Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Din 1 ianuarie 2024 un capitol aparte din Codul fiscal (CF) (cap. 7/3) va reglementa regimul fiscal al agenților economici care desfășoară activități
Conducerea Serviciului Fiscal de Stat (SFS) a avut o ședință de lucru cu reprezentanții Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești (UNEJ). Discuțiile au vizat procesul de conlucrare cu executorii judecătorești, problemele întâmpinate în acest sens, precum și soluțiile de remediere a acestora.
Dezvoltarea comunității agricole și promovarea integrării tehnologiilor noi, a inovațiilor și a bunelor practici în procesele agricole va fi asigurată prin intermediul camerelor agricole - organizații ce au ca scop instituționalizarea dialogului și parteneriatului dintre fermieri și autoritățile publice cu competențe în domeniul agricol, precum și dintre celelalte autorități publice centrale și locale.
Parlamentul a aprobat, în ședința de astăzi, 9 iunie, proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2023, în prima lectură. Conform proiectului, veniturile și cheltuielile bugetului de stat se propun a fi majorate cu 1,406 mld. lei. Respectiv, veniturile se vor majora până la 66,274 mld. lei, iar cheltuielile – până la 84,602 mld. lei.
Restituirea impozitului pe venit achitat/reținut în plus persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător se efectuează în corespundere cu prevederile Titlului II al Codului fiscal, art.175 și art.176, Capitolul 5 din CF.
Principiul taxării inverse este aplicat de subiecții impunerii care procură pe teritoriul RM proprietatea întreprinderilor înregistrate în calitate de plătitori de TVA, declarate în proces de insolvabilitate, cu excepţia celor în procedură de restructurare şi realizare a planului, în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr. 149/2012 (în continuare – întreprindere în proces de insolvabilitate),
În anul 2022, Venituri au fost acumulate în sumă de 33 mlrd. 796 mil. 71,0 mii lei, iar cheltuielile au fost executate în sumă de 33 mlrd. 745 mil. 261,1 mii lei.
Poate persoana nerezidentă să înregistreze o întreprindere individuală în Republica Moldova? Care sunt procedurile de înregistrare de stat și de luare în evidență fiscală?
Secțiunea H „Transport și depozitare”, diviziunea 53 „Activități de poștă și de curier” din Clasificatorul Activităților din Economia Moldovei, aprobat prin Ordinul Biroului Național de Statistică nr.28/2019, include activitățile poștale şi de curierat, cum sunt ridicarea, transportul şi livrarea scrisorilor şi coletelor, desfășurate sub egida diverselor acorduri. De asemenea aici sunt incluse și serviciile de livrare locală şi mesagerie locală.
În Monitorul Oficial de astăzi, 7 septembrie, a fost publicată Hotărârea nr. 609 din 21 august 2023 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 17/2023
Acest articol reprezintă o analiză detaliată a metodelor şi operaţiunilor de organizare şi desfăşurare a controlului fiscal în legătură cu reorganizarea și lichidarea agentului economic sau în condițiile suspendării activității acestuia, fiind o continuare a seriei de articole cu privire la controlul fiscal.
La data de 16 aprilie 2021, pentru SIA „e-Factura” a fost lansată o nouă actualizare cu funcționalitățile de divizare a sistemului pe aparatul central/oficiile teritoriale/filiale ale contribuabilului, cu compartimentul în cadrul sistemului de gestionare a accesului de către utilizatorul cu rol de „Director” pentru persoanele responsabile din cadrul companiei și restricționarea vizualizării facturilor fiscale de la o subdiviziune la alta, precum și crearea posibilități de emitere a facturilor fiscale în cadrul aceleiași entități, de la o subdiviziune la alta. Întru utilizarea funcționalului nou lansat, inițial este necesar de a crea filialele companiei în cadrul sistemului „e-Factura”, pentru ca ulterior să fie posibilă gestionarea accesului pentru persoanele responsabile întru crearea și vizualizarea facturilor fiscale pe anumită filială și nu în întregime pentru toată compania, precum și de a recepționa ulterior doar facturile fiscale destinate filialei create.
În următorul articol vom răspunde la întrebările: Cine urmează să achite impozitul pe venit și să prezinte Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (forma CET18) în cazul în care a fost efectuată donația unui bun imobil?
Casa Națională de Asigurări Sociale dispune de mai multe modalități prin care beneficiarii pot obține servicii de consultanță. În continuare prezentăm instrumentele prin care puteți obține informare și consultanță de la reprezentanții CNAS: 1.Pagina web-oficială www.cnas.gov.md - sursă sigură și comodă de informații
În procesul elaborării propriilor regulamente cu privire la stabilirea indemnizației lunare pentru personalul din cadrul autorităților administrației publice locale, acestea vor aplica prevederile Regulamentului-cadru cu privire la stabilirea indemnizației lunare pentru personalul din cadrul autorităților administrației publice locale.
Conform prevederilor alin (2) art. 3 al Legii nr. 436-XVI din 28.12.2006 privind administrația publică locală, autorităţile APL beneficiază de autonomie decizională, organizaţională, gestionară şi financiară, au dreptul la iniţiativă în tot ceea ce priveşte administrarea treburilor publice locale, exercitându-şi, în condiţiile legii, autoritatea în limitele teritoriului administrat.
Legea nr.356/2022 pentru modificarea unor acte normative (publicată în MO nr. 456-459 din 30 decembrie 2022) ce vizează politica fiscală și vamală pe anul 2023 vine cu modificări/completări la mai multe acte legislative, inclusiv și la Codul fiscal. În continuare vom prezenta noile prevederi,
La cererea titularului de drepturi asupra bunurilor imobile supuse evaluării/reevaluării în scopul impozitării vor putea fi contestate
Cabinetul de miniștri, în cadrul ședinței din 19 iulie curent, a aprobat Avizul asupra amendamentelor la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative ce vizează politica bugetar-fiscală pentru anul 2024.
Acum trei ani, în premieră în Republica Moldova, pe piața de capital au fost lansate emisiuni de obligațiuni municipale de către Primăria mun. Chișinău, Primăria mun. Ceadîr-Lunga și Primăria orașului Sângera. Acestea au fost inițiate de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în cadrul proiectului
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *