului și conține mai multe constatări, concluzii, dar și recomandări. Raportul nu face referință la nicio persoană fizică, doar la persoane juridice care ar fi beneficiat de creditele, care din start, au fost declarate compromise.
Proiectul Nexus — Moldova a lansat la Chișinău Centrul de servicii pentru migranții moldoveni și familiile acestora. Este al patrulea la număr centru de servicii pentru migranți deschis în cadrul acestui proiect. Alte trei centre, la Cahul, Edineț și Ungheni au fost lansate pe parcursul anului curent și sunt funcționale.
Negocierea și semnarea urgentă a unui nou acord cu FMI constituie o prioritate pentru noul guvern — se menționează în studiul «Diagnosticul deprecierii leului moldovenesc”, lansat de Centrul Analitic Independent Expert — Grup.
Centrala Termoelectrică din Bălţi –CET-Nord– a încheiat anul 2014 cu pierderi de 30,5 milioane de lei ($2,2 mil). Deşi suma dată este cu 23 de milioane de lei mai mică decît pierderile din 2013, situaţia întreprinderii de stat rămîne a fi dificilă. Conform raportului anual al întreprinderii, citat de agenţia «Infotag», vînzările nete s-au redus în anul trecut cu circa un milion — pînă la 22,4 mil lei, iar prețul de cost alvînzărilor– cu 2,8 mil — pînă la 23,8 mil lei.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) oferă 52,5 milioane de euro pentru modernizarea căilor ferate ale Moldovei – Acordul de împrumut în acest sens a fost semnat astăzi la Chişinău. Prim-ministrul Iurie Leancă, a spus că modernizarea infrastructurii este o prioritate a Guvernului. În opinia sa sectorul feroviar are nevoie urgentă de restructurare pentru a putea presta servicii de calitate.
În Monitorul Oficial de astăzi, 3 iulie, a fost publicat Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 521 din 23.06.2015, prin care au fost aprobate formularele tipizate a Dării de seamă fiscale şi a Informaţiei pe taxele pentru folosirea zonei drumului public şi/sau zonelor de protecţie a acestuia din afara perimetrului localităţilor.
Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), ai cărei membri controlează peste 80% din rezervele mondiale de ţiţei, nu reuşeşte să mai exercite aceeaşi influenţă asupra preţurilor cum se întâmpla în trecut, relatează MarketWatch.
Cinci bănci mari au fost amendate cu 3,3 miliarde de dolari de către autorităţile de reglementare din Marea Britanie, Elveţia şi Statele Unite, în urma unei înţelegeri care încheie investigaţia privind manipularea pieţei valutare.
Dacă aveți nevoie de finanțare pentru afacerea Dvs Portalul surselor de finanțare pentru mediul de afaceri din Republica Moldova, platforma finantare.gov.md oferă informații despre toate oportunităţile de finanţare a afacerilor. Recent platforma a fost actualizată cu încă două linii de finanțare destinate dezvoltării companiilor din Republica Moldova.
O femeie îl va înlocui pe Alexander Hamilton, unul dintre părinții fondatori ai SUA, pentru prima dată în istorie, pe bancnota de 10 dolari, iar americanii trebuie să decidă până la sfârșitul anului cine va fi personalitatea istorică respectivă, scrie Incont.ro.
Beneficiarii de pensii, ajutor social şi ajutor pentru perioada rece a anului pot să schimbe instituția care îi deservește. În listă vor fi incluse mai multe bănci comerciale care vor îndeplini cerințele Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS).
Republica Moldova se află într-o situaţie când cinci crize se suprapun şi se alimentează reciproc. Este vorba de criza economică, criza instituţională, criza bugetară, criza bancară şi criza socială. Declaraţia a fost făcută de fostul ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruţa.
Bitcoin s-a apreciat puternic luni, în urma informaţiei că moneda virtuală va avea prima platformă de tranzacţionare reglementată din Statele Unite, relatează CNBC. Compania Coinbase din San Francisco oferă deja servicii de stocare pentru utilizatorii de bitcoin şi urma să inaugureze luni o nouă platformă de trazacţionare, numită Lunar, care va deţine acordul autorităţilor de reglementare în jumătate din statele americane, între care şi California.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *