Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Estimarea veniturilor prin metode indirecte reprezintă o procedură prin care autoritatea fiscală determină venitul impozabil al unei persoane fizice, în baza unei analize a situației sale fiscale, atunci când veniturile reale nu sunt declarate integral sau lipsesc cu desăvârșire.
În practica comercială se întâlnesc multiple situații specifice, neordinare de vânzare a mărfurilor, pentru care apare necesitatea de a găsi o soluție optimă în scopuri tarifare.
Autoritatea fiscală a planificat pentru luna mai curent efectuarea controalelor fiscale la 20 agenți economici. Aceștia, în funcție de scorul riscurilor acumulate (în listă sunt incluse entitățile cu punctajul de la 13 la 90 puncte), vor fi supuși controalelor prin metoda verificării totale, parțiale sau tematice (capitolul TVA). Ordinul nr.185 din 4 mai 2022, prin care a fost aprobată lista respectivă este publicat pe pagina oficială a Serviciului Fiscal de Stat. Amintim, SFS planifică controlul fiscal la întreprinderile selectate în baza analizei riscurilor întrunite de către entități, cu determinarea metodei de verificare ce urmează a fi abordată în fiecare caz.
La data de 21 mai 2020, Parlamentul RM a aprobat în lectură finala Legea privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale, care transpune parțial în legislația națională Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014. Astfel, în sensul acestei legi, achiziție sectorială este achiziționarea, prin intermediul unui contract de bunuri, lucrări sau servicii în sectoarele menționate supra de către una sau mai multe entități contractante de la operatori economici aleși de către aceste entități contractante.
Persoanele cu dizabilităţi de pe urma războiului vor fi asigurate cu bilete de tratament sanatorial gratuit doar de către Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS). În prezent legislația prevede că aceștia sunt asigurați cu bilete de tratament și de către organele abilitate cu dreptul de stabilire şi achitare a pensiilor ale Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului Instituţiilor Penitenciare, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Centrului Național Anticorupție etc.
În vederea derulării corecte și obiective a procedurilor de achiziții publice, autoritățile contractante sunt obligate să respecte o serie de principii ce derivă din cadrul legal. Principiile achizițiilor publice, ca și toate principiile de drept, sunt acele idei de bază care au stat la temelia elaborării cadrului normativ în domeniu și care îndrumă întru aplicarea corectă a acestuia. Toate acțiunile desfășurate de către subiecții achizițiilor publice trebuie să fie realizate având în permanentă vedere principiile de bază ale achizițiilor publice. Este foarte importantă cunoașterea principiilor de reglementare a relațiilor privind achizițiile precum și modalitatea de aplicare a acestora în timpul derulării
Pentru luna aprilie 2022 Serviciul Fiscal de Stat a planificat efectuarea controalelor fiscale la 30 agenți economici. Aceștia, în funcție de scorul riscurilor acumulate (în listă sunt incluse entitățile cu punctajul de la 6 la 79 puncte), vor fi supuși controalelor prin metoda verificării totale, parțiale sau tematice (capitolul TVA). Ordinul nr.127 din 29 martie 2022 emis de autoritatea fiscală este publicat pe pagina oficială a SFS. Amintim, SFS planifică controlul fiscal la întreprinderile selectate în baza analizei riscurilor întrunite de către entități, cu determinarea metodei de verificare ce urmează a fi abordată în fiecare caz. Gestionarea riscurilor de conformare este un proces continuu orientat spre identificarea acestora în activitatea contribuabililor și aplicarea celor mai simple și mai eficiente tratamente pentru a le atenua și a spori nivelul de conformare fiscală voluntară, se spune în Programul menționat supra.
Contextul global se schimbă considerabil pe fundalul condițiilor impuse de pandemia care influențează cursul firesc al lucrurilor, atât în domeniul economic, precum și cel social, cultural, educațional. Țările din întreaga lume sunt puse în situația identificării soluțiilor optime de racordare la condițiile existente. Pentru Republica Moldova, specificul anului 2020 este determinat de condiții și de împrejurări care se răsfrâng asupra sectorului economic, dar și asupra societății per ansamblu, cum ar fi: necesitatea adaptării la condițiile generate de situația epidemiologică existentă la nivel național și internațional; provocări în domeniul agricol determinate de calamitățile naturale produse;
PROACTIVE organizează și în acest an conferința MOLDTAX pentru a aduce mai multă claritate pe mai multe aspecte contabile, financiare și fiscale actuale, dar și pentru a prezenta schimbările care ne așteaptă în 2023.
Conform art. 5 pct. 45) din CF, soluţie fiscală individuală anticipată (în continuare – SFIA) reprezintă un act administrativ emis de Serviciul Fiscal de Stat (în continuare – SFS) în vederea soluţionării cererii unei persoane fizice şi persoane juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător referitoare la aplicarea legislaţiei fiscale asupra unei (unor) situaţii şi/sau tranzacţii viitoare specifice.
Atunci când există o incertitudine în privința tratamentelor impozitului pe profit, o entitate trebuie să stabilească dacă să prezinte raționamentele analizate în determinarea profitului impozabil, bazelor fiscale, pierderilor fiscale neutilizate, creditelor fiscale neutilizate și cotelor de impozitare, aplicând pct. 122 din IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare și informații despre ipotezele și estimările făcute în determinarea acestora, aplicând pct. 125-129 din IAS1. În Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 87 din 4 iunie 2019 privind acceptarea și publicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară.
Cabinetul de miniștri susține inițiativa legislativă prin care se propune completarea art. 24 din Codul fiscal, astfel încât limita în mărime de 0,2% din venitul impozabil să nu fie aplicată în cazul cheltuielilor achitate sau suportate exclusiv în cadrul activității de întreprinzător, neconfirmate documentar, care au fost achitate prin intermediul cardului bancar de plată de afaceri (business). Totodată, ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, a menționat că în contextul aprobării modificărilor propuse la art. 24 din CF, decade necesitatea completării art. 11 al Legii contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 cu norma ce ar stabili acceptarea bonurilor emise de echipamente de casă și control în calitate de documente confirmative în cazul plății prin intermediul
Vor fi atribuite la deduceri cheltuielile de deplasare în cazul în care nu au fost întocmite documentele stabilite de legislație? Conform art.24 alin.(3) din Codul fiscal, deducerea cheltuielilor de delegaţii, de reprezentanţă, de asigurare
Ministerul Finanțelor a inclus în proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2020 propunerea ce vizează stabilirea în calitate de subiect impozabil cu TVA în Republica Moldova a nerezidenților care desfășoară activitate de întreprinzător fără deținerea formei organizatorico-juridice în RM și prestează servicii prin intermediul rețelelor electronice persoanelor fizice rezidente sau livrează mărfuri cu utilizarea unei interfețe electronice ce facilitează vânzarea la distanță a mărfurilor. Conform proiectului, compania nerezidentă care prestează servicii electronice persoanelor fizice rezidente urmează să se înregistreze la Serviciul Fiscal de Stat, cu achitarea și declararea trimestrială a TVA pe livrările de servicii în adresa persoanelor fizice rezidente. Procesul de solicitare a codului fiscal, de prezentare a informației privind TVA va putea fi efectuat la distanță, prin intermediul serviciului electronic E-commerce-VAT office plasat pe pagina oficială a SFS.
(Continuare. Partea I în nr. 4 (59), partea II în nr. 5 (60), 2020) Avizul de evaluare în vamă nr. 15.1: Tratamentul aplicabil rabaturilor cantitative Care este tratamentul aplicabil rabaturilor cantitative, în conformitate cu articolul 1 din Acord? Comitetul tehnic de evaluare în vamă a exprimat următorul aviz: Rabaturile cantitative reprezintă reduceri ale preţului mărfurilor, care sunt acordate de vânzător clientului său în funcţie de cantităţile cumpărate într-o perioadă determinată.
Dreptul de veto al organelor sindicale la luarea deciziilor de concediere a salariaților membri ai sindicatelor încalcă prevederile art. 9, 46 și 126 din Constituția RM și împiedică angajatorul să-și realizeze prerogativa de gestionare a propriei întreprinderi. Respectiv, prevederile care impun condiția existenței acordului organului sindical în cazul concedierii salariatului sunt de natură să afecteze dreptul de proprietate al angajatorului fără a avea pentru aceasta un fundament constituțional. Este constatarea Curții Constituționale (CC), care a supus controlului prevederile art.87 alin. (1)-(3) din Codul muncii1 (CM).
Este în drept persoana fizică care nu este cetățean al RM, dar care se află mai puțin de 183 de zile pe teritoriul țării, să-și înregistreze activitate independentă de comercializare a producției agricole proprii obținute pe teritoriul RM? Potrivit prevederilor art. 5 pct. 361) din CF, activităţi independente reprezintă activităţi de comerţ desfășurate de către o persoană fizică rezidentă doar în mod individual, fără a constitui o formă organizatorico-juridică, în urma desfășurării cărora se obţine venit.
Începând cu data de 15 august 2024, au intrat în vigoare mai multe modificări la Codul fiscal, aprobate prin Legea nr. 214/2024 pentru modificarea unor acte normative, ce vizează politica bugetar-fiscală şi vamală. Modificări ce vizează impozitul pe venit
O entitate trebuie să determine dacă este oportun să analizeze fiecare tratament fiscal incert în mod separat sau împreună cu unul sau mai multe tratamente fiscale incerte, în funcție de abordarea care prefigurează cel mai bine rezolvarea incertitudinii. Pentru a determina care dintre cele două abordări prefigurează cel mai bine rezolvarea incertitudinii, o entitate ar putea ține seama, de exemplu: a) de modul în care își întocmește declarațiile fiscale și susține tratamentele fiscale pe care le aplică; sau b) de modul în care entitatea se așteaptă ca autoritatea fiscală să efectueze controlul și să rezolve aspectele care ar putea apărea în urma acestui control.
Introducere: Achizițiile publice constituie un aspect esențial al investițiilor publice care stimulează dezvoltarea economică, iar acest lucru trebuie să se realizeze în cel mai eficient și corect mod. Misiunea fundamentală a guvernului şi a instituţiilor publice este de a servi interesul public, luând măsuri pentru ca funcţionarii publici să nu permită compromiterea procesului decizional şi de administraţie publică din cauza intereselor şi relaţiilor lor personale. În condiţiile în care pretenţiile societăţii sunt din ce în ce mai mari, conflictul de interese în cadrul procedurilor de achiziție publică, tratat în mod necorespunzător de către funcţionarii publici, slăbesc inevitabil încrederea cetăţenilor în instituţiile publice.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *