Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Pe parcursul anului viitor vor fi efectuate 226 de lucrări statistice. Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, 16 decembrie curent, proiectul hotărârii cu privire la aprobarea Programului de lucrări statistice pentru anul 2021. Programul este format din două compartimente: lucrări și cercetări statistice realizate de Biroul Național de Statistică (107 titluri de lucrări) și lucrările executate, informații și date furnizate de către ministere, alte autorități ale administrației publice centrale și alte entități pentru elaborarea statisticilor oficiale (119 titluri de date statistice).
(Continuare. Partea I în nr. 3 (58), partea II în nr. 4 (59), partea III în nr. 5 (60), partea IV în nr. 7 (62)) Indicatorii calculați în baza sistemului PERLAS sunt sistematizați în șase grupe, unde fiecare indicator omogen din grupa respectivă este evaluat pe o scară de valori (baluri și puncte) cuprinsă în intervalul 1 și 10, astfel încât valoarea finală a indicatorilor unei grupe se obține prin însumarea valorii balurilor tuturor indicatorilor mărimii absolute în grupa dată. Mărimea absolută calculată pe fiecare grupă de indicatori urmează a fi însumată pentru a obține numărul total de baluri care împreună exprimă protecția, structura financiară, calitatea activelor, lichiditatea și semnele de creștere (dezvoltare) ale activității AEÎ.
Agenția Relații Funciare și Cadastru propune spre consultări publice proiectul de lege privind reglementarea regimului proprietăţii funciare, cadastru şi monitoring funciar. Documentul a fost elaborat în scopul ajustării cadrului normativ ce ține de stabilirea priorităților fundamentale definite pe termen lung privind gestionarea eficientă a fondului funciar, evidența și protecția tuturor resurselor funciare de pe întreg teritoriul țării și crearea condițiilor de ameliorare a mediului înconjurător ce vor contribui la o dezvoltare teritorială echilibrată.
Tendinţele demografice mondiale și naționale, de rând cu o serie de alți factori sociali și economici, generează presiuni din ce în ce mai evidente asupra sistemului public de pensii, scopul căruia este menținerea securității financiare după pensionare și gestionarea eficientă a efectelor sociale, economice și financiare ale îmbătrânirii populației. În vederea asigurării veniturilor la bătrânețe, Banca mondială, încă din anul 1994 prin raportul său „Evitarea Crizei Vârstei Înaintate” recomandă un sistem de pensii de tip multi-pilon, cuprinzând:
Taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea publicităţii exterioare se achită:
Pentru perioada concediului de odihnă anual, salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu care nu poate fi mai mică decât mărimea salariului mediu pentru perioada respectivă. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice cu privire la condițiile de plată a indemnizației de concediu către salariați.
În ianuarie-august 2020, comerțul intern de bunuri cu amănuntul a fost în creștere, iar serviciile prestate populației în continuare au înregistrat descreșteri. Datele din Informația operativă cu privire la evoluția social-economică a Republicii Moldova publicate de Ministerul Economiei și Infrastructurii denotă că, în prețuri comparabile, comerțul intern de bunuri cu amănuntul s-a majorat în perioada de referință cu 0,9%, iar volumul serviciile prestate populației s-a diminuat cu 23,7%. Conform datelor oficiale, cifra de afaceri în ianuarie-august 2020 a însumat circa 38,3 mld. lei în comerțul cu amănuntul și circa 11,1 mld. lei în serviciile de piață prestate populației.
Alexei Repede, Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni (AOAMP) şi Valeriu Cosarciuc, Preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova (FNFM), au semnat Acordul de Colaborare dintre cele două organizaţii. Semnarea acordului a pornit de la necesitatea de a susţine şi a dezvolta sectorul agricol din Republica Moldova, precum şi în vederea extinderii şi dezvoltării relaţiilor de colaborare între AOAMP şi FNFM. Totodată, este nevoie de a crea condiţii favorabile pentru dezvoltarea agriculturii competitive în ţară.
Deși companiile din sectorul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor (TIC) au început să vândă în regim online produse și servicii cu mult înainte de pandemie, totuși magazinele online, sau așa-numitele internet magazine, prin intermediul cărora se comercializează produse și servicii TIC, au apărut și se dezvoltă vertiginos anume în ultima perioadă de timp. Astfel, companiile IT, pentru a putea încasa mijloacele bănești de la clienți, direct pe paginile web, au recurs la așa-numitele instrumente e-Commerce. Un instrument e-Commerce reprezintă un serviciu de acceptare a cardurilor în mediul online, oferit de către băncile comerciale autohtone. Adică instrumentul e-Commerce este un serviciu care permite achitări cu cardul direct pe site-ul companiei IT, fiind astfel o modalitate sigură și rapidă de plată pentru produsele și serviciile TIC.
Beneficiarii de pensii al căror cuantum nu depășește 3 mii de lei vor beneficia de un ajutor unic majorat în sumă de 900 lei. Hotărârea nr. 659 din 3 septembrie 2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 504/2020 cu privire la acordarea suportului financiar unic beneficiarilor de pensii și alocații sociale de stat a fost publicată în Monitorul Oficial. Sporirea măsurilor de protecție socială a persoanelor cu venituri mici se va aplica în contextul indexării de la 1 octombrie curent a pensiilor cu 1,07%.
În conformitate cu definiția de la alin. (2) al art.261 al Codului fiscal sau conform Politicilor contabile a întreprinderilor de stat/ municipale, autorităților/instituțiilor publice la autogestiune și societăților comerciale cu capital integral sau majoritar public care aplică SNC sau IFRS, precum și modul de casare a bunurilor raportate la mijloace fixe, inclusiv a investițiilor capitale în active în curs de execuție a autorităților/ instituțiilor bugetare care aplică Normele metodologice privind evidența contabilă și raportarea financiară în sistemul bugetar, entitățile vor stabili modul de trecere la pierderi a mijloacelor fixe. În ședința de astăzi a Guvernului a fost aprobat proiectul de modificare a Regulamentului privind casarea bunurilor uzate, raportate la mijloacele fixe (Regulament), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 500/1998.
Ministerul Finanțelor a convocat o ședință de lucru cu participarea reprezentanților profesiilor juridice. Discuțiile au vizat măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2021, cu accent pe regimul fiscal și social al persoanelor ce desfășoară activitate profesională în sectorul justiției. Secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Dorel Noroc, a menționat că, măsurile propuse vizează uniformizarea cotei aplicate impozitului pe venit prin reducerea cotei de la 18% la 12%, concomitent cu revizuirea spectrului cheltuielilor deductibile în scopuri fiscale, precum și creșterea gradului de protecție socială a persoanelor care practică profesiile juridice.
Părinții adoptivi care exercită creșterea și educarea a patru și mai mulți copii pentru perioada în care cel puțin un copil are vârsta de până la 18 ani devin persoane asigurată de Guvern în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală. Executivul a aprobat proiectul hotărârii pentru modificarea Regulamentului privind acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală. Statutul de persoana asigurată se acordă/suspendă de către Compania Națională de Asigură în Medicină (CNAM) în baza cererii și a următoarelor documente justificative depuse de persoana fizică:
Cheltuielile suportate de angajator pentru testarea salariaților în vederea depistării virusului SARS-CoV-2 vor fi recunoscute spre deducere în scopuri fiscale, cu condiția confirmării documentare a acestora, din 1 ianuarie 2020. În Monitorul Oficial de astăzi, 13 noiembrie 2020, este publicată Hotărârea Guvernului nr. 808 pentru aprobarea proiectului de lege cu privire la modificarea unor acte normative, votată de executive în ședința din 5 noiembrie 2020.
Regulamentul privind salarizarea angajaţilor din instituţiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală va fi completat cu norme ce reglementează retribuirea muncii în caz de cumulare de funcţii pentru personalul medical și nemedical. În acest sens, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a elaborat un proiect de lege, care a fost prezentat în cadrul ședinței secretarilor generali. Astfel, cuantumul sporurilor pentru cumularea de funcţii poate fi stabilit de părţile contractului individual de muncă în funcţie de volumul real de lucrări executate, dar acesta nu va fi mai mic decât 50% şi, respectiv, nu va depăşi 100% din salariul de funcţie stabilit conform vechimii minime în specialitate pentru funcţia temporar vacantă.
Primăria capitalei propune spre consultare proiectul conceptului de desfășurare a comerțului stradal pe teritoriul municipiului Chișinău. Elaborarea conceptului este condiţionată de necesitatea sistematizării acţiunilor orientate spre stimularea comerţului organizat şi legal efectuat într-un mediu concurenţial sănătos şi direcţionarea acestuia spre sporirea nivelului de deservire a consumatorilor. Documentul conține 6 obiective și prevede limitarea maximă a numărului de unități de comerț ambulant stradal.
Programul Susținerea educației antreprenoriale în Europa de Est, implementat de Junior Achievement Moldova și a cărui beneficiar este Ministerul Educației, va beneficia de aplicarea cotei zero a TVA. Guvernul, în ședința din 10 iulie, a susținut proiectul unei hotărâri ce se referă la completarea listei proiectelor de asistență tehnică și investițională asupra cărora se aplică cota zero a TVA la livrările de mărfuri și servicii efectuate pe teritoriul țării.
Ministerul Finanțelor și Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (IDA) au semnat Acordul privind a III-a Finanțare Adițională pentru Proiectul „Agricultura Competitivă în Moldova MAC-P”, în valoare de 13,5 mil. euro. Astfel, Acordul vizează instituirea unui sistem complet de management al subproduselor de origine animalieră. În cadrul componentei se prevede construcția unei instalații de distrugere/prelucrare a deșeurilor de origine animală nedestinate consumului uman, care ar fi o soluție reală pentru menținerea situației epizootice favorabile din țară, inclusiv pentru protecția mediului, și ar facilita includerea Republicii Moldova în lista țărilor cu drept de export în Uniunea Europeană a produselor zootehnice.
În darea de seamă pentru prima perioadă de raportare a anului 2021 se va indica F/1/2021 cu contribuțiile calculate aferente facturilor fiscale eliberate în perioada de la 01 ianuarie – 30 aprilie 2021, inclusiv pentru facturile fiscale eliberate în perioada 01 septembrie - 31 decembrie 2020 și nedeclarate până la data intrării în vigoare a prezentului ordin. Serviciul Fiscal de Stat propune pentru consultări publice proiectul ordinului despre aprobarea formularului dării de seamă privind calcularea contribuției obligatorii în Fondul Viei și Vinului (FVV) și a Modului de completare și prezentare a dării de seamă CFV21.
Ministerul Finanțelor a elaborat proiectul ordinului cu privire la modificarea unor Ordine ale autorității, având în vedere Ordinul Ministerului Finanțelor nr.66 din 20.05.2020 ,,Cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de subvenţionare a dobânzilor la creditele bancare contractate în perioada 1 mai 2020 – 31 decembrie 2020” și Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 76 din 16.06.2020 „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind rambursarea TVA întreprinderilor care sunt înregistrate în calitate de contribuabili ai TVA și înregistrează sume TVA spre deducere în perioada ulterioară”. Conform documentului, ținând cont de prevederile Legii 60/2020, va fi modificată valoarea maximă a creditului în raport cu care poate fi realizat dreptul la subvenționare conform Regulamentului: aceasta va constitui suma cumulativă a plăților salariale declarate de beneficiari la SFS pentru lunile
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *