Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Partea I §7. TREI ÎNTREBĂRI-CHEIE Pentru practician, la aplicarea noului regim al clauzelor abuzive sunt decisive răspunsurile la următoarele trei întrebări-cheie: 1) cine este profesionist și cine este consumator? 2) când o clauză este individual negociată? 3) când o clauză este abuzivă? În cele ce urmează vom încerca să găsim răspunsul la ele prin prisma noilor reglementări.
Potrivit prevederilor art. 295 din Codul fiscal, de plata taxei pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, oraşelor şi satelor (comunelor) sunt scutiți: - autoritățile publice și instituțiile finanțate de la bugetele de toate nivelurile; - misiunile diplomatice și alte misiuni asimilate acestora, precum și organizațiile internaționale, în conformitate cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte; - Banca Națională a Moldovei;
Bugetele autorităților locale vor primi transferuri cu destinaţie specială în sumă de 1,37 mil. lei şi alte transferuri curente cu destinaţie generală în sumă de 500,8 mii lei. Scopul acestora este acoperirea parțială a cheltuielilor pentru implementarea prevederilor Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Guvernul a aprobat în ședința de ieri proiectul de hotărâre cu privire la repartizarea și redistribuirea unor alocații aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2019. Redistribuirile se propun în baza solicitărilor parvenite din cadrul diferitor autorități.
În condițiile stării de urgență, perioadă în care interacțiunile dintre consumator și piață au devenit mai restricționate, comerțul electronic a devenit o alternativă. În același timp, mediul de afaceri se confruntă cu o serie de constrângeri în acest context, cum ar fi nivelul de informare scăzut despre oportunitățile oferite de comerțul on-line pentru accesarea directă și rapidă a consumatorilor de bunuri și servicii, insuficiență de informare privind metodele de interacțiune la distanță, procedurile vamale și fiscale complexe pentru promovarea e-Comerțului și e-Exporturilor, competiția lentă și insuficiență de oferte pentru serviciile de procesare a plăților online și piața subdezvoltată de curierat. Pentru depășirea acestora, Ministerul Economiei și Infrastructurii a elaborat foaia de parcurs pentru impulsionarea procesului de digitizare a economiei naționale și dezvoltare a comerțului electronic. Acțiunile incluse în document au fost discutate în cadrul unei ședințe online organizate pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru.
Se va exclude de la procedura de atribuire a contractului de achiziții publice orice ofertant sau candidat despre care se confirmă că, în ultimii 5 ani, a fost condamnat, prin hotărârea definitivă a unei instanțe judecătorești, pentru participare la activități ale unei organizații sau grupări criminale, pentru corupție, pentru fraudă și/sau pentru spălare de bani, pentru infracțiuni de terorism sau infracțiuni legate de activități teroriste, finanțarea terorismului, exploatarea prin muncă a copiilor și alte forme de trafic de persoane, prevede Documentaţia standard pentru realizarea achiziţiilor publice de lucrări (Documentația), aprobată prin Ordinul nr. 69 din 7 mai 2021 al Ministerului Finanțelor care a intrat în vigoare la 18 iunie curent, fiind publicat în MO.
Astăzi, 24 septembrie curent, Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat un seminar on-line pentru producătorii agricoli aferent subvenționării dobânzilor la creditele bancare contractate în perioada 1 mai 2020 – 31 decembrie 2020. La webinar au participat circa 100 de reprezentanți din domeniu. Directorul SFS, Ludmila Botnari, a menționat la începutul evenimentului deschiderea autorității pe care o conduce față de contribuabilii din domeniul agricol, subliniind că astfel de reuniuni sunt binevenite pentru ambele părți.
Turismul se situează, în cadrul economiei naționale, în sectorul terțiar - destinat serviciilor, alături de comerț, transport, alimentație publică și alte activități care nu produc bunuri materiale. În calitate de activitate prestatoare de servicii, turismul prezintă o serie de trăsături distinctive ce decurg din modul particular de desfășurare a activității, din natura proprie a producției și a muncii în acest domeniu. Unele din ele sunt comune cu celelalte activități prestatoare de servicii, având doar caracterizare distinctă, altele sunt specifice numai serviciilor turistice și sunt determinate de caracteristicile ofertei și cererii turistice.
Veniturile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sub forma intrărilor de active sau majorării valorii acestora, sau a diminuării datoriilor care au drept rezultat creșteri ale capitalului propriu, cu excepția creșterilor legate de contribuțiile proprietarilor. Venitul cuprinde numai afluxul global de avantaje economice obținute sau care urmează să fie obținute de entitate în conturile acesteia. Veniturile anticipate reprezintă sumele primite (calculate) în perioada de gestiune, dar care urmează a fi atribuite la veniturile curente ale perioadelor viitoare.
În articol vor fi examinate aspectele ce țin de perfecționarea documentelor în colectarea ouălor și determinarea adaosului greutății vii a păsărilor, luând în considerare documentele primare și centralizatoare care ar asigura managementul de top cu informațiile necesare în luarea deciziilor referitor la:
Articolul 96 din Codul fiscal stabilește următoarele cote ale TVA: a) cota-standard – în mărime de 20% din valoarea impozabilă a mărfurilor şi serviciilor importate şi a livrărilor efectuate pe teritoriul Republicii Moldova; b) cote reduse în mărime de:
În Monitorul Oficial de astăzi, 26 februarie curent, a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 34 din 22 februarie 2021 cu privire la modificarea unor ordine ale Ministerului Finanțelor. În scopul executării prevederilor art. 92 alin. (5) şi art. 133 alin. (8) din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 8 februarie 2007, ediţie specială), precum şi a modificărilor operate prin Legea nr. 257 din 16 decembrie 2020 cu privire la modificarea unor acte normative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr. 353-357, art. 288),
Potrivit art. 295 al Codului fiscal, de plata taxei de aplicare a simbolicii locale sunt scutiți: - autorităţile publice şi instituţiile finanţate de la bugetele de toate nivelurile; -misiunile diplomatice şi alte misiuni asimilate acestora, precum şi organizaţiile internaţionale, în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;
Agenția Proprietății Publice anunță că, pe parcursul semestrului I al anului 2020, în bugetul de stat au fost achitate mijloace financiare în sumă de 14984,4 mii lei, inclusiv redevența (în sumă de 9038,6 mii lei), stabilită conform contractului de concesiune a activelor aflate în gestiunea Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” și a terenului aferent acestora și, conform contractului de parteneriat public-privat privind modernizarea și eficientizarea activității Î.S. „Gările și Stațiile Auto” în sumă de 5223,8 mii lei.
Compania, conform licenței, are genul de activitate extragerea substanțelor mineralelor utile. Ulterior substanțele extrase sunt livrate atât persoanelor juridice cât și persoanelor fizice prin numerar și prin transfer.Este obligată în cazul respectiv compania să depună la autoritatea administraţiei publice locale Notificarea privind iniţierea activităţii de comerţ și, ca urmare, să achite taxa pentru unităţile comerciale și/sau de prestări servicii, stabilită de către autoritățile APL?
Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul de hotărâre a Guvernului privind redistribuirea unor alocații aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2018. Prin acest proiect se propun majorări de alocații la Cancelaria de Stat, în mărime de 14,8 mil. lei, pentru instalarea sistemului de iluminare pe bază de LED, procurări de mijloace fixe, inclusiv utilaj medical și achitarea agentului termic. De asemenea, se vor acorda alocații în sumă de 3,1 mil. lei Ministerul Justiției, pentru acoperirea insuficienței la achitarea concediilor nefolosite și ajutorului material.
Serviciul Vamal, mulțumind agenților economici pentru cooperare și atitudine responsabilă, a comunicat că încasările veniturilor administrate de autoritate în primele 9 luni ale anului curent au atins cifra de 16 mld. lei. Peste 2,1 mld. lei. dintre acestea au fost colectate în luna septembrie, fiind perfectate 47,3 mii de declarații vamale. Totodată, au constatate 338 de încălcări ale legislației vamale, cele mai frecvente ținând de nedeclararea sau declararea neautentică a mărfurilor de larg consum, încălcarea termenelor de tranzit sau de depunere a declarației vamale și depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor introduse și declarate prin acțiune.
Membrii Cabinetului de miniștri au aprobat astăzi conceptul Sistemului informațional automatizat „Registrul electronic al angajaților”, acțiune prevăzută în Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2020 – 2023. Potrivit Secretarului de stat al Ministerului Finanțelor, Tatiana Ivanicichina, prin concept se propune instituirea unui sistem informațional care va permite automatizarea proceselor de evidență a persoanelor angajate în câmpul muncii: „Sistemul va asigura păstrarea istoricului aferent raporturilor de muncă și va facilita accesul la date în timp real, fapt ce va contribui la combaterea fenomenelor salariului „în plic” și a muncii nedeclarate”.
Reducerea barierelor tarifare pentru exportul de produse horticole, elaborarea planului multianual de promovare a produselor horticole pe piețe-țintă (Asia, Orientul mediu, Federația Rusă etc.) crearea conceptului de utilizare în sinergie a brandului de țară „Pomul Vieții” și brandului ,,Moldova – un gust deosebit” pentru toate activitățile de promovare a produselor horticole, aprobarea de către Guvern a Programului Național de dezvoltare a sectorului agriculturii ecologice, oferirea suportului producătorilor la efectuarea investițiilor în infrastructura fizică aferentă exploatațiilor agricole sunt doar câteva dintre cele 70 de măsuri incluse în Programului de dezvoltare a horticulturii pentru anii 2021-2025. Acesta este aprobat de Executiv, Hotărârea nr.840 din 18 noiembrie 2020 fiind publicată în MO.
Potrivit prevederilor art. 295 din Codul fiscal, de taxa pentru plasare a publicității sunt scutite: - autoritățile publice și instituțiile finanțate de la bugetele de toate nivelurile; - misiunile diplomatice și alte misiuni asimilate acestora, precum și organizațiile internaționale, în conformitate cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte; - Banca Națională a Moldovei; - producătorii și difuzorii de publicitate socială și de publicitate plasată pe trimiterile poștale; - proprietarii sau deținătorii bunurilor rechiziționate în interes public, pe perioada rechiziției; - subiecţii care desfăşoară activităţi conform cap. 10
Primăria capitalei propune spre consultare proiectul conceptului de desfășurare a comerțului stradal pe teritoriul municipiului Chișinău. Elaborarea conceptului este condiţionată de necesitatea sistematizării acţiunilor orientate spre stimularea comerţului organizat şi legal efectuat într-un mediu concurenţial sănătos şi direcţionarea acestuia spre sporirea nivelului de deservire a consumatorilor. Documentul conține 6 obiective și prevede limitarea maximă a numărului de unități de comerț ambulant stradal.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *