Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
O delegaţie a Fondului de Asigurări în Medicină (Eesti Haigekassa) din Estonia, condusă de Tanel Ross, preşedintele Consiliului de administraţie al Fondului, se află într-o vizită de lucru de două zile la Chişinău. Vizita are loc în contextul implementării acordului de colaborare între Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi Eesti Haigekassa, semnat în octombrie 2014, pe o perioadă nedeterminată.
Potrivit Agenţiei Medicamentului, exportul de medicamente (fără produse parafarmaceutice) din Moldova a fost, în dolari, de $11,95 mln sau cu 13,1% mai puţin decât în 2013.
Situația din sistemul medical se înrăutățește pe zi ce trece, în condițiile în care situația economică pentru întreaga țară este una tot mai șubredă. Astăzi CNAM a anunțat că datoriile Ministerului Finanțelor către CNAM sunt de peste 500 de milioane de lei, iar din această cauză compania nu poate efectua toate transferurile către spitale.
Autoritățile au stabilit un plan de acțiuni pentru a soluționa problema lipsei anumitor medicamente în unele spitale din țară. Subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe la Guvern, convocată de Prim-ministrul Chiril Gaburici, informează MOLDPRES.
Cheltuielile pe care le suportă pacienţii spitalelor rămase fără medicamente şi consumabile medicale vor fi rambursate. Ministrul sănătăţii în exerciţiu, Andrei Usatâi, i-a îndemnat pe oameni să păstreze bonurile de casă eliberate de farmacii pentru a le putea prezenta directorilor instituţiilor medicale. Criza a survenit pentru că firmele care asigură spitalele cu medicamente nu au mai dorit să livreze stocuri noi până la revizuirea preţurilor.
Toate instituțiile medicale operează cu prețuri noi, după ce Catalogul tarifelor unice a fost modificat. Astfel, toate serviciile medicale care se acordă în țara noastră au devenit de câteva ori mai scumpe, unele de două ori, altele însă trei, cinci ori și chiar mai mult.
Prețul la medicamente ar putea să se reducă – guvernul a aprobat modificări și completări în acest sens la Legea cu privire la activitatea farmaceutică. Ministrul Sănătății Mircea Buga a menționat, că prin aceste modificări și completări, care constituie o inițiativă legislativă a unui grup de deputați, se propune stabilirea unor valori diferențiate ale adaosului comercial pentru medicamente, în funcție de prețul acestora și modul de livrare către consumator – cu ridicata, cu amănuntul, prin rețeaua de farmacii comunitare, precum și pentru medicamentele compensate din fondurile asigurării obligatorie de asistență medicală.
Deprecierea monedei naționale își face simțită prezența și pe piața medicamentelor. Potrivit viceministrului Sănătății Mihai Ciobanu, mulți dintre agenții economici contractați să livreze medicamente spitalelor din țară refuză să facă acest lucru motivând că înregistrează pierderi de pe urma variațiilor cursului valutar. Cu toate acestea autoritățile susțin că în spitale situația la acest capitol nu este una critică. Subiectul a fost discutat astăzi în cadrul ședinței Comisiei protecție socială, sănătate și familie.
Indicele preţurilor de consum (IPC) în octombrie 2015, faţă de septembrie 2015, a constituit 101,8%, iar faţă de octombrie 2014 – 113,2%, informează Noi.md cu referire la Biroul Naţional de Statistică.
Publicăm răspunsul la întrebarea – Ce intră în calcularea concediului anual și a foii de boală – care a parvenit prin modulul ”Adresează-ne o întrebare”, elaborat de autorul P.P. „Monitorul Fiscal FISC.MD” Maria Gancearuc. Plata compensaţiei de concediu se calculează conform Modului de calculare a salariului mediu, aprobat prin HG nr. 426 din 26.04.2004.
Prețurile la medicamentele vândute în Republica Moldova au fost majorate în rezultatul oscilației cursului valutar. Ministerul Sănătății a emis pe 12 ianuarie un ordin potrivit căruia au fost revizuite prețurile la 2,167 de medicamente importate. Potrivit agenției „Infotag”, în documentul semnat, ministrul Sănătății, Andrei Usatâi, precizează că revizuirea prețurilor a fost făcută cu scopul de a „asigura securitatea farmaceutică a populației RM”.
Pacientul care a fost nevoit, pe perioada aflării sale în spital, să procure din surse proprii medicamente, prescrise de medicul curant, şi care lipsesc în stocul farmaciei spitalului, are dreptul să se adreseze conducerii instituţiei medico-sanitare (IMS) pentru a-i fi restituite sumele achitate nejustificat.
În Monitorul Oficial Nr. 119-126 (6042-6049) de mâine, 14 aprilie 2017, vor fi publicate următoarele documente oficiale
Din punct de vedere fiscal anul 2016 ne aduce pe de o parte măsuri de relexare fiscală prin reduceri de preţuri la produse şi servicii în urma scăderii cotei TVA la 20%, iar în unele cazuri la 9% şi chiar 5%, reducerea impozitului pe dividende la 5%, dar
Veniturile fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul curent sunt prevăzute în sumă de 5,1 miliarde lei şi cheltuielile în sumă de 5,2 miliarde lei. Deficitul va constitui 100mln lei. Comparativ cu anul 2014, veniturile fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală vor crește cu 505,5milione lei sau cu 10,9% şi a cheltuielilor cu 355,5 milioane lei sau cu 7,3%.
Canicula nu ne lasă, dar munca trebuie făcută. Însă, dacă nu ținem cont de anumite reguli, ne putem trezi cu şoc termic, insolaţie, deshidratare, arsuri solare şi altele.
Guvernul va aloca suplimentar pentru completarea listei de medicamente compensate 135 de milioane de lei. Numărul de medicamente compensate se va majora de la 90 de denumiri la circa 200. Joi, 14 mai, prim-ministrul Chiril Gaburici a convocat o şedinţă de lucru cu reprezentanţii companiilor farmaceutice şi managerii depozitelor de medicamente din ţară, transmite Ipn.
Guvernul a avizat ieri un proiect de lege care prevede modificarea și completarea Legii cu privire la activitatea farmaceutică, informează Moldpres. Proiectul stabilește valori diferențiate ale adaosului comercial pentru medicamente, în funcție de prețul acestora și modul de livrare către consumator — cu amănuntul, prin rețeaua de farmacii comunitare, precum și pentru medicamentele compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.
Anul 2016 începe cu reduceri de preţuri la produse şi servicii în urma scăderii cotei TVA la 20%, iar în unele cazuri la 9% şi chiar 5%, cu ieftinirea energiei electrice cu 5%-6%, reducerea impozitului pe dividende la 5%,dar aduce şi scumpiri la poliţele RCA şi la impozitele pe locuinţe şi terenuri.
Gestionarea mijloacelor financiare destinate medicamentelor compensate, corectitudinea prescrierii şi eliberării acestora au constituit subiectul unei şedinţe de lucru, organizată marţi, 19 mai, la Bălţi, de Agenţia teritorială Nord-Vest a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM).
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *