Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Astăzi, 23 iunie, este marcată sărbătoarea profesională ‒ Ziua Funcționarului Public. Cunoaştem că în ţara noastră există un corp de funcționari publici bine instruiţi, competenţi, oneşti, responsabili care, fiind în serviciul poporului, depun efort pentru ca toate procesele în stat să decurgă firesc, clar și transparent – acestea sunt cele mai înalte criterii de performanţă ale unui funcţionar public, care le apreciază cetăţenii şi care dispun de abilități şi formare profesională necesare pentru realizarea angajamentelor asumate.
Ocupațiile în Republica Moldova vor fi clasificate în zece grupe majore : 1. Legislatori, membri ai executivului, demnitari şi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori din unităţile economice sociale și politice; 2. Specialişti cu ocupații intelectuale și științifice; 3.Tehnicieni, maiștri şi alţi specialişti asimilați; 4. Funcţionari administrativi; 5.Lucrători în domeniul serviciilor şi comerţului; 6. Agricultori și lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură, acvacultură, piscicultură şi pescuit; 7. Meșteșugari și lucrători în meserii de tip artizanal; 8. Operatori și asamblori de maşini și instalaţii; 9. Muncitori necalificați și 10. Forțele armate.
În perioada stării de urgență declarată în RM și desfășurării activității de către majoritatea agenților economici în mediul online, o întrebare frecvent pusă de consumatori este cum poate fi revocat contractul încheiat prin mijloace electronice. Întrebarea este relevanță și pentru cealaltă parte a contractului – agentul economic, deoarece ambii trebuie să cunoască care sunt condițiile, drepturile și obligațiile fiecăruia în situația revocării unui contract, care a fost încheiat prin mijloace electronice.
Conform prevederilor art. 129 pct. 11 din Codul fiscal (CF), control fiscal este verificarea corectitudinii cu care contribuabilul execută obligaţia fiscală și alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală și alte acte normative, inclusiv verificarea altor persoane sub aspectul legăturii lor cu activitatea contribuabilului prin metode, forme și operaţiuni prevăzute de Codul fiscal. Principalele atribuții de control fiscal stabilite în competența Serviciului Fiscal de Stat (SFS) sunt expuse în art. 133 din CF, dar prevederi sunt specificate și în alte acte normative, spre exemplu Legea cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace bănești, mărfuri și
În articol vor fi examinate aspectele ce țin de perfecționarea documentelor în colectarea ouălor și determinarea adaosului greutății vii a păsărilor, luând în considerare documentele primare și centralizatoare care ar asigura managementul de top cu informațiile necesare în luarea deciziilor referitor la:
Concediul de odihnă este intervalul de timp în care salariatul e scutit de muncă în mod legal și în care primește remunerația bănească potrivită. Articolul 5 din Codul muncii (în continuare - CM) garantează dreptul la concediu de odihnă anual plătit tuturor angajaților. Astfel, orice salariat care lucrează în baza unui contract individual de muncă (CIM) sau deține o funcție publică în conformitate cu prevederile art. 28 din Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public (în continuare - Legea nr. 158/2008) beneficiază de dreptul la concediu de odihnă anual plătit.
Condițiile necesare pentru atingerea scopului stabilit al SIA „e-Integritate” au fost asigurate, fapt confirmat și de implementarea și utilizarea Sistemului, stabilirea unui cadru normativ și instituțional relevant funcționării acestuia, implementarea și utilizarea componentelor Sistemului, se menționează în Raportul Curții de Conturi cu privire la auditul performanței privind funcționalitatea și eficacitatea Sistemului Informațional Automatizat „e-Integritate”. Hotărârea Curții de Conturi cu privire la Raportul auditului a fost publicată în Monitorul Oficial din 20 decembrie curent. În hotărâre se menționează că, deși au fost înregistrate anumite progrese, acestea nu s-au soldat în deplină măsură cu impactul scontat, fapt ce generează unele riscuri, inclusiv asupra sustenabilității Sistemului.
Introducere: Achizițiile publice constituie un aspect esențial al investițiilor publice care stimulează dezvoltarea economică, iar acest lucru trebuie să se realizeze în cel mai eficient și corect mod. Misiunea fundamentală a guvernului şi a instituţiilor publice este de a servi interesul public, luând măsuri pentru ca funcţionarii publici să nu permită compromiterea procesului decizional şi de administraţie publică din cauza intereselor şi relaţiilor lor personale. În condiţiile în care pretenţiile societăţii sunt din ce în ce mai mari, conflictul de interese în cadrul procedurilor de achiziție publică, tratat în mod necorespunzător de către funcţionarii publici, slăbesc inevitabil încrederea cetăţenilor în instituţiile publice.
Salariul mediu se garantează salariaţilor în cazurile prevăzute de legislaţie, de contractele colective şi/sau cele individuale de muncă. În tabelul de mai jos găsiţi normele juridice cu privire la garanțiile privind menținerea salariului mediu pentru salariaţi. Angajatorul este obligat să le ofere salariaţilor condiții de muncă prevăzute de contractul individual de muncă (CIM), iar salariații au dreptul la apărare,
Serviciul Fiscal de Stat a lansat platforma on-line de petiții pentru depunerea sesizărilor referitoare la abaterile întâlnite de cetățeni la transportatorii de pasageri în regim de taxi. Plângerile vor putea fi remise la adresa electronică taxi.petitie@sfs.md și informația transmisă pe această poștă va fi preluată de direcțiile responsabile pentru verificare. Beneficiarii de servicii de taxi vor avea dreptul să nu achite călătoria în cazul în care nu le-a fost emis şi înmânat bonul de casă pe suport de hârtie și/sau în formă electronică. Acțiunile anunțate de SFS au drept scop conformarea voluntară și forțată a contribuabililor care desfășoară activitate de transport de pasageri în regim de taxi.
Pentru anul 2020, autorităţile publice centrale cu competenţe în domeniul de control și organele de control subordonate direct Guvernului vor asigura elaborarea și aprobarea obiectivelor și valorilor-țintă ale indicatorilor de performanță pentru organele din subordine și, respectiv, pentru propria activitate, conform Metodologiei de stabilire a obiectivelor şi indicatorilor de performanţă a organelor de control de stat asupra activității de întreprinzător. Proiectul hotărârii cu privire la aprobarea Metodologiei de stabilire a obiectivelor şi indicatorilor de performanţă a organelor de control de stat asupra activității de întreprinzător a fost elaborat de Ministerul Economiei și Infrastructurii.
Procesul de privatizare constituie un element ce necesită o reglementare vădită și minuțioasă. Reglementările legislative ce țin de subiectul dat, atât domeniul privatizării, cât și cel al deetatizării, au fost sistematizate și enunțate în Legea nr.121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, sub incidența căreia cad proprietatea publică a statului şi proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale, cu excepţia finanţelor publice şi a locuinţelor.
Biroul Naţional de Statistică va fi reorganizat prin fuziune cu subdiviziunile teritoriale/raionale de statistică și Instituția Publică ”Serviciul informaţional al rapoartelor financiare de pe lângă Biroul Naţional de Statistică”. Biroul Național de Statistică propune spre consultare publică proiectul hotărârii de Guvern cu privire la organizarea și funcționarea Biroului Național de Statistică.
Stimați funcționari publici, P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” Vă adresează cele mai calde urări de sănătate, bunăstare, prosperitate. Vă dorim realizări frumoase, pace și liniște în casele DVS, răbdare și abnegație pentru a vă continua munca importantă pe care o faceți pentru societate. Să acţionați și în continuare cu dedicație, obiectivitate, fidelitate și profesionalism, pentru îndeplinirea misiunii voastre de a proteja interesele cetățenilor Republicii Moldova !
Ce urmează să întreprindă contribuabilul dacă în cadrul controlului fiscal se efectuează inventarierea bunurilor și se stabilesc surplusuri sau lipsuri de active? În cadrul controlului fiscal la fața locului efectuat prin metoda de verificare totală/faptică/operativă de către Serviciul Fiscal de Stat (SFS), se execută, după necesitate, inventarierea bunurilor și valorilor contribuabilului în conformitate cu prevederile Regulamentului privind inventarierea aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 60 din 29.05.2012.
În Monitorul Oficial din 5 iunie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 317 din 3 iunie 2020 cu privire la organizarea și funcționarea Serviciului Tehnologii Informaționale, fiind aprobat și Regulamentul respectiv. Potrivit Regulamentului, Serviciul Tehnologii Informaționale este o autoritate administrativă în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care asigură administrarea, menținerea și dezvoltarea infrastructurii de tehnologie a informației și comunicațiilor acestuia, prestarea serviciilor ce țin de eliberarea actelor și informației din domeniile de activitate, precum și implementarea politicii statului aferente tehnologiei informației și comunicațiilor în sfera de competență ale MAI.
În Monitorul Oficial de astăzi, 31 decembrie, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 153 din 27 decembrie 2021 cu privire la modul de achitare și evidență a plăților la bugetul public național prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanțelor în anul 2022. În continuare vă propunem să luați cunoștință de Ordinul publicat. Întru asigurarea achitării și evidenței plăților la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanțelor în anul 2022,
1. Actele normative aferente ținerii și organizării contabilității în asociațiile de coproprietari în condominiu Deoarece în practică apar multe întrebări cu privire la modul de organizare și ținere a contabilității de către asociațiile de coproprietari în condominiu (ACC) în articolul respectiv vom examina atât prevederile actelor normative din domeniu, cât și exemple practice.
Legalizarea pieței miezului de nucă, declararea valorii mărfurilor în vamă, reglementarea muncii prin agent de muncă temporară, înregistrarea gospodăriilor țărănești și alte subiecte importante au fost analizate pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru pe parcursul trimestrului IV al anului 2019, potrivit Buletinului informativ trimestrial al Consiliului. Astfel, la solicitarea Consiliului Economic, care exercită și atribuțiile Comitetului Național pentru Facilitarea Comerțului, experții Corporației Financiare Internaționale
La 1 martie curent va intra în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 705/2019 pentru modificarea Regulamentului cu privire la modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor, aprobat prin HG nr.974/2016. Prevederile documentului au fost discutate astăzi în cadrul ședinței extinse a Comitetului Consultativ de pe lângă Serviciul Vamal și Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. După cum au menționat reprezentanții Serviciului Vamal, prin această hotărâre au fost introduse noi prevederi ce au ca scop îmbunătățirea procesului de declarare a valorii în vamă și țin de informarea declarantului prin actul de inspecție referitor la motivul justificat de neacceptare a prețului declarat;
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *