Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Cele mai mari 30 de bănci din Europa în funcţie de capitalizare au renunţat anul trecut la 80.000 de angajaţi, reprezentând 3,5% din total, iar o revenire a numărului de locuri de muncă la nivelul anterior crizei pare puţin probabilă, în pofida recuperării economice din regiune. Declinul veniturilor, pierderile şi nevoia de a convinge autorităţile de reglementare că nu mai sunt instituţii de credit atât de mari încât dacă au probleme să pună în pericol sistemul financiar au determinat băncile să-şi reducă semnificativ operaţiunile începând din 2008, când colapsul Lehman Brothers a declanşat criza financiară globală.
Un profesor de la Universitatea din Padova a creat un motor de căutare care în urmă cu 17 ani l-a inspirat pe Larry Page să lanseze Google, dar nu a reuşit să-şi pună în practică ideea pentru că universitatea a ales să finanţeze un alt proiect, despre istoria metalurgiei cuprului în Italia. Massimo Marchiori ar fi putut fi unul dintre cei mai bogaţi miliardari din Silicon Valley. În schimb, câştigă 3.000 de dolari pe lună ca profesor şi matematician la Universitatea din Padova, scrie Bloomberg.
Declarația a fost făcută în cadrul lansării unei linii de îmbuteliere a vinului, care a avut loc în această seară, la vinăria Cricova. Iniţial, Premierul Iurie Leancă, însoțit de ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, şi Președintele BEI, Werner Hoyer, a vizitat noua linie de îmbuteliere performantă construită și instalată cu susținerea programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol (Filiera Vinului), finanțată de Banca Europeană pentru Investiții. Suma alocată este de 75 de mil. de euro.
Unul dintre cei mai mari brokeri de date din SUA a schimbat terminologia folosită pentru a descrie persoanele sărace, folosind în schimb termenul de persoane “foarte nevoiaşe” sau “cei care beneficiază de timp extra”, ca urmare a unui proces de reetichetare implementat pentru a evita controversele asupra modului în care sunt folosite datele cu caracter personal pentru a viza consumatorii vulnerabili, scrie Financial Times.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) prognozează că în acest an Republica Moldova va înregistra o creştere economică de 3,5 la sută, urmată de un avans de 4,5 la sută în 2015, informează MOLDPRES cu referire la raportul World Economic Outlook, publicat marţi de instituţia financiară internaţională. FMI a revizuit în scădere previziunea de creştere de la 4,0 la sută cît anticipa în octombrie. Creşterea estimată pentru anul 2014 urmează un avans de 8,9 la sută înregistrat în 2013, cînd Republica Moldova a avut una din cele mai puternice creşteri economice din Europa.
Deseori se vorbeşte despre necesitatea majorării salariilor din Moldova. Totuşi, până în prezent niciunul din guverne nu a reuşit să aducă salariul minim pe economie cel puţin la nivelul minimului de existenţă. Şi această stare de fapt nu poate fi depăşită atâta timp cât autorităţile nu vor schimba abordările dinspre menţinerea cu orice preţ a locurilor de muncă spre eficientizarea activităţii.
Iurie Leancă a prezidat, în după-amiaza zilei, ședința Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, la care au participat reprezentanți ai exportatorilor de produse agricole și agroalimentare. Șeful Cabinetului de miniștri a reiterat că Executivul este interesat în crearea condițiilor favorabile la export, eliminarea barierelor administrative și identificarea unor noi piețe de desfacere.
Nivelul creditelor neperformante deţinute de băncile italiene a continuat să crească în noiembrie, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani, deoarece companiile şi consumatorii nu au reuşit să-şi achite împrumuturile, a anunţat, ieri, Asociaţia bancară italiană (ABI). Creditele neperformante brute aflate în portofoliul băncilor italiene au urcat în noiembrie 2013 cu 22,8%, la 149,6 miliarde de euro (202,3 miliarde de dolari), în timp ce numărul clienţilor băncilor care au probleme cu achitarea datoriilor a ajuns la 1,2 milioane. Creditele neperformante brute reprezentau în noiembrie 7,8% din totalul împrumuturilor, faţă de 7,7% în octombrie, potrivit datelor ABI, citate de Reuters şi Dow Jones Newswires.
Apple ar putea plăti daune de până la 840 milioane de dolari ca urmare a disputelor cu autorităţile statale şi consumatorii din SUA privind înţelegerile încheiate de companie cu publisherii din zona cărţilor în format electronic. Autorităţile statale şi consumatorii care au acţionat în justiţie Apple cu privire la preţurile practicate în domeniul cărţilor electronice au solicitat iniţial daune de 280 milioane de dolari şi au cerut recent instanţei federale din Manhattan să admită triplarea sumei, potrivit Bloomberg.
Republica Moldova va beneficia, din partea Uniunii Europene, de un Program de suport pentru susținerea reformei în învățământul vocațional-tehnic, în valoare totală de 30 mln. de euro. Acesta constă dintr-un proiect de asistență tehnică, cu un buget indicativ de cinci milioane de euro, pentru susținerea reformei și consolidarea capacităților instituționale, și dintr-un program de suport bugetar în valoare de 25 mln. de euro.
Încasările statului grec din taxele şi impozitele percepute contribuabililor au crescut în anul 2011 cu 52% faţă de exerciţiul fiscal anterior, un milion dintre aceştia având un venit anual sub pragul de sărăcie, adică sub 6.000 de euro, a anunţat marţi Ministerul grec de Finanţe după centralizarea datelor din declaraţiile de venit depuse în anul 2012, consemnează agenţia EFE. Potrivit acestor declaraţii, venitul mediu anual al contribuabililor greci a scăzut cu 18.3%, de la 17.928 de euro în anul 2010 la 14.640 de euro în 2011.
Bancherii din Olanda trebuie să depună jurământ începând din acest an şi riscă sancţiuni, până la excluderea din profesie, dacă vor încălca un cod de etică, practică menită să consolideze încrederea şi să crească gradul de responsabilitate într-o industrie cu active de patru ori cât PIB-ul.
Primul seminar dedicat informării mediului de afaceri din ţară privind implementarea Acordului de Creare a Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător RM-UE (DCFTA) şi a Acordului de Comerţ Liber cu Turcia a avut loc la 14 februarie curent, în incinta Ministerului Economiei. Evenimentul va fi urmat, în timpul apropiat, de mese rotunde şi seminare cu agenţi economici, organizate în toate raioanele ţării.
Chișinău, 11 februarie 2014. Unul dintre cele mai solicitate servicii guvernamentale – eliberarea facturilor fiscale – este oferit și în formă digitală (online) de către Guvern în parteneriat cu Serviciul Fiscal de Stat şi cu suportul Centrului de Guvernare Electronică. Astfel, serviciul „e-Factura” permite întreprinderilor să emită şi expedieze facturile sau facturile fiscale fără a se deplasa la sediul Serviciul Fiscal de Stat.
Cu privire la regimurile fiscale şi vamale la introducerea/scoaterea mărfurilor în/din zona liberă Prin prezenta, Ministerul Finanţelor aduce spre cunoştinţă unele aspecte privind aplicarea uniformă a prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 951 din 16.12.2011 cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova, în partea ce ţine de optimizarea procesului de administrare fiscală şi vamală, asigurării mecanismului de aplicare integrală a legislaţiei fiscale şi vamale, incasării plăţilor vamale şi calculării impozitelor aferente operaţiunilor de întroducere/scoatere a mărfurilor în/din zona liberă.
Valoarea transferurilor de valută din străinătate în favoarea persoanelor fizice (rezidente şi nerezidente) prin băncile din Republica Moldova a crescut în anul 2013 cu 7,6 la sută şi a ajuns la 1 miliard 609 milioane de dolari SUA, informează MOLDPRES. După ce al patrulea an consecutiv remiterile sînt în creştere, acestea s-au apropiat de nivelul dinaintea crizei, cînd intrările de bani pe canalul transferurilor prin bănci au atins în 2008 aproximativ 1 miliard 660 de milioane de dolari SUA.
Situația înregistrată în ultima perioadă pe piața valutară internă este generată în mare parte de caracteristicile sezonului rece, dar și de evenimentele din exterior. De această părere este guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu, care spune că din primăvară starea de lucruri la acest capitol se va schimba.
В ходе проверок, предпринятых Государственной налоговой службой, были выявлены и задокументированы случаи осуществления деятельности по перевозке пассажиров такси без наличия документов, подтверждающих регистрацию в государственных органах в соответствии с требованиями законодательства. В 2013 году было установлено около 40 случаев, при которых деятельность осуществлялась на основании так называемых лицензий, выданных Коммерческим альянсом «Euro Contact Transnational» (данные «лицензии» были отозваны и впоследствии переданы следственным органам).
Regimul fiscal al rezidenţilor zonelor economice libere este reglementat de prevederile art. 49 din Codul fiscal. Totodată, regimul fiscal al agenţilor economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii este reglementat de prevederile capitolului 71 din Codul fiscal.
Guvernul Republicii Moldova planifică să introducă săptămîna viitoare modificări în politica bugetar-fiscală pentru anul 2014 și să revizuiască accizele pentru maşinile din clasa Lux, comunică NOI.md. Despre aceasta a anunțat prim-ministrul Iurie Leancă, menționînd că este vorba de o revizuire a dispozițiilor, pe marginea cărora în Guvern şi în Parlament au apărut nu numai divergenţe, ci şi probleme, citînd ca exemplu problema reducerii accizelor pentru așa-numitele mașini de lux.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *