Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
La sfârşitul ultimei sesiuni parlamentare, Legislativul a adoptat un proiect care presupune plafonarea taxelor locale. Această prevedere a stârnit un val de nemulţumiri din partea primarilor oraşelor care acuză parlamentarii de lobarea intereselor marilor agenţi economici şi de încălcarea legislaţiei, fiindcă nu au fost consultaţi la luarea acestei decizii.
La data de 13 iunie 2014, Curtea de Conturi a examinat în cadrul şedinţei publice Raportul auditului conformității managementului financiar la Comisia Națională a Pieței Financiare pe exercițiul bugetar 2013. Scopul auditului a fost oferirea unei asigurări rezonabile că sistemul de management financiar și control organizat de către Comisia Naţională a Pieţii Financiare (CNPF) garantează administrarea conformă a patrimoniului, precum și faptul că efectuarea operațiunilor financiare poartă un caracter legal și regulamentar, iar rapoartele financiare întocmite nu prezintă denaturări semnificative și oferă o imagine fidelă asupra situației financiare și patrimoniale.
În temeiul Legii nr.847-XII din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar, Ministerul Finanţelor a elaborat şi, prin circulara nr.06/1-17 din 18 iunie 2014, a remis autorităţilor publice centrale notele metodologice privind elaborarea propunerilor de buget pe anul 2015 şi a estimărilor pe anii 2016-2017 (aici)
După cum am menţionat în articolul precedent, agenţii economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii întocmesc dări de seamă, aferente impozitului pe venit, altele decît Declaraţia cu privire la impozitul pe venit (Forma VEN 12), forma şi instrucţiunile de completare a cărora sunt plasate pe pagina web a SFS (fisc.md / contribuabili / formulare / impozit pe venit pentru alte categorii de contribuabili). În prezentul articol me-am propus examinarea unui exemplu convenţional privind calcularea impozitului pe venit din activitatea operaţională (în continuare IVAO) şi modul de completare a Dării de seamă privind impozitul pe venitul din activitatea operaţională (Forma IVAO).
Şeful SFS, Ion Prisăcaru, a participat astăzi la şedinţa de dare de seamă a IFS pe raionul Străşeni, în cadrul şedinţei făcând referinţă la indicatorii de performanță ce țin de încasările la BPN, dinamica restanțelor, eficiența controalelor fiscale, contracararea activității firmelor fantome, eficiența posturilor fiscale etc., precum și a opinat pe marginea problemelor cu care se confruntă IFS pe raionul Străşeni în procesul de administrare fiscală.
Promovând principiile conformării fiscale voluntare, este necesar, în același timp, ca toți contribuabilii să cunoască faptul că autoritatea fiscală națională deține toate pârghiile legale pentru a aplica cele mai severe sancțiuni față de evazioniști, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul întrevederilor cu reprezentanții mediului de afaceri din raioanele Cahul și Cantemir. Cei care, sistematic și cu rea-voință, nu-și onorează obligațiunile față de Bugetul Public Național vor fi scoși din circuitul economic și angajații fiscului, în acest sens, vor duce la bun sfârșit toate procedurile legale.
Casa Naţională de Asigurări Sociale aduce la cunoştinţă că 31.01.2014 a fost data limită de prezentare a declaraţiilor persoanelor asigurate Forma REV-5 privind contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale de stat pe fiecare persoană asigurată. Agenţii economici depun trimestrial la structurile teritoriale ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale informaţia cu privire la contribuţiile calculate şi achitate pentru fiecare angajat.
Aspecte generale În Republica Moldova, taxa pe valoarea adăugată reprezintă un impozit general de stat şi a fost introdusă începînd cu 01 ianuarie 1992. Pe tot parcursul de existenţă, taxa pe valoarea adăugată a suferit o serie de modificări. În scopul stabilizării acest impozit a fost adoptat un nou conţinut al legislaţiei reflectat în CF al RM (Titlul III). Potrivit prevederilor titlului III al CF Taxa pe valoarea adăugată (în continuare — T.V.A.) este un impozit de stat care reprezintă o formă de colectare la buget a unei părţi a valorii mărfurilor livrate, serviciilor prestate care sînt supuse impozitării pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi a unei părţi din valoarea mărfurilor, serviciilor impozabile importate în Republica Moldova. T.V.A. datorată bugetului se achită de către subiecţii impozabili.
Astăzi în Republica Moldova nu există concediu paternal plătit acordat taților la nașterea copilului, deși acest concediu este o practică frecvent întâlnită în Uniunea Europeană. În prezent, există o inițiativă legislativă aprobată de Guvern a Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, care include propuneri de modificări ale Codului Muncii; aceasta inițiativă este acum transmisă spre examinare Parlamentului.
Grecia estimează că economia naţională va ieşi din recesiune anul viitor, mizând pe o creştere a produsului intern brut (PIB) cu 2,9%, potrivit proiectului bugetului de stat prezentat luni. Totodată, Christos Staïkouras, secretar de stat în Ministerul de Finanţe, a afirmat că economia Greciei ar putea avansa chiar din acest an, cu 0,6%, după şase ani de recesiune care au determinat o reducere cu 25% a PIB-ului naţional. Proiectul de buget prevede un excedent bugetar primar de 2,9% din PIB, adică 5,4 miliarde de euro.
Dacă situaţia actuală nu se va schimba, PIB-ul Transnistriei se va reduce în 2015 cu 115. Aceasta este concluzia la care au ajuns participanţii la şedinţa Guvernului Transnistriei. Agenţia «Infotag» relatează că se prevede și reducerea volumelor de producere industrială şi a comerţului cu amănuntul, ceea ce va influenţa negativ veniturile la buget.
Guvernul german a decis suplimentarea cu 10 miliarde de euro a investiţiilor publice din Germania, pentru perioada 2016-2018, măsură care va contribui la susţinerea creşterii economice în Europa, a declarat joi ministrul de Finanţe Wolfgang Schauble, transmite Bloomberg.
Clienţii restaurantelor şi barurilor care nu emit bon fiscal vor pleca fără să plătească, propun patronatele din turism, alături de TVA de 9% la alimentaţia publică, trecerea bacşişului pe notă şi scutirea de jumătate din taxele şi impozitele pe clădire pentru hotelurile cu activitate sezonieră. ANAT şi FPTR au propus recent o listă cu 25 de puncte Departamentului pentru IMM şi Turism şi Autorităţii Naţionale pentru Turism, măsurile având ca scop redresarea turismului românesc.
Începînd cu luna decembrie 2012 Casa Naţională de Asigurări Sociale de Stat a pus la dispoziţia plătitorilor contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat serviciul electronic de acces în regim on-line la contul curent al plătitorului de contribuţii la BASS.
Republica Moldova va reveni pe o creştere economică de 3,5 la sută în anul 2015, odată cu intrarea în vigoare a acordurilor de liber schimb și restabilirea cererii pe piața internă, prognozează Fondul Monetar Internaţional (FMI). Inflația se va menține în limitele țintei Băncii Naționale a Moldovei, se mai arată în raportul privind monitorizarea post-program, aprobat la 17 decembrie de către Consiliul de Directori Executivi al FMI, informează Moldpres.
Guvernele care s-au perindat la putere nu au avut o atitudine pro-business, dacă ne uităm la modificările numeroase ale Codului fiscal din ultimii 10 ani, iar aceste schimbări legislative nu au adus mai mulţi bani la buget, ci au fost însoţite de o escaladare a evaziunii fiscale la cote maxime.
În temeiul Legii nr.397-XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale şi întru desfăşurarea procesului bugetar la nivel local, Ministerul Finanţelor a elaborat şi, prin circulara nr.06/2-07 din 12 iunie 2014, a remis autorităţilor publice locale de nivelul al doilea notele metodologice privind elaborarea proiectului de buget pe anul 2015 şi a estimărilor pentru anii 2016-2017.
„Taxele sunt mari, dar străzile sunt curate”, spun cu mândrie cetățenii suedezi, Agenția Fiscală Suedeză fiind una dintre cele mai performante instituții de resort din lume, dar și, în percepția suedezilor, cea mai prietenoasă autoritate a statului. Pornind de la acest succes, al unei administrații fiscale, autoritatea fiscală națională – Serviciul Fiscal de Stat – își propune să atingă o calitate similară, toate eforturile fiind dirijate spre modernizarea și eficientizarea instituției, în beneficiul contribuabililor din Republica Moldova.
În anul 2013 la bugetul public naţional au fost acumulate venituri în sumă totală de 36908,5 mil. lei sau la nivel de 99,6 % faţă de sarcinile anuale stabilite. Faţă de anul 2012 încasările au înregistrat o creştere de 3378,2 mil. lei sau cu 10,1 %. Din suma totală a încasărilor, veniturile fiscale au constituit 32192,8 mil. lei sau la nivel de 100,3 % faţă de sarcinile stabilite pe perioada de gestiune, iar încasările nefiscale au consituit 1351,1 mil. lei sau la nivel de 96,2 %.
Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia persoanelor cu dizabilităţi în anul 2013. Numărul persoanelor cu dizabilităţi Potrivit estimărilor la nivel global în anul 2010 persoanele cu dizabilitate reprezintă circa 15% din populaţia lumii1, iar circa două treimi din aceste persoane sunt din ţările în curs de dezvoltare şi cu economie de tranziţie.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *