Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Parteneriatul public-privat (în continuare PPP) a devenit în ultimele decenii un mecanism strategic prin care statele încearcă să suplinească resursele financiare limitate și să asigure implementarea unor proiecte de interes public major. Acest instrument juridic și
Serviciul Fiscal de Stat anunță că în anul 2022, din totalul veniturilor acumulate la bugetul public național, suma încasată în scopul stingerii obligațiilor fiscale ale contribuabililor restanțieri constituie 2,6 mld. lei, inclusiv prin măsuri de executare silită - 1,7 mld. lei, cât și prin acțiuni preliminare - 916 mil. lei. Din suma totală, circa 596 mil. lei reprezintă suma încasată în scopul stingerii obligațiilor fiscale ale contribuabililor mari restanțieri.
Contractele încheiate între comercianţi, profesioniști şi consumatori, trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştințe de specialitate din partea consumatorilor. În dreptul european, cadrul principal de de reglementare este conferit de Directiva 93/13/CEE a Consiliului Comunității Europene din 5
Prețul achitat de operatorii de transport rutier pentru eliberarea actelor permisive de către Agenția Națională Transport Auto (ANTA) ar putea fi diminuat, ceea ce va permite reducerea costurilor operaționale ale operatorilor. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a elaborat proiectul de lege ce conține modificări în mai multe acte normative, acesta având drept scop susținerea activității operatorilor de transport rutier pentru depășirea situațiilor create de criza pandemică, a fluctuațiilor de pe piața carburanților și necesitatea de ocolire a teritoriului Ucrainei, care au un impact major în creșterea costurilor operaționale.
Pe parcursul desfășurării activității sale, contribuabilul se află constant în căutarea drepturilor și obligațiilor sale fiscale, uneori interpretând eronat prevederile legale, în favoarea sa, fapt ce poate să contravină prevederilor legislației fiscale. Drepturile și obligațiile fiscale ale contribuabilului sunt expres
Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (asigurare RCA) este cel mai utilizat produs de asigurare din RM, ceea ce se explică prin faptul că, în primul rând, acestea sunt asigurări obligatorii pe teritoriul țării, dar și prin numărul semnificativ al accidentelor auto ce se soldează cu pagube și vătămări corporale. Asigurările RCA reprezintă un mijloc de protecție a populației în cazul celor mai frecvente accidente și au ca scop acoperirea prejudiciului produs de persoana asigurată unor terțe persoane, în condițiile în care acesta se face responsabil potrivit legislației. Spre deosebire de asigurările de bunuri, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA intervine și o a treia persoană - terțul păgubit.
Prim-ministrul Ion Chicu a discutat cu Laszo Diosi, președintele Asociației Businessului European, și Mariana Rufa, directorul executiv al Asociației. Discuția a fost concentrată pe impactul economic produs de acțiunile întreprinse pentru combaterea epidemiei Covid-19, atât la nivel național, cât și global. Reprezentanții EBA au apreciat dialogul deschis cu Guvernul în această perioadă și au prezentat premierului un set de propuneri de măsuri pentru susținerea sectorului privat.
Esența procesului de vămuire se bazează pe respectarea de către toți participanții la activitatea economică externă a regulilor, normelor și cerințelor legislației vamale naționale în vigoare din data de 1 ianuarie anul 2024, pentru circulația mărfurilor și bunurilor peste frontiera vamală.
Standardul Internațional de Raportare Financiară (IFRS) 17 „Contracte de asigurare” deja de câțiva ani este un subiect de discuție în mediul de afaceri, cu precădere în domeniul asigurărilor, în cadrul Ministerului Finanțelor, în calitate de organ de reglementare în domeniul contabilității și raportării financiare în sectorul corporativ, dar și pentru Comisia Națională a Pieței Financiare (în continuare - CNPF), ca organ de supraveghere a domeniului asigurărilor.
Normele privind raportarea către I.P. „Consiliul de supraveghere publică a auditului” a încălcărilor reglementărilor în domeniul auditului situațiilor financiare (în continuare – Norme) au fost aprobate de Comitetul de supraveghere a auditului1 prin Decizia nr.19 din 15 decembrie 2022 și, fiind publicate în MO, au intrat în vigoare la 24 ianuarie 2023.
Compania X transmite pentru testare mărfuri în cadrul relațiilor comerciale. Ce documente se întocmesc în acest proces și care este regimul fiscal al TVA din valoarea mărfurilor utilizate la testare?
Uniformizarea normelor legale din domeniul proprietății intelectuale cu referire la asigurarea respectării drepturilor și suplinirea listei de drepturi patrimoniale exclusive ale interpreților și altor subiecți ale drepturilor conexe, oferirea interpreților a posibilității de a obține o plată anuală suplimentară; stabilirea unor reguli unice pentru gestiunea colectivă a drepturilor de autor și celor conexe; limitarea comisionului de gestiune până la 30% etc. vor fi asigurate prin implementarea noii legi privind dreptul de autor și drepturile conexe, proiectul căreia este elaborat de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) și a fost susținut de Guvern.
Cu toate că percepția societății vizavi de activitatea unei autorități fiscale este că aceasta constă exclusiv în a încasa impozitele și taxele de la contribuabili și de a aplica sancțiuni pentru neonorarea obligațiilor fiscale, misiunea autorități fiscale este, în primul
Persoana fizică a introdus pe teritoriul Republicii Moldova un autoturism neînmatriculat în RM. La intrarea pe teritoriul țării a fost achitată taxa pentru folosirea drumurilor RM de către autovehiculele neînmatriculate (vinieta), pentru 15 zile.
Până la sfârșitul anului 2030, Moldova urmează să asigure administrație publică centrală și locală capabilă să asigure condițiile pentru dezvoltarea sustenabilă a țării, cu un nivel ridicat de integritate și competență, astfel încât să gestioneze cu eficiență și să asigure servicii publice de calitate; să câștige respectul și încrederea cetățenilor; să-și consolideze capacitatea de fundamentare și implementare a politicilor publice și să răspundă provocărilor în procesul de aderare la UE.
În cazul efectuării tranzacțiilor cu mijloacele fixe contabilii practicieni întâmpină un șir de dificultăți ce țin de documentarea, aprecierea consecințelor fiscale și raportarea operațiunilor corespunzătoare. În continuare, în baza mai multor exemple, vom încerca să oferim răspunsul la mai multe întrebări.
Întreprinderile nou create, precum și ÎMM-urile, dar și autoritățile administrației publice locale vor avea o alternativă de finanțare prin intermediul platformelor de finanțare participativă (crowdfunding).
De la începutul acestui an, Parlamentul European a inițiat un proiect de directivă ce prevede dreptul salariaților de a se deconecta, ceea ce îi va face inaccesibili pentru angajatori după orele de program. Conform motivării Parlamentului European, proiectul le va oferi dreptul salariaților de a nu răspunde la apeluri telefonice, la SMS-uri sau la e-mailuri legate de muncă înainte sau după program. Măsura este gândită tocmai în contextul în care criza epidemiologică a dus la creșterea numărului de salariați care lucrează de la distanță. Proiectul de directivă ar urma să fie aplicabil atât salariaților din sectorul public, cât și celor cu angajatori din mediul privat.
Agenția Națională Pentru Siguranța Alimentelor a adoptat ieri, 16 aprilie 2019, Ordinul nr.170 cu privire la intensificarea controalelor la import. Conform acestuia, toate loturile de import de cartofi din Republica Belarus vor fi supuse verificărilor de laborator la Clavabacter michiganensis subsp. sepedonicus. Astfel, la punctele de trecere a frontierei de stat vor fi prelevate probele necesare, care, fiind sigilate, vor fi supuse încercărilor de laborator în cadrul Centrului Național de Verificare și certificare a Producției Vegetale și Solului, din contul importatorului. În acest răstimp,până la obținerea rezultatelor de la laborator, loturile de import vor fi reținute la Posturile de inspecție de la frontieră.
Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1599/2002 cu privire la regulile de origine, Serviciul Vamal este autoritatea împuternicită cu certificarea originii preferențiale a mărfurilor exportate din Republica Moldova. Pentru mărfurile exportate în statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene şi acordă Republicii Moldova Sistemul Generalizat de Preferinţe (SGP), Serviciul Vamal eliberează certificate de origine Forma A.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *