Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Curtea de Conturi își va consolida capacitățile de audit public extern prin intermediul unui proiect Twinning, finanțat de Uniunea Europeană. Proiectul va fi implementat pe parcurs de doi ani, iar parteneri de Twinning vor fi Delegația Uniunii Europene în RM și Consorțiul format din Institutul Finlandez al Managementului Public HAUS și Tribunalului de Conturi din Spania.
Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au discutat sâmbătă soluţii pentru finanţarea economiei comunitare cu sume de ordinul miliardelor de euro fără să crească datoriile, ei analizând opţiuni de la crearea unei pieţe de capital pan-europene până la înfiinţarea unui fond uriaş de investiţii. Pe fondul redresării economice fragile din cea mai gravă criză financiară din ultima generaţie, miniştrii de Finanţe au însărcinat Comisia Europeană şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) să redacteze o listă de proiecte care să creeze creştere şi să decidă cum să fie finanţate, relatează Reuters.
În Monitorul Oficial din 29 august, a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 697 din 22 august 2014, potrivit căreia a fost aprobat un nou Regulament cu privire la reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajatului, precum şi din plăţile achitate în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător pentru serviciile prestate şi/sau efectuarea de lucrări.
În scopul optimizării proceselor de administrare fiscală, dar și ca răspuns la practicile de parteneriat cu organismele internaţionale și în speranța unei conformări fiscale benevole a persoanelor fizice, a fost elaborat Proiectul Declarației cu privire la venitul persoanei fizice (Forma CET14) Dacă prezentul proiect va fi adoptat, declaraţia urmează a fi prezentată, pe lîngă persoanele fizice rezidente – cetăţeni şi de alte categorii de persoane fizice şi anume: persoane fizice străine cu statut de rezident, persoane fizice străine (nerezidente) și persoane fizice ce practică activitate profesională.
Atunci când te hotărăști să-ți deschizi o afacere, este esențial să te înarmezi cu multe cunoștințe în domeniu. Agora îți prezintă mai jos o listă de cinci lucruri de care ai trebui să ții cont dacă vrei să te lansezi în lumea business-ului. Această listă a fost întocmită în parteneriat cu specialiștii Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).
În urma numeroaselor plângeri parvenite prin diverse surse de informare în masă cu privire la rețeaua fast-food ”Gustoșel”, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat s-a autosesizat și a demarat verificarea activității acesteia sub aspectele de conformare la prevederile legislației în vigoare. Menționăm faptul că agentul economic la acel moment desfășura activitate economică ilicită.
La 27 noiembrie curent, Cabinetul de miniştri a aprobat proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2014, care prevede venituri în valoare de 25,7 mlrd.lei, cheltuieli – 28,1 mlrd.lei şi un deficit de 2,4 mlrd. lei, în partea ce ţine de parametrii proiectului bugetului de stat. Obiectivul bugetului pe anul 2014 este asigurarea veniturilor pentru finanţarea cheltuielilor prioritare şi a durabilităţii bugetar-fiscale.
Redresarea zonei euro nu este nici solidă nici suficient de puternică, se arată într-un raport anual al FMI privind situaţia din regiune, în care estimarea de creştere economică este redusă cu 0,1 puncte procentuale, la 1%. FMI a menţinut neschimbată prognoza pentru 2015, la 1,5%.
Minimul de existenţă în semestrul I 2014 Biroul Naţional de Statistică informează că în semestrul I 2014 mărimea minimului de existenţă1 a constituit în medie pe lună pentru o persoană 1667,7 lei, fiind în creştere faţă de semestrul I 2013 precedent cu 3,7%. În funcţie de mediu de reşedinţă, constatăm diferenţe semnificative, cea mai mare valoare a minimului de existenţă fiind înregistrată pentru populaţia din oraşe mari (mun. Chişinău şi Bălţi) – 1801,7 lei sau cu 8,8% mai mult comparativ cu alte oraşe – 1656,4 lei şi cu 11,3% mai mult comparativ cu mediul rural – 1618,0 lei.
În perioada ianuarie-mai 2014, veniturile la bugetul de stat pe toate componentele, au constituit 9253,2 mil. lei, sau la nivel de 97,0 % faţă de prevederile perioadei de gestiune. Comparativ cu perioada similară a anului 2013, veniturile acumulate au înregistrat o creştere de 1324,6 mil. lei sau la nivel de 16,7 la sută. La componenta de bază, din suma totală a veniturilor bugetului de stat, au fost acumulate venituri de 8048,2 mil. lei, cu 11,1 % mai mult decît în anul 2013.
Parlamentul bulgar a adoptat marţi seara, în primă lectură, un buget rectificativ propus de către Guvernul demisionar al premierului Plamen Oreşarski în vederea soluţionării crizei bancare din ţară. Astfel, deficitul public bugetar va creşte la 2,7% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2014, cel prevăzut iniţial fiind de 1,8%, cu scopul de a ajuta a patra bancă din ţară, Corporate Commercial Bank (CCB), aflată în pragul falimentului.
Pentru că statele din zona euro, abia ieşite din recesiune şi pândite deja de alta, îşi ghidează revenirea după interesul economic propriu sau chiar politic şi nu după cel colectiv, Banca Centrală Europeană a ajuns singura autoritate cu puterea de a acţiona decisiv pentru protejarea uneia dintre cele mai mari şi mai dezvoltate economii din lume. Pieţele aşteaptă cu sufletul la gură orice indiciu privind următorul pas al BCE, care ar putea fi făcut chiar săptămâna viitoare.
Astfel, în cazul în care fermierii și-au asigurat culturile, ei vor primi subvenții de 40% și nu 50 la sută, cum era până acum, din valoarea acestora. De asemenea, în document este prevăzută şi plafonarea acestora până la suma de 700 mii lei pentru asigurarea sfeclei de zahăr şi 500 mii lei pentru asigurarea celorlalte culturi şi a animalelor, pentru unul şi acelaşi producător agricol.
Persoanele fizice vor avea posibilitatea să plătească cu cardul, prin Trezorerie, toate impozitele şi taxele administrate de către Fisc, primării şi alte instituţii publice, comisioanele tranzacţiilor fiind suportate de bugetul de stat, fără ca acestea să depăşească 0,3% din valoarea tranzacţiei. «Trezoreria Statului va fi autorizată ca acceptator de plată cu cardul bancar şi va presta acest serviciu pentru toate instituţiile publice, astfel încât toţi contribuabilii persoane fizice care deţin carduri aparţinând unui sistem de plată ce va accepta autorizarea (Mastercard, VISA sau altele), să-şi poată achita printr-un punct unic toate impozitele şi taxele administrate de către ANAF, primării şi alte instituţii», potrivit unei propuneri incluse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
La ședința Guvernului din 13 august, a fost aprobat un nou Regulament cu privire la reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajatului, care va intra în vigoare la 1 septembrie 2014. Potrivit noului Regulament, a fost modificată Darea de seamă privind suma venitului achitat și impozitul pe venit reținut din acesta, care își schimbă denumirea din IRV 09 în IRV14. În noua redacție, această dare de seamă a fost completată cu mai multe tipuri de venit precum:
Chișinău, 31 iulie 2014 — Combaterii economiei subterane și a muncii fără forme legale trebuie să se acorde o atenție deosebită, deoarece munca nedeclarată afectează buna funcționare a activităților productive și calitatea forței de muncă, împiedicând politicile economice, sociale și bugetare orientate spre creștere și punând sub semnul întrebării eforturile în vederea atingerii ambițioaselor obiective economice și ocupaționale urmărite de vectorul integrării europene a |Republicii Moldova, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul întrevederii cu reprezentantul Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), Coordonator Național al Proiectului “Formalizarea economiei informale”, Oxana Lipcanu.
Proprietarii de instituții mass-media vor trebui să declare din ce surse își finanțează activitatea. Un proiect de lege în care se conține această prevedere a fost adoptat astăzi de Parlament, în prima lectură. Inițiativa legislativă propune noțiuni noi de completare a Codului Audiovizualului, dar și proceduri concrete de participare a radiodifuzorilor la concursul de obținere a licenței de emisie.
Scopul principal al SIA “Contul Curent al Contribuabilului” este de a îmbunătăţi procesul administrării fiscale şi de a furniza contribuabililor noi oportunități prin intermediul serviciilor electronice, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul întrevederii cu reprezentanții Proiectului USAID (BRITE).
*Discursul la a doua Conferință Științifică Internațională dedicată sărbătorii naționale Ziua Profesională a Contabilului. Stimați colegi, Este cunoscut faptul, că foarte des statul, atît prin intermediul unor declarații ale guvernanţilor, cît și prin intermediul unor acte normative și legislative, îşi propune îmbunătățirea condițiilor pentru dezvoltarea mediului de afaceri, dorindu-şi să acorde cît mai mult sprijin și condiții egale între toţi participanţii antrenați în activitatea de întreprinzător.
Prim-ministrul Iurie Leancă a avut astăzi o întrevedere cu experţii Misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Max Alier, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului. Scopul Misiunii, care s-a aflat la Chişinău între 16-22 iulie, a fost de a examina situaţia din sectorul financiar-bancar al ţării şi de a discuta despre asistenţa pentru dezvoltare oferită Republicii Moldova şi despre punerea în aplicare a politicilor structurale după expirarea programului susţinut de FMI.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *